Practica judiciara insolventa. Decizia 348/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA Nr. 348/
Ședința publică de la 12 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Gavrilă
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 53 din 22.01.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimatii SC 94 SRL G- prin lichidator judiciar Expert AM L G, P G, Mun.G- prin primar și C de pe lângă Tribunalul Galați - având ca obiect procedura insolvenței- Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, recursul este motivat, scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar,iar prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față;
Analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr.53/22.01.2009 a Tribunalului Galați, judecătorul-sindic a dispus în temeiul art.132 din Legea 85/2006, închiderea procedurii falimentului debitorului C 94 SRL G și radierea acestuia din Registrul comerțului și a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului, ca nefondată.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut următoarele:
La data de 20.05.2008 lichidatorul judiciar Expert AM G desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC - Gas olicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 27 din data de 16.01.2007;
S-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței;
La termenul din 27.10.2008 creditoarea AVAS Baf ormulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare pentru art. 138 lit. c,f,g din Legea 85/2006.
În motivarea cererii creditoarea arată că potrivit OUG nr. 95/2003 privind preluarea de către AVAS a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, AVAS s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale CAS
În temeiul art. 2 din același act normativ, AVAS a încheiat cu CAS G protocolul nr. 22/2004 având ca obiect transferul creanțelor bugetare existente în evidențele contabile ale CAS G(inclusiv creanța față de SC -), în prezent fiind prejudiciați cu suma de 1.772,37 de lei.
Din lecturarea actelor depuse la dosarul de insolvență al falitei SC -, rezultă indubitabil că sunt incidente disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și astfel, administratorul debitoarei ar trebui să răspundă patrimonial pentru prejudiciile pricinuite creditorilor prin încălcarea dispozițiilor, în primul rând a disp. art. 27din Legea 85/2006 și pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. c din Legea 85/2006: au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit societatea la încetarea de plăți.
Din contextul evident al văditei finalități a încetării de plăți în cazul continuării activității membrii organelor de conducere ai debitoarei nu au luat măsuri pentru limitarea creșterii pasivului, preferând să dispună continuarea activității, să încaseze în continuare salarii, indiferent de consecințele previzibile ale continuării activității vădit nerentabile.
Arată că dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. c din Legea 85/2006 trebuie interpretate ca o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor care au continuat o activitate care ducea la încetarea de plăți, cu mențiunea că interesul acestora de a continua activitatea unui debitor aflat în încetare de plăți este prezumat, datorită faptului că mandatul în baza căruia au condus societatea comercială este unul comercial, care este prezumat a fi oneros, concluzie care rezultă din interpretarea coroborată a următoarelor texte de lege: "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat - art. 72 din Legea nr. 31/1990; mandatul comercial nu se prezumă a fi gratuit - art. 374 com.
În concret în ceea ce privește această situație, din interpretarea textelor de lege susmenționate rezultă că administratorul unei societăți comerciale răspunde patrimonial pentru continuarea în interes personal a unei societăți comerciale administrate, situație în care se cere dovedirea de către cei prejudiciați numai a existenței stării de încetare de plăți a debitorului și prejudiciului suferit ca urmare a continuării unei activități în încetare de plăți, cu precizarea că interesul personal al administratorilor de a continua activitatea este prezumat, deoarece mandatul comercial este prezumat a fi oneros(întrucât ar fi ilogic ca o persoană să muncească gratuit pentru o societate comercială), situație în care, în acest caz, nu este necesară dovedirea de către creditori a acestuia).
În cazul de față, sunt pe deplin îndeplinite condițiile cerute de lege, în sensul că debitorul se află în insolvență - fără a solicita declanșarea procedurii și că din continuarea acestei activități AVAS a suferit un prejudiciu cert, lichid și exigibil. Interesul administratorilor rezultă din faptul că au continuat activitatea pentru salarii și alte indemnizații de conducere, în loc să solicite deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment.
Raportul de cauzalitate dintre fapta administratorului și prejudiciul suferit de AVAS este evident, rezultând din faptul că, deși societatea se afla în încetare de plăți, administratorii au continuat activitatea, ceea ce a condus la creșterea datoriilor existente(prin calcularea de dobânzi și penalități de întârziere) și la apariția altora noi, respectiv la nerecuperarea creanțelor pe care AVAS și ceilalți creditori le aveau față de debitor.
Indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
Administratorul a afișat o indiferență totală față de situația societății.
În concluzie elementele răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite, astfel; fapta ilicită care poate consta și într-o inacțiune, cu condiția să existe o normă juridică de natură să oblige o anumită persoană să acționeze într-un anumit mod, iar persoana respectivă să nu se conformeze acestei obligații de a acționa(inacțiune ilicită); vinovăția care rezultă chiar din neîndeplinirea acestor obligații, în condițiile în care nu s-a dovedit existența unei împrejurări care înlătură vinovăția. De asemenea, potrivit art. 999 civ. răspunderea este antrenată și pentru prejudiciul ce a fost cauzat prin neglijență; prejudiciul care este născut și actual, este probat prin înscrisurile depuse la dosar; legătura de cauzalitate - potrivit practicii și doctrinei în materie, prin art. 138 din Legea 85/2006, se instituie în favoarea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolvență a debitoarei. Atâta timp cât prezumția legală relativă instituită prin art. 138 din Legea 85/2006 privind legătura de cauzalitate dintre săvârșirea uneia din faptele enumerate la acest articol și starea de insolvență a debitoarei, nu este înlăturată de către administrator prin probe sau alte susțineri, instanța de fond este obligată să constate întemeiate cererile creditorilor privind antrenarea răspunderii materiale a acestora.
Una din cauzele care au condus la starea de insolvență este lipsa de interes manifestată de organele de conducere a falitei, în speță, pârâtul.
Arată că parte din debitele societății falite, reprezintă contribuția personală a angajaților societății, în calitate de asigurați, pe care, potrivit prevederilor art. 55 din OUG nr. 150/2002 modificată, debitoarea avea obligația să o vireze lunar la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Prin neplata la termen a contribuției la Fondul național unic de asigurări de sănătate și folosirea sumei de bani respective pentru susținerea activității curente a societății, apreciază că administratorii se fac vinovați de deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice, faptă prevăzută de art. 138 lit. e din Legea nr. 85/2006.
Fapta ilicită prevăzută de art. 138 lit. f din lege se săvârșește prin nevirarea de către membrii organelor de conducere către Fondul național de asigurări sociale de sănătate a sumelor reprezentând contribuția personală a salariaților în calitate de asigurați, debitorului persoană juridică, sume pe care, potrivit prevederilor legale, membrii organelor de conducere le-au reținut din salariile angajaților, însă, așa cum a arătat aceste fonduri nu au fost virate către fondul amintit.
În condițiile în care aceste sume reținute din salarii nu aparțineau debitoarei insolvente, ele reprezentând contribuția personală a asiguraților la acest fond, este evident că aceste sume au fost utilizate în alte scopuri, determinând, pe această cale, majorarea datoriilor debitorului și contribuind la apariția insuficienței fondurilor bănești disponibile, și pe cale de consecință la prejudicierea creditorilor.
răspunderii materiale a fostului administrator al falitei în temeiul art. 138 din Legea 85/2006 republicată, presupune îndeplinirea unei cerințe esențiale de admisibilitate a cererii, respectiv un raport de cauzalitate între fapta administratorului și prejudiciul creat.
Conform art. 138 din lege, Judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere: administratori, directori, cenzori și de orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.
Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută de cele mai multe ori caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a se îndeplini condițiile generale ale răspunderii civile delictuale(conform art. 998, 999.civ.): fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Pe de altă parte, potrivit art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Răspunderea administratorilor în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 este instituită pentru faptele enumerate limitativ de art. 138 din lege și numai în situația în care persoanele interesate fac dovada existenței raporturilor de cauzalitate între fapta administratorului și prejudiciu.
Doctrina românească a ajuns la concluzia că răspunderea pentru insuficiența activului poate fi angajată numai dacă acest prejudiciu a rezultat direct din greșeala de gestiune, iar la încetarea plăților societății a contribuit și administratorul prin faptele sale culpabile.
Existența raportului de cauzalitate între culpa(greșeala de gestiune a administratorului), starea de încetare de plăți a societății și lipsa unei părți din activ, trebuie astfel dovedită în fața judecătorului, nefiind prezumată.
În speță, creditoarea nu a administrat niciun fel de dovezi din care să rezulte existența raportului de cauzalitate între culpa pârâtului, ca administrator de fapt al societății debitoare și starea de încetare de plăți a acesteia, în cererea de antrenare a răspunderii acestuia creditoarea invocând doar dispozițiile art. 138 lit. c,f,g din Legea nr. 85/2006 fără însă a argumenta și a proba vreuna dintre faptele incriminate de textele de lege ca fiind săvârșite de pârâți.
Prin urmare, cum din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezultă fapte culpabile, prin care s-a ajuns la starea de insolvență, nefiind dovedită culpa directă a acestuia la incapacitatea de plată, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea S B, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale.
În motivarea cererii sale a arătat aceasta că judecătorul - sindic nu a aplicat corect regulile tragerii la răspundere, faptele trebuind privite în contextul stării de insolvență a debitoarei.
Că ea a suferit un prejudiciu în valoare de 1.772,37 lei creanță nerecuperată.
Că cererea în antrenare răspundere a fost întemeiată pe disp.art.138 lit.c, e și f din lege.
Că pârâtul trebuia să formuleze o cerere în numele debitoarei la momentul în care starea de insolvență era iminentă și că prin încălcarea acestei obligații a săvârșit fapta prev. de art.138 lit.a în sensul că a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit la insolvență, interesul personal constând în încasarea indemnizației de conducere.
A mai arătat recurenta că pârâtul fost administrator a săvârșit și fapta prev. de art.138 lit.e din Legea 85/2006 constând în deturnarea sau ascunderea unei părți din activul persoanei juridice prin aceea că nu a virat sumele reprezentând contribuția personală a salariaților la.
Recurenta a mai subliniat că această sumă nu aparținea debitoarei, că era contribuția personală a salariatilor și a mai apreciat că fapta este prevăzută și de art.138 lit.f din Legea 85/2006.
Recurenta a mai arătat că sunt îndeplinite condițiile tragerii la răspundere constând în fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul și legătura de cauzalitate.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului (filele 38- 39 dosar) rezultă că în anii 2003- 2005 s-au înregistrat pierderi întrucât costurile de producție erau mai mari comparativ cu prețul pâinii care era impus.
În ceea ce privește faptele indicate de recurentă, se rețin următoarele:
Pentru a se considera că neformularea cererii de deschidere a procedurii de insolvență întrunește elementele prev. de art.138 alin.1, lit.c, nu este suficientă prezumția că mandatul administratorului nu este gratuit și că pentru indemnizația de conducere acesta nu a formulat cererea, ci trebuie dovedită încasarea respectivei indemnizații, dovadă care nu s-a făcut în prezenta cauză.
În ceea ce privește fapta de nevirare a contribuției personale a salariaților la. se reține că aceste sume, cum de altfel arată chiar recurenta, nu aparțineau debitoarei astfel că ele nu intrau în activul acesteia, condiție impusă de disp.art.138 alin.1 lit.e din lege.
În același sens, reținerea acestor sume nu reprezintă mijloace ruinătoare, penalitățile legale pentru întârziere neînscriindu-se în această categorie, astfel încât nici condițiile prev. de art.138 alin.1 lit.f nu sunt îndeplinite.
Față de aceste considerente se consideră că în mod corect, chiar dacă pentru alte considerente, judecătorul sindic a respins cererea de antrenare răspundere, prezentul recurs urmând să fie respins conform disp.art.312 pr.civ. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 53 din 22.01.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalul Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, dr.- - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/30.06.2009/2 ex.
Fond-
Președinte:Simona GavrilăJudecători:Simona Gavrilă, Sarmisegetuza Tulbure, Rodica Dorin
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 416/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 842/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
