Practica judiciara insolventa. Decizia 425/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.425

Ședința publică din data de 16 martie 2009

PREȘEDINTE: Stoicescu Maria

JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea SC SRL, cu sediul în P,-,. 52,. C,. 2,. 99, Județ P, CUI -, înmatriculată la ORC P, sub nr.J-, împotriva sentinței nr.244 din data de 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P,-, Județ P, intimata creditoare ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SRL cu sediul în B, sector 1,str. - -, nr. 39,. 3 și lichidatorul judiciar SI LICHIDARE I, cu sediul în I,-, Județ

Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 40 lei, potrivit chitanței nr.- și timbru judiciar de 0,3 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns avocat reprezentând recurenta-debitoare SC SRL, lipsă fiind intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, intimata creditoare ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SRL și lichidatorul judiciar SI LICHIDARE I.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că prin Serviciul Registratură s-a depus la dosar întâmpinare din partea intimatei-creditoare ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT cât și o cerere de renunțare la judecată, întrucât debitul a fost acoperit integral, după care:

Având cuvântul avocat pentru recurenta-debitoare SC SRL, arată că a luat la cunoștință de întâmpinarea formulată de creditoare cât și de cererea de renunțare la judecată a acesteia, după care alte cereri nu mai are de formulat solicitând acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru recurenta-debitoare SC SRL, având cuvântul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, urmând a se constata că cererea creditoarei ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT

SRL, a rămas fără obiect. Arată că nu susține cererea de suspendare a executării și nici criticile formulate potrivit art. 304 pct.4 pr.civ.

Mai arată că debitoarea nu s-a aflat niciodată în stare de insolvență, practicianul în insolvență nu a făcut dovada că există și alți creditori, recurenta s-a aflat în eroare și nu și-a formulat apărările. Cererea de insolvență a fost formulată de ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SRL, cu care, debitoarea nu avea nici un fel de relații contractuale.

Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și respingerea cererii de deschidere a procedurii, ca rămasă fără obiect.

Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, creditoarea SC ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SRL B a solicitat deschiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SRL P, întrucât are o creanță certă, lichidă și exigibilă, în sumă de 22.663,64 lei, neachitată de debitoare cu mai mult de 30 de zile anterioare formulării cererii.

După administrarea probei cu înscrisuri, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința nr. 244 din 28.01.2009 prin care a admis cererea creditoarei, a dispus deschiderea procedurii insolvenței privind pe SC SRL P, a numit administrator judiciar, a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor, ORC, a fixat termen limită pentru depunerea creanțelor, pentru verificarea acestora, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor, pentru soluționarea contestațiilor, pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor, a stabilit data ședinței creditorilor, a dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii și către administratorul judiciar, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin.4 din Legea insolvenței, debitoarea se află în încetare de plăți, stare dovedită de împrejurarea că nu a mai efectuat plăți cu mai mult de 30 de zile anterior deschiderii procedurii, iar creditorul are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 22.663,64 lei, dovedită cu titlurile de creanță depuse la dosar, iar SC SRL P nu a formulat contestație în termenul de 10 zile statuat de art. 33 alin.6 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs societatea debitoare solicitându-se admiterea căii de atac, modificarea sentinței comerciale nr. 244 din 28.01.2009, iar pe fond, respingerea ca nefondată a cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

În cererea de recurs s-a solicitat și suspendarea efectelor hotărârii recurate, până la soluționarea căii de atac, însă această cerere nu a mai fost susținută de către apărătorul SC SRL P, nefiind susținut nici motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.4 pr.cvivlă, potrivit căruia soluția instanței de fond a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, prin încălcarea dreptului la apărare al recurentei.

În motivarea recursului s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 3 din Legea insolvenței, față de creditorul ce a formulat cererea debitorul a garantat achitarea sumei cu instrumente de plată girate de terți, iar, până în prezent, această cerere a rămas fără obiect, pasivul debitoarei este cu mult depășit de activ, iar deschiderea procedurii este o măsură lezionară.

Prin întâmpinarea depusă la 10.03.2009, intimata-creditoare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât, în mod corect s-a reținut de instanța de fond că recurenta se află în stare de insolvență, iar creanța deținută de creditoare este certă, lichidă și exigibilă, cu o valoare superioară celei prag, reglementată de Legea insolvenței, însă, la termenul din 16.03.2009, aceeași creditoare a arătat că până la data de 13.03.2009 debitul datorat de SC SRL Paf ost achitat integral, astfel că renunță la judecata cererii sale inițiale și la susținerile din întâmpinare.

Curtea, examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a normelor legale incidente în cauză, a art. 304 și 3041pr.civilă, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:

Tribunalul Prahovaa fost investit cu cererea creditoarei intimate SC ROMANIA CREDIT MANAGEMENT SRL B, prin care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenței reglementată de Legea nr.85/2006, întrucât deține împotriva debitoarei SC SRL Poc reanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 22.663,64 lei, ce reprezintă contravaloare facturi neachitate, penalități contractuale de întârziere, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anexându-se cererii, în copie, titlurile de creanță, ce au fost analizate de instanța de fond, concluzionându-se că, creanța deținută de creditoare îndeplinește condițiile prevăzute de actul normativ indicat, astfel că se impune deschiderea procedurii insolvenței.

Întrucât, prin cererea depusă la 16.03.2009, societatea creditoare a arătat că, până la 13.03.2009, debitul datorat de SC SRL Paf ost achitat integral, cererea acesteia a rămas fără obiect, nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin.4 din Legea nr. 85/2006 cu modificările ulterioare, astfel că urmează ca, în conformitate cu art. 312 alin.1,2 și 3 pr.civilă, să se admită recursul, să se modifice sentința recurată, iar pe fond, va fi respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, ca rămasă fără obiect.

Totodată, instanța va lua act că recurenta nu a solicitat cheltuieli de judecată, în conformitate cu art. 274 pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea SC SRL, cu sediul în P,-,. 52,. C,. 2,. 99, Județ P, CUI -, înmatriculată la ORC P, sub nr.J-, împotriva sentinței nr.244 din data de 28 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P,-, Județ P, intimata creditoare ROMÂNIA CREDIT MANAGEMENT SRL cu sediul în B, sector 1,str. - -, nr. 39,. 3 și lichidatorul judiciar SI LICHIDARE I, cu sediul în I,-, Județ

Modifică în tot sentința nr. 244 din 28.01.2009, iar pe fond, respinge acțiunea de deschidere a procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SRL P, ca rămasă fără obiect.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

- - - - - -

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex./17.03.2009.

f- - Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Stoicescu Maria
Judecători:Stoicescu Maria, Duboșaru Rodica Tudose Ana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 425/2009. Curtea de Apel Ploiesti