Practica judiciara insolventa. Decizia 382/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.382
Ședința publică de la 22 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Gavrilă
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -
Grefier - -
.-.-.-.-.-.-.-.-
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea SC SRL G, cu sediul ales în G,str. -, nr. 26, -. 6, împotriva sentinței comerciale nr. 145/10.02.2009, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele Lichidator cu sediul în G,-, - 8,.2, SC SRL, cu sediul în G,--. 62 și ORC de pe lângă Tribunalul Galați, cu sediul în G,-, având ca obiect Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru recurenta-debitoare SC SRL G - avocat și pentru intimata-creditoare SC SRL G - administrator asistat de consilier juridic, în baza împuternicirii de reprezentare pe care a depus-o la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că recursul este motivat și timbrat; din partea intimatei-creditoare SC SRL Gad epus întâmpinare în dublu exemplar.
S-a înmânat reprezentantului recurentei o copie de întâmpinarea depusă de intimata-creditoare SC SRL
Reprezentantul recurentei-debitoare precizează că o parte din creanță a fost stinsă, respectiv a achitat suma de 180 de milioane lei.
Reprezentantul intimatei-creditoare SC SRL G arată că într-adevăr a fost achitată o parte din creanță dar nu în cuantum de 180 de milioane lei.
Recurenta-debitoare prin reprezentant arată că în dosarul nr- al Judecătoriei Galați se află dovada plății, cu ordin de plată, a sumei de 170 milioane și că anterior s-a mai făcut o plată de 10 milioane. În sprijinul celor arătate depune la dosar copii de pe ordinele de plată despre care a făcut vorbire, în număr de 8 file.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Având cuvântul, reprezentantul recurentei debitoare apreciază că în mod greșit judecătorul sindic a admis cererea creditoarei SC SRL G și a dispus la data de 10.02.2009 deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC SRL G, reținând că în cauză sunt întrunite cerințele impuse de disp. art. 1 și 3 din Legea 85/2006, cu toate că din actele depuse la dosar rezultă clar că debitoarea nu se afla în insolvență. La momentul de față debitoarea se prezintă ca o societate cu potențial economic, desfășoară activități productive, are comenzi și efectuează plăți destul de importante către furnizori. Datoria către creditoarea SC SRL G nu este urmarea unei incapacități de plată, neachitarea acesteia înscriindu-se în termenul stabilit de instanța de judecată.
În motivarea sentinței, judecătorul sindic reținut că SC SRL G se legitimează cu o creanță certă, lichidă și exigibilă, conform sentinței civile nr. 2200/27.08.2008. A mai constatat că debitoarea nu poate face față datoriilor acumulate, cu disponibilitățile bănești existente, fiind îndeplinite cerințele art. 3 lit. a din Legea 85/2006, potrivit cărora insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când, după 30 de zile debitorul nu și-a plătit datoria către unul sau mai mulți creditori.
Față de aceste susțineri, apreciază că sentința recurată este lipsită de temei legal, cauza aflându-se în situația prev. de art. 304 al.1 pct.9 pr.civ.
Sentința comercială nr. 2200/2008 a Tribunalului Galați, irevocabilă la
data de 10.02.2009, prin care recurenta a fost obligată la plata sumei de 112.888 lei
i-a fost comunicată la data de 29.01.2009, scadența împlinindu-se la 28.02.2009.
Față de cele arătate, solicită a se avea în vedere că la data de 10.02.2009 - data deschiderii procedurii generale a insolvenței, creanța nu era exigibilă, nefiind îndeplinite condițiile obligatorii impuse de disp. art. 3 lit. a din Legea 85/2006.
Apreciază că simpla neplată înainte de scadență a datoriilor stabilite prin sentința comercială nr. 2200/27.08.2008 nu se poate confunda cu încetarea plăților.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința respingerii cererii formulate de SC SRL Depune la dosar concluzii scrise, solicitând a fi avute în vedere la pronunțare.
Totodată, solicită a se reține că debitoarea va încerca să plătească creditoarei SC SRL G, în contul creanței câte 100 milioane lei lunar.
Administratorul intimatei-creditoare, respectiv arată că între părți nu a existat contract de parteneriat și că nu este de acord cu propunerea recurentei de a se plăti lunar câte 100 milioane lei.
Intimata-creditoare, prin consilier juridic respectiv solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate astfel cum a fost pronunțată de judecătorul sindic. Depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr- creditoarea SC SRL a formulat cerere de declanșare a procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei SC SRL G pentru plata sumei de 112.888 lei conform sentinței civile nr. 2200/27.08.2008.
În motivarea cererii creditoarea arată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Galați - somație de plată a solicitat să se dispună obligarea debitoarei SC SRL G la plata lucrărilor de execuție amenajare garaj pentru producere ciuperci, la punctul de lucru situat în, județul G - stadiul fizic la data de 31.10.2007, ori nici în urma acestei acțiuni debitoarea nu a înțeles să-și onoreze obligațiile de plată.
În dovedirea cererii creditoarea a depus la dosarul cauzei copie de pe sentința civilă nr. 2200/27.08.2008 a Tribunalului Galați.
La data de 05.02.2009 debitoarea a formulat contestație prin care arată că la 23.06.2008 creditoarea SC SRL Gas olicitat instanței emiterea unei ordonanțe care să cuprindă somația de plată pentru suma de 155.161 de lei, cerere ce a format obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Galați. Ca urmare a probatoriilor administrate în cauză, instanța de judecată, prin sentința civilă nr. 2200 pronunțată la data de 27.08.2008 a emis în parte cererea privind emiterea somației de plată a creditoarei, somând debitoarea la plata sumei de 112.888 de lei, pretențiilor. Suma la care debitoarea a fost obligată este suma pe care am recunoscut că o datorăm urmare relațiilor comerciale desfășurate cu creditoarea.
Împotriva sentinței 2200 creditoarea a formulat cerere în anulare în temeiul dispozițiilor art. 8 din OUG nr. 5/2001.
Cererea în anulare a format obiectul dosarului nr- soluționat de Tribunalul Galați prin încheierea din 28.11.2008 prin care s-a luat act de renunțarea creditoarei la judecată.
Observând că au ales o cale greșită prin introducerea cererii în anulare, contrar dispozițiilor art. 8 din OUG nr. 5/2001, care permit doar debitoarei de a formula cerere în anulare, creditoarea a introdus o acțiune în pretenții împotriva debitoarei care formează obiectul dosarului nr- pe rolul Judecătoriei Galați. La termenul din 26.01.2009 i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru conform Legii nr. 146/1997, acordându-se termen la 09.03.2009.
în situația de a achita taxa de timbru aferentă sumei pretinse de 112.888 de lei creditoarea a ales calea prevăzută de Legea insolvenței, astfel că la data de 28.01.2009 introduce cerere de declanșare a procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei pentru plata sumei de 112.888 de lei.
În cazul său, simpla neplată a datoriilor stabilite prin sentința civilă nr. 2200/2008 nu se poate confunda, așa cum o face creditoarea, cu încetarea plăților.
Prin actele și documentele depuse în susținerea contestației înțelege să dovedească că nu se află în încetare de plăți.
Pe cale de consecință solicită să se rețină că doar încetarea plăților este o condiție esențială pentru existența insolvenței.
Or, în cazul său, cererea creditoarei nu întrunește condițiile prevăzute de art. 27 pentru a determina instanța să pronunțe o sentință gravă pentru o societate comercială prin care să dispună deschiderea procedurii generale a insolvenței.
Că cererea creditoarei nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006 o dovedește împrejurarea că aceasta nu invocă ca temei legal decât întâmplător art. 64 fără a face vreo referire la cerințele impuse de art. 1 și 3 din legea specială referitore la starea de insolvență, insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența iminentă.
În dovedire debitoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri ( filele 28-46).
Prin sentința comercială nr. 145/10.02.2009 pronunțată în cauză de Tribunalul Galațis -a respins contestația debitoarei, ca nefondată.
Totodată, s-a admis cererea formulată de creditoare pentru deschiderea procedurii generale de insolvență, dispunându-se, pe cale de consecință, deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei SC SRL G, în temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006 a fost numit administrator judiciar Lichidator
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut, în esență, următoarea situație de fapt și de drept:
Creditoarea se legitimează cu o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 112.888 lei, conform sentinței civile nr. 2200/27.08.2008 a Tribunalului Galați, creanță recunoscută de către creditoare, dar neachitată din lipsa disponibilului din cont.
În raport de situația contabilă a debitoarei, se constată fără putință de tăgadă că aceasta nu poate face față cu disponibilitățile bănești existente datoriilor acumulate, fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 3 lit. din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.
Este de observat că debitoarea nu a depus la dosar situația financiară aferentă anului 2007 când s-a născut creanța creditoarei pentru a demonstra eventual starea de insolvență temporară în care s-ar fi aflat ceea ce întărește prezumția instituită de legiuitor prin art. 3 pct. 1 lit. a din Legea nr. 85/2006.
Ceea ce prezintă relevanță în cauză este faptul că debitoarea, deși cunoaște creanța creditoarei, nu poate să o achite din lipsa de disponibilități bănești, aspect ce determină starea de insolvență în care se găsește.
Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarea aspecte:
Deși SC SRL Gad epus la dosarul cauzei înscrisuri din conținutul cărora rezultă clar că aceasta nu se află în stare de insolvență și că neplata datoriei către SC SRL nu poate fi confundată cu încetarea plăților, totuși instanța a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență.
Doar încetarea plăților reprezintă o condiție esențială pentru existența insolvenței. Or, societatea debitoare se prezintă ca o societate cu potențial economic, desfășurând o activitate productivă, aprovizionând cu materie primă, în baza unor comenzi și ordine de plată.
S-a dovedit la judecata în fond că SC SRL a efectuat plăți destul de importante și că datoria către SC SRL nu este urmarea unei incapacități de plată, neachitarea acesteia înscriindu-se în termenul stabilit de instanța judecătorească.
Astfel, prin sentința comercială nr. 2200/27-08-2008 SC SRL a fost obligată la plata sumei de 112.800 lei.
Respectiva sentință a rămas irevocabilă la data de 12.01.2009, iar debitoarea a fost declarată în insolvență la data de 10.02.2009.
Achitarea sau neachitarea sumei de 112.888 lei este determinată de soluția ce se va pronunța în dosarul nr- cu termen de judecată la 09.03.2009.
Pentru motivele mai sus arătate, recurenta - debitoarea solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, cu consecința respingerii cererii formulate de SC SRL
În dovedirea motivelor de recurs, debitoarea s-a folosit de proba cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie, acte atestând situația sa financiară, precum și plățile efectuate în cursul anului 2009.
Intimata-creditoare SC SRL Gaf ormulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea recursului.
Recursul de față este fondat;
Cu înscrisurile depuse la dosarul de recurs, debitoarea a probat că a efectuat o serie de plăți, relevante, una din ele fiind chiar către creditoare.
de cont atestă faptul că SC SRL are activitate, dovada fiind operațiunile bancare efectuate cu regularitate.
Deși Legea nr. 85/2006, în art. 33, prin instituirea termenului de 30 de zile în care debitoarea să nu fi făcut plăți, atrage prezumția de insolvență a patrimoniului debitoarei, acest fapt trebuie însă coroborat cu îndeplinirea condițiilor privind creanța pentru a se putea admite cererea introductivă și, respectiv, menține debitoarea în procedură.
Cu toate acestea, debitoarea nu poate fi prezumată a fi în insolvență, doar raportat la neefectuarea unei plăți în termenul de 30 de zile anterior introducerii cererii numai față de creditorul declanșator.
Aprecierea stării de insolvență, trebuie făcută, în fiecare cauză, raportat la ansamblul încasărilor și plăților efectuate de debitoare.
Această prezumție, însă, a ost răsturnată în recurs prin plata parțială a debitului față de creditorul declanșator, precum și prin efectuarea altor plăți semnificative.
Curtea, apreciind că, existând posibilitatea examinării în recurs a cauzei sub toate aspectele potrivit art. 3041pr.civ. împrejurarea stingerii parțiale a creanței și a efectuării și a altor plăți, constituie un motiv care justifică admiterea recursului și, în consecință, în temeiul art. 312 alin. 1 pr. civ. va dispune modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii creditoarei SC SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea SC SRL G, cu sediul ales în G, str. -, nr. 26, -. 6, împotriva sentinței comerciale nr. 145/10.02.2009, pronunțată de Tribunalul Galați, în dosarul nr-, pe care o modifică în sensul că:
Admite contestația debitoarei SC SRL G, formulată împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței.
Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de creditoarea SC SRL G, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2009.
Președinte, - | Judecător, - - | Judecător, dr. - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored: MD/2ex/20.07.2009
Fond:
Președinte:Simona GavrilăJudecători:Simona Gavrilă, Gina Ignat, Alexandrina Zaharia
← Acțiune în anulare. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Galati | Practica judiciara insolventa. Decizia 1408/2009. Curtea de... → |
---|