Practica judiciara insolventa. Decizia 410/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 410/

Ședința publică de la 26 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie Președinte secție

JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

GREFIER - - -

.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea G, cu sediul în G, 20, -. 25, județul G, prin administrator judiciar PU. G,-,. 5,. 2, împotriva sentinței comerciale nr. 299/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare ROMÂNIA, sector 1,-,. 4, de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata debitoare, prin administrator judiciar, consilier juridic, cu împuternicire de reprezentare depusă la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta debitoare nu a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, recursul este timbrat, după care:

Curtea arată că recursul nu este motivat iar Tribunalul Galați nu a depus dovada comunicării hotărârii în raport de care să se stabilească dacă acesta este declarat în termen și apreciază contestația formulată ca fiind recurs, fiind invocate disp. art. 33 alin. 2 din Legea nr. 85/2006

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în combaterea recursului.

Reprezentantul legal al administratorului judiciar arată că a studiat întâmpinarea și, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, arătând, întrebat fiind dacă a primit biletele la ordin, că nu știe nimic cu privire la acestea și că a primit notificarea pentru predarea actelor contabile, nu le-a predat, ascunzând starea de insolvență.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 299/10.03.2009 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galațis -a admis cererea formulată de creditoarea România Mineraloel pentru deschiderea procedurii generale de insolvență și, pe cale de consecință:

În temeiul art. 32 alin. 1 din Lege s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei

În temeiul art. 34 din Legea nr. 85/2006, s-a numit administrator judiciar pe stabilindu-se atribuțiile prev. de art. 20 din Lege și o retribuție de 700 lei lunar.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus luarea primelor măsuri.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a motivat, în esență, faptul că creditoarea România Mineraloel deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 99.615 lei împotriva debitoarei care este prezumat în insolvență întrucât a încetat plățile către creditoare cu peste 30 de zile. A reținut că debitoarea nu a contestat în termenul legal că ar fi în stare de insolvență iar în conformitate cu disp. art. 33 alin. 6 din Lege s-a admis cererea creditoarei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs debitoarea, înregistrat sub număr unic - pe rolul Curții de APEL GALAȚI.

A criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând următoarele:

Debitoarea a achitat o parte din suma de 99.615 lei prin ordin de plată emis la data de 19.01.2009 respectiv suma de 6000 lei precizând că restul creanței urmează a fi acoperită prin instrumente de plată girate către debitoare, respectiv: bilet la ordin - din data de 23.02.2009 scadent în data de 23.04.2009, în sumă de 32.503,00 lei emis de către B; bilet la ordin - din data de 10.02.2009 scadent în data de 31.03.2009 în sumă de 56.680 lei emis de către Com

Arată că documentele de plată au fost acceptate de către creditoare în contul creanței și, întrucât cea mai mare parte a creanței invocate în cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost plătită iar diferența este inferioară valorii - prag, solicită respingerea cererii creditoarei pentru deschiderea procedurii insolvenței.

În dovedirea cererii de recurs a depus la dosarul cauzei copie de pe ordinul de plată și de pe biletele la ordin invocate prin cererea de recurs.

Intimata-creditoare, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, deoarece deține asupra debitoarei o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Debitoarea nu a făcut dovada că sumele datorate către creditoarea România Mineraloel au fost achitate în modalitatea arătată prin cererea de recurs.

Potrivit tabelului definitiv al creanțelor, înregistrate împotriva debitoarei, întocmit la data de 25.06.2009, la poziția 10 din acest tabel se află înregistrată creanța intimatei-creditoare în sumă de 99.615 lei iar pasivul total înregistrat ca urmare a întocmirii tabelului definitiv este în sumă de 3.327,66 lei.

Potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, insolvența este definită ca fiind acea stare a patrimoniului debitoarei care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile, insolvența fiind prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori.

Debitoarea nu a răsturnat prezumția instituită de lege referitoare la starea de insolvență prin prezentarea de dovezi concludente care să ateste că deține disponibilități bănești suficiente pentru acoperirea datoriei și că nu se află în insolvență. Faptul că deține creanțe asupra altor persoane este lipsit de relevanță deoarece starea de insolvență trebuie raportată la datoriile exigibile și la sumele de bani disponibile.

Având în vedere că debitoarea nu a dovedit că deține disponibilități bănești necesare pentru stingerea creanței iar creanța creditoarei nu a fost realizată nici în modalitatea invocată prin cererea de recurs dată fiind înregistrarea acesteia în tabelul definitiv al creanțelor întocmit la data de 25.06.2009, ulterior formulării și depunerii cererii de recurs, în temeiul art. 312 alin. 1, 2.pr.civ. va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de debitoarea G, cu sediul în G, 20, -. 25, județul G, prin administrator judiciar PU. G,-,. 5,. 2, împotriva sentinței comerciale nr. 299/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 iunie 2009.

Pt. Președinte,

Cf. art. 261 pr.civ.

VICEPREȘEDINTE,

Pt. Judecător,

Cf. art. 261 pr.civ.

VICEPREȘEDINTE,

Pt. Judecător,

Cf. art. 261 pr.civ.

VICEPREȘEDINTE,

Grefier,

RD//2 ex/14.08.2009

Fond:

Președinte:Rodica Dorin
Judecători:Rodica Dorin, Valentina Vrabie, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 410/2009. Curtea de Apel Galati