Practica judiciara insolventa. Decizia 436/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 436/

Ședința publică de la 24 August 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Rodica Dorin

JUDECĂTOR 2: Veronica Păcurariu

JUDECĂTOR 3: Valentina Vrabie Președinte secție

GREFIER -

.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 185/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, prin judecător sindic, în contradictoriu cu intimata debitoare G, prin lichidator judiciar T, strada 1 - 2. nr. 96, județul G, intimate creditoare G, G, Automobile Pitești, G, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că recursul dedus judecății este la primul termen de judecată, prin cererea formulată, recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit disp. art. 242 alin. 2.pr.civ. lipsește întâmpinarea, prin Serviciul registratură, la data de 15.07.2009, intimata creditoare Automobile a transmis, prin fax, cerere de amânare pentru comunicarea motivelor de recurs în vederea pregătirii apărării, după care:

Curtea respinge cererea de amânare formulată de intimata creditoare Automobile cu motivarea că, de la data citării și până la termenul acordat, partea a avut posibilitatea să cunoască motivele de recurs formulate de B, urmând a se pronunța asupra recursului la sfârșitul ședinței de judecată.

CURTEA

Asupra recursului comercial d e față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 185/24.02.2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galați, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei G si s-au respins ca nefondate obiecțiunile formulate de B la raportul final depus de lichidatorul judiciar si cererea pentru autorizare antrenare răspundere patrimoniale a fostului administrator ca inadmisibilă.

S-a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.

În temeiul art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, s-a dispus plata către lichidator a sumei de 11.250 lei din fondul special constituit la dispoziția - Filiala

La masa credală au fost înscriși 31 de creditori, printre care si. Prin încheierea din 23.01.2007, judecătorul sindic a desemnat comitetul creditorilor format din G, Automobile SA..Pitești, G, G, Prima G prin lichidator

La data de 09.12.2008, lichidatorul judiciar, prin raportul final depus la dosar (fila 276), a solicitat închiderea procedurii simplificate în baza art. 132 al.2 din lege motivat de faptul că nu mai sunt in patrimoniul debitoarei bunuri care ar putea fi valorificate, sumele obținute din valorificarea bunurilor fiind distribuite către creditori si că nu se mai impune in continuare efectuarea de cheltuieli. Nu a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator motivat de faptul că nu există indicii care să conducă la promovarea unei asemenea cereri.

In data de 05.01.2009, creditorul Baf ormulat obiecțiuni la raportul final, arătând faptul că in raportul final nu se face vorbire despre identificarea cauzelor care au determinat starea de încetare de plăți și a persoanelor vinovate de o asemenea situație, că nu a fost depus un raport amănunțit referitor la cauzele si împrejurările care au dus la starea de insolvență. A arătat că motivele intrării in incapacitate de plată se datorează unei proaste administrări a societății, că s-a dispus continuarea unei activități care ducea in mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, că fosta conducere nu a acționat ferm pentru recuperarea creantelor.

A mai arătat faptul că, în lipsa acestei cereri, instanța poate autoriza comitetul creditorilor să formuleze cerere de antrenare răspundere a foștilor administratori in conformitate cu dispozitiile art. 138 al. 3 din Legea nr. 85/2006. Bas olicitat autorizarea comitetului creditorilor să formuleze cerere de antrenare răspundere patrimonială a fostului administrator.

In motivarea sentinței recurate, judecătorul sindic a reținut că debitoarea nu mai deține bunuri sau lichidități, iar creditorii nu au fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Ca atare, a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 pentru a dispune închiderea procedurii.

In ceea ce privește obiecțiunile formulate de B, instanța de fond a retinut că, în ceea ce privește angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, aceasta se poate face ca regulă, numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile alin. 3 al acestui articol (conform căruia comitetul creditorilor poate cere Judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prev. la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).

Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesual activă de a solicita aplicarea acestor dispoziții față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile legate de problema aplicării art. 138 din lege, sunt nefondate.

Judecătorul sindic a apreciat că obiecțiunile formulate de creditoarea AVAS împotriva propunerii lichidatorului judiciar al falitei nu sunt întemeiate în condițiile în care, potrivit art. 138 din legea amintită, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din următoarele fapte: au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; au făcut acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice; au dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți; au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori. Potrivit alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere Judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului, persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.

Cu alte cuvinte, acțiunea în răspundere civilă delictuală fundamentată pe acest text de lege are un dublu temei de fapt: starea de insolvență a societății comerciale asociată cu săvârșirea uneia dintre faptele expres și limitativ enumerate de legiuitor. Răspunderea civilă întemeiată pe art. 138, fiind o răspundere civilă delictuală specială trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale acesteia pentru ca persoanele prevăzute de această normă să răspundă cu averea personală pentru datoriile societății pe care au condus-

În prezenta cauză, deși s-a invocat incidența prevederilor art. 138, nu s-a indicat în mod concret prin care fapte săvârșite de către fostul administrator, anterior deschiderii procedurii insolvenței, s-ar fi cauzat starea de încetare a plăților de către debitoare, simplele afirmații nesusținute de probe pertinente și concludente, în sensul că fosta conducere a societății ar fi dispus continuarea unei activități păguboase și că ar fi dat dovadă de lipsă de interes în recuperarea datoriilor față de proprii debitori neputând duce în mod automat la aplicarea acestei norme.

Pe de altă parte, Judecătorul sindic a reținut că acțiunea în răspundere reglementată de Legea nr. 85/2006 poate fi promovată numai de administratorul judiciar sau lichidatorul numit în cauză sau, în cazurile prevăzute de alin. 3, de comitetul creditorilor și nu de către oricare dintre creditorii care au înscrisă o creanță la masa credală. Or, în speță, comitetul creditorilor nu a solicitat Judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale societății debitoare, neexistând la dosarul de fond nicio cerere în acest sens, ci doar unul dintre creditorii înscriși în tabelul de creanțe, creditoarea AVAS Baf ormulat obiecțiuni la propunerea lichidatorului cerând continuarea administrării procedurii, iar lichidatorul să recupereze datoriile societății de la administratorul social al debitoarei falite.

Susținerile creditoarei în sensul că legiuitorul, prevăzând în mod expres această posibilitate, permite oricărui creditor, cu autorizarea Judecătorului sindic, ca în lipsa demersurilor lichidatorului să solicite angajarea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în stare de încetare de plăți pentru a nu se omite parcurgerea unei etape importante în procedura de lichidare judiciară a debitorilor supuși Legii nr. 85/2006, singura condiție cerută fiind autorizarea dată de Judecătorul de insolvență, nu au niciun fundament legal, interpretarea dată de această creditore prevederilor art. 138 fiind una eronată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea AVAS, înregistrat sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția comercială, maritimă și fluvială.

Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive:

Prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă);

Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă);

Hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă).

Astfel, creditoarea recurentă are o creanță nerecuperată în cadrul procedurii in cuantum de 51.384,48 lei.

Un alt motiv de recurs vizează omisiunea lichidatorului judiciar de a indica cauzele intrării debitoarei în insolvență, persoanele din conducerea societății vinovate. A mai arătat faptul că judecătorul sindic a interpretat eronat cererea formulata de către, cerere având ca obiect autorizare antrenare răspundere. In cauza sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 138 al. 3 deoarece lichidatorul judiciar a omis sa formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 al. 1 si aceasta amenință să se prescrie. Astfel, orice creditor poate să solicite instanței autorizarea judecătorului sindic pentru a formula cerere de antrenare răspundere a fostei conduceri a societății debitoare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, art. 129 din Legea nr. 85/2006, prevederile OUG 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003.

Legal citati, intimații nu s-au prezentat in instanță.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

In mod corect a reținut judecătorul sindic ca nu sunt întrunite condițiile pentru a se cere autorizarea antrenării răspunderii patrimoniale a fostului administrator. Este adevărat ca nu s-a cerut antrenarea răspunderii patrimoniale de către lichidatorului judiciar, textul art. 138 al.3 din lege (astfel cum a fost modificat in prezent) dând posibilitatea comitetului creditorilor sa ceara autorizarea antrenării răspunderii in condițiile expres prevăzute de text iar in mod excepțional in cazul in care comitetul creditorilor nu se poate forma creditorul care deține mai mult de J din valoarea tuturor creanțelor. Curtea verificând actele dosarului de fond retine faptul ca in cauza a fost desemnat un comitet al creditorilor format din G, Automobile P, G, G, Prima G prin lichidator

Avas B nu era un creditor care sa facă parte din comitetul creditorilor (care doar el putea sa solicite autorizarea judecătorului sindic pentru a formula cerere de antrenare răspundere patrimoniala) motiv pentru care in mod corect au fost respinse ca nefondate obiecțiunile la raportul final si ca inadmisibilă cererea de autorizare.

Cum celelalte motive de recurs ale creditoarei privesc fondul unei eventuale cauze având ca obiect antrenarea răspunderii, ele nu pot fi luate în considerație în prezenta cauză.

De asemenea, examinând cauza de față sub toate aspectele, în baza dispozitiilor art. 304 ind. 1C.pr.civ. instanța nu constată alte motive de nelegalitate, care sa determine modificarea sau casarea sentintei comerciale nr. 185/24.02.2009 a Tribunalului Galați conform art. 304 pct.1-9.pr.civ.

Față de considerentele ce preced, potrivit art. 312 alin. 1 raportat la art. 3041Cod procedură civilă, va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - B, cu sediul în sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 185/24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, ca nefundat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24 August 2009.

Președinte,

Judecător,

Judecător,

Grefier,

VP//31.08.2009

Fond:

Președinte:Rodica Dorin
Judecători:Rodica Dorin, Veronica Păcurariu, Valentina Vrabie

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 436/2009. Curtea de Apel Galati