Practica judiciara insolventa. Decizia 341/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIA Nr. 341/2008
Ședința publică de la data de 22 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lăcrămioara Moglan
JUDECĂTOR 2: Claudia Popescu
JUDECĂTOR 3: Aurelia Saftiuc
Grefier - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta " " B, împotriva sentinței civile nr.583 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr- (nr.în format vechi 45/2006).
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, au lipsit recurenta-reclamantă, administratorul special al acesteia-, intimata- lichidator Cute, intimații - creditori: " BANK ROMÂNIA" B, "" P N, "" I, "" Focșani și BANCA ROMÂNEASCĂ"- Sucursala
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile și având în vedere că prin cererea de recurs, recurenta a solicitat judecarea recursului în lipsă, instanța constată dosarul în stare de judecată, trecând la deliberare.
-deliberând-
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 583/14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 45/2006, în temeiul art. 107 lit. B din Legea nr. 85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei Totodată au fost dispuse măsurile prevăzute de art. 107 alin. 2 și 3 din același act normativ.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Prin încheierea din 30.01.2006, s-a admis cererea debitoarei C L și s-a deschis procedura reorganizării judiciare împotriva debitoarei, luându-se act de intenția de reorganizare a acesteia, pe baza unui plan de reorganizare, motiv pentru care a păstrat dreptul de administrare al debitoarei, sub supravegherea administratorului judiciar desemnat (inițial C INSTANT EXPERT L înlocuit cu Cute ).
Planul de reorganizare depus de debitoare a fost admis prin încheierea din
20.11.2006, a fost votat de creditori și confirmat prin Sentința civila
nr.381/18.12.2006.
Împotriva încheierii din 20.11.2006 și a Sentinței civile
nr.381/18.12.2006, au formulat recurs Banca Românească și Bank
România SA.
Curtea de APEL BACĂU, prin Decizia civilă nr.310/2007, pronunțată în dosarul nr-, a respins recursurile împotriva încheierii din 20.11.2006 și a admis recursurile cu privire la Sentința civilă nr.381/2006, în sensul că a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a infirmat planul de reorganizare depus de debitoare, înlăturând dispozițiile privind continuarea activității debitoarei în baza planului de reorganizare și obligația prezentării de rapoarte trimestriale, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.
Față de această decizie, judecătorul sindic a convocat creditorii, pentru discutarea intrării în faliment a debitoarei.
Constatând că sunt îndeplinite cerințele art. 107 lit. b din Legea 85/2006, judecătorul sindic, dispus intrarea debitoarei în faliment, întrucât planul depus de debitoare nu a fost confirmat.
În ceea ce privește cererea administratorului statutar de a se relua procedura de admitere și de votare a unui alt plan de reorganizare, judecătorul sindic a reținut că această cerere este inadmisibilă, deoarece Legea 85/2006 nu prevede această posibilitate, condițiile și termenele pentru depunerea planului de reorganizare fiind stabilite strict de art. 94 din Legea 85/2006 și nu se poate deroga de la aceasta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs L prin administrator special . În motivarea recursului se susține că în situația în care planul de reorganizare confirmat de creditori a fost ulterior infirmat prin decizia Curții de APEL BACĂU, trebuia să se acorde debitorului posibilitatea de a modifica planul de reorganizare. Se mai susține că pe rolul instanței există o cerere de revizuire a deciziei prin care a fost infirmat planul de reorganizare și consideră că această cerere trebuia soluționată înainte de intrarea în faliment. Se mai susține că fiind procedură colectivă, adunarea creditorilor trebuia să hotărască.
La data de 31 martie 2008 recurentul a depus o cerere prin care invocă excepția de nelegalitate a deciziei civile nr. 310/2007 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, solicită suspendarea cauzei până la soluționarea excepției și trimiterea excepției spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. În drept își întemeiază excepția pe dispozițiile art. 3 Cod civil.
Cu privire la excepția invocată curtea constată că este inadmisibilă și urmează a fi respinsă, din următoarele considerente:
Decizia nr. 310/2007 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, a cărei nelegalitate se invocă, este o decizie pronunțată de instanța de recurs, irevocabilă și care potrivit dispozițiilor Codului d e procedură civilă nu este susceptibilă de a fi contestată decât prin intermediul căilor extraordinare de atac: contestație în anulare și revizuire.
Cu privire la recurs, Curtea constată că este nefondat. Judecătorul sindic reținut în mod corect că Legea nr. 85/2006 a prevăzut condiții și termene stricte pentru depunerea planului de reorganizare și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 107 lit. B din același act normativ.
Chiar dacă împotriva deciziei prin care a fost infirmat planul de reorganizare a fost formulată cererea de revizuire, atât timp cât nu s-a dispus suspendarea executării deciziei, aceasta produce efecte juridice.
Legea nr. 85/2006 în secțiunea a V-a prevede pașii pe care trebuie să-i urmeze un plan de reorganizare, planul trebuia admis de judecătorul sindic, apoi votat de adunarea creditorilor și apoi confirmat de judecătorul sindic, dacă planul întrunește condițiile prevăzute de art. 101 alin. 1 și 2 din acest act normativ.
Adunarea creditorilor își exprimă părerea cu privire la plan și îl votează, însă în final planul este supus cenzurii judecătorului sindic și a instanței de recurs.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, curtea urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Respinge excepția de nelegalitate ca inadmisibilă.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta " " B, împotriva sentinței civile nr.583 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr- (nr. în format vechi 45/2006), în contradictoriu cu intimata - lichidator Cute, intimații - creditori: " BANK ROMÂNIA" B, "" P N, "" I, "" Focșani și BANCA ROMÂNEASCĂ"- Sucursala
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi,22 aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, Pt.- -- PREȘEDINTE INSTANȚĂ |
Grefier, - |
Red.
Red.
tehnored. 2 ex.
21/22 mai 2008
Președinte:Lăcrămioara MoglanJudecători:Lăcrămioara Moglan, Claudia Popescu, Aurelia Saftiuc
← Practica judiciara insolventa. Decizia 363/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 372/2008. Curtea de Apel... → |
---|