Practica judiciara insolventa. Decizia 366/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - insolvență -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 366

Ședința publică din 13 martie 2008

PREȘEDINTE: Ududec Elena

JUDECĂTOR 2: Grapini Carmen

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de debitoarea SC " " SRL B, cu sediul în municipiul B,-, -.4, județul B, împotriva sentinței nr. 466/ 27.11.2007 a Tribunalului Botoșani - secția comercială contencios administrativ și fiscal ( dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit recurenta, creditoarea intimată Administrația Finanțelor Publice Municipală B, lichidatorul intimat Cabinetul Individual de Practician în Insolvență și partea în proces intimată de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la dosar au fost depuse prin serviciul arhivă al instanței de către debitoarea recurentă chitanța nr. - din 04.03.2008 pe care este consemnată suma de 20,0 RON reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar mobil de 0,3 RON, anulate la dosar, cu care face dovada timbrării recursului, precum și o cerere de acordare a unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător, iar creditoarea intimată a depus la dosar întâmpinare.

Instanța constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată, respinge cererea de acordare a unui nou termen de judecată formulată de recurentă, motivat de faptul că aceasta a avut timpul material necesar angajării unui apărător și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA:

Asupra recursului de față,constată:

Prin cererea adresată judecătorului sindic de la Tribunalul Botoșani - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Municipală Bas olicitat declanșarea procedurii insolvenței debitoarei SC " " SRL B, pentru o creanță certă, lichidă și exigibilă neachitată în valoare de 172.506 RON reprezentând obligații bugetare.

În cauză, debitoarea a formulat contestație la cererea introductivă, susținând că nu este în încetare de plăți, ci efectuează cu regularitate plăți față de parteneri și buget și că în lipsa unui punctaj comun, creanța nu are un caracter cert, lichid și exigibil.

Investit cu soluționarea, judecătorul sindic prin sentința nr.466 din 27 noiembrie 2007 respins ca nefondată contestația debitoarei și a admis cererea creditoarei, dispunând deschiderea procedurii insolvenței față de debitoare. A desemnat administrator judiciar cu atribuțiile prev. de art. 20 din Legea nr. 85/2006, dispus notificarea sentinței și a fixat termen pentru formularea cererii de creanță de către creditoare.

În motivarea soluției, judecătorul sindic a reținut că debitoarea nu a făcut dovada susținerii din contestația formulată la cererea introductivă a creditoarei și că, deși i s-a acordat un termen pentru a efectua un punctaj comun cu aceasta, un asemenea punctaj nu s-a realizat, c/v obligației la buget fiind în cuantumul precizat de creditoare - astfel că prev. art.33 pct.4; art.3 pct.11 din Legea nr. 85/2006, sunt îndeplinite.

Împotriva sentinței pronunțată de judecătorul sindic, debitoarea a formulat recurs. În motivare, a susținut că creanța invocată de creditoare nu are un caracter cert, ea solicitând efectuarea unei expertize contabile în edificarea instanței. învederat recurenta, că creanța nu este certă și pentru motivul că, dacă acest caracter al creanței ar fi existat, ea ar fi formulat un plan de reorganizare.

Motivele de recurs invocate, cu trimitere la prev. art. 304 pct.7,9 Cod pr.civilă, nu sunt fondate.

Este evident caracterul cert al creanței creditoarei Administrația Finanțelor Publice Municipală B față de situația că obiectul creanței este reprezentat de obligații de plată la bugetul de stat, obligații stabilite prin fișa sintetică a debitoarei ca și contribuabil, fișă care la rândul său a fost întocmită pe baza declarațiilor și deconturilor depuse de debitoare. Cum această fișă constituie titlu executoriu conform Codului d e pr.fiscală, pe de o parte, pe de altă parte acest titlu nu a fost contestat de debitoare la instanța de contencios administrativ fiscal, sumele cuprinse au un caracter cert.

Cât privește proba cu expertiza contabilă, aceasta putea fi cerută într-o eventuală contestație a debitoarei la titlu, contestație ce trebuia formulată separat la instanță.

De urmare, cum prevederile legale speciale în materie, respectiv prev. art. 3 pct.11 și art.33 pct.4 din Legea nr. 85/2006 au fost corect aplicate la pronunțarea sentinței;

Conform art. 316, 296 Cod pr.civilă se va respinge ca nefondat recursul;

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de debitoarea SC " " SRL B, cu sediul în municipiul B,-, -.4, județul B, împotriva sentinței nr. 466 din 27.11.2007 a Tribunalului Botoșani - secția comercială contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 13 martie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

2

Președinte:Ududec Elena
Judecători:Ududec Elena, Grapini Carmen, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 366/2008. Curtea de Apel Suceava