Insolventa societati comerciale pe actiuni. Decizia 75/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 75/2008
Ședința publică de la 20 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 3: Doina Hârceagă
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de MECANICĂ împotriva Deciziei nr. 437/26 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă consilier juridic, cu împuternicire la dosar, în reprezentarea intimatei BRD Generale - Sucursala Mari, lipsind revizuienta.
Procedura de citare este îndeplinită.
Reprezentantul intimate declară că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri de formulat și având în vedere și cererea revizuientei de judecare în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul intimatei, consilier juridic solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire având în vedere concluziile scrise pe care le depune la dosar și le susține.
CURTEA DE APEL
Asupra cererii de revizuire de față reține;
Prin Decizia civilă 437/26.09.2007, pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA, în dosar -, a fost respinsă contestația în anulare formulată de debitoarea contestatoare SC Mecanică SA împotriva deciziei comerciale nr. 615/2.05.2007, pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar -.
Pentru a se pronunța această decizie s-a reținut că, contestația în anulare fiind o cale de atac extraordinară în retractare, poate fi exercitată numai în cazurile limitativ prevăzute de art. 317, 318 Cpc, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
Potrivit art. 317 Cpc hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele mai jos arătate numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate de căile ordinare de atac.
1.Când procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat privina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
2.Când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.
Art. 318 Cpc prevede că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța respingând sau admițând numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În speță, contestația vizează anularea unei hotărâri prin care recursul a fost admis integral, ceea ce nu este posibil, textul de lege limitând calea de atac a contestației numai împotriva hotărârilor prin care recursul s-a admis în parte sau împotriva hotărârilor prin care recursul a fost respins.
Prin urmare, nu se poate face contestație în anulare dacă recursul a fost admis integral și nici pentru neexaminarea unui motiv de casare neinvocat de acea parte sau formulat împotriva susținerilor ei în cadrul unui recurs.
Față de aceste considerente, contestația în anulare nu a întrunit condițiile prevăzute de art. 317 și 318 Cpc astfel că soluția ce s-a pronunțat a fost de respingere a contestației în anulare.
Împotriva aceste decizii a formulat revizuire petenta SC Mecanică SA solicitând:
1. schimbarea în totalitate a Deciziei civile nr. 437/26 septembrie 2007, în sensul admiterii contestației în anulare formulate SC Mecanică SA în Dosarul nr. -;
2. desființarea Deciziei nr. 615/2 mai 2007 Curții de APEL ALBA IULIA în Dosar nr- și, implicit, respingerea recursului ca tardiv introdus și formulat de către intimată.
În dezvoltarea cererii de revizuire arată că în fapt intimata a atacat cu recurs la Curtea de APEL ALBA IULIA Sentința comercială nr. 1832/26 septembrie 2006, pronunțată de către Tribunalul Sibiu în Dosarul nr-, prin care constată perimarea procesului civil.
Pe parcursul judecării recursului, SC Mecanică SA a formulat apărarea ridicând excepția tardivității introducerii recursului, în conformitate cu prevederile art. 103, alin. 1 Cpc, solicitând respingerea acestuia.
Motivarea SC Mecanică SA a fost ca recursul împotriva Sentinței civile nr. 1832/26 septembrie 2006 fost introdus după 21 de zile, în condițiile în care Codul d e procedură civilă, prin art. 253 alin. 2 statuează un termen legal special și imperativ de 5 zile de la pronunțare, pentru introducerea recursului împotriva unei hotărâri care constată perimarea.
Cu toate acestea, instanța de recurs a admis recursul intimatei, pronunțând Decizia 615/2 mai 2007, total nelegală.
Mai mult, prin Decizia nr. 615/2 mai 2006 Curtea de APEL ALBA IULIA nici nu s-a pronunțat asupra excepției de tardivitate ridicată de către SC Mecanică SA, dar acest aspect face obiectul altei cereri de revizuire.
Față de cele prezentate, s-a considerat că sunt îndeplinite condițiile necesare în ceea ce privește motivul de admisibilitate a contestației în anulare, prevăzut de art. 318 alin. 1 Cpc, prima teză a aliniatului, adică soluționarea recursului amintit este rezultatul unei evidente greșeli materiale în legătură cu aspecte formale ale judecării acestei căi de atac, respectiv admiterea unui recurs tardiv introdus.
În Dosarul nr-, același complet care a soluționat și recursul, a soluționat contestația în anulare pronunțându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut (s-a pronunțat pe teza a doua a alin. 1 art. 318 Cpc, când motivul de contestație în anulare este omisiunea de cercetare a vreunui motiv de modificare sau casare) și nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut (nu s-a pronunțat pe prima teză a alin. 1 din art. 318 Cpc când motivul de contestație în anulare este ca dezlegarea recursului este rezultatul unei greșeli materiale, în cazul Dosarului nr- greșeala materială fiind că s-a admis respectivul recurs chiar dacă a fost formulat cu tardivitate).
Prealabil examinării pe fond a cererii de revizuire, Curtea constată următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 323, cererea de revizuire se îndreaptă la instituția care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.
Se constată că prin decizia 437/26.09.2007 atacată cu cerere de revizuire, instanța s-a pronunțat în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, care este o cale de atac de retractare iar hotărârea definitivă este sentința comercială 1832/26.09.2006 a Tribunalului Sibiu.
Față de cele de mai sus, întrucât nu se poate cere revizuirea Deciziei 437/26.09.2007 a Curții de APEL ALBA IULIA, pronunțată în contestație în anulare, și nici nu se poate exercita o cale de atac extraordinară de atac, la o altă cale de atac extraordinară, prezenta cerere de revizuire va fi respinsă ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuienta SC Mecanică SA împotriva deciziei nr. 437/26 sept 2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosarul -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnored.
Ex.2/07.04.2008
Jud fond
Jud rec. H; F;
Președinte:Gilica PopescuJudecători:Gilica Popescu, Ioan Cibu, Doina Hârceagă
← Practica judiciara insolventa. Decizia 337/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 108/2008. Curtea de Apel... → |
---|