Practica judiciara insolventa. Decizia 458/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 458/2009

Ședința publică din data de 03 februarie 2009

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Andrei Axente Irinel

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CNr eprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentinței comerciale nr.4202 din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul cu număr unic - în contradictoriu cu intimații BANK ROMANIA-SUC.C (FOSTA BANK), AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, CASA JUDEȚEANA DE PENSII C, AUTORITATEA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ C, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ C, SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței- închiderea procedurii.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

Recurenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 229. fiscală.

S-a prezentat referatul cauzei, constatându-se că recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit art. 242 alin.2. fiscală.

Curtea, în lipsa vreunei cereri prealabile a părților constată că prezentul recurs se află în stare de judecată și îl lasă în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr..4202 din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, s-a aprobat raportul final al lichidatorului judiciar desemnat în procedura privind-o pe debitoarea SC SRL și în consecință:

S-a dispus închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SRL.

S-a dispus radierea societății debitoarei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

S-a dispus notificarea sentinței de închidere a procedurii cu creditorii, asociatul debitoarei, Direcției Generale a Finanțelor Publice a Județului C și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea mențiunii.

S-a dispus descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități privind procedura.

S- încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 15.273 lei, ce urmează a fi plătit din fondul special constituit la Oficiul registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

În motivare se arată că, prin raportul final înregistrat la data de 26 septembrie 2008 depus la dosar lichidatorul judiciar a solicitat a se dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei, arătând că în patrimoniul debitoarei nu există bunuri care să poată fi valorificate în vederea acoperirii cel puțin parțiale a cheltuielilor aferente procedurii.

În consecință, lichidatorul judiciar a solicitat judecătorului sindic aprobarea raportului final, închiderea procedurii, radierea debitoarei din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și încuviințarea onorariului lichidatorului.

Raportul final a fost afișat la ușa instanței, notificat debitoarei și creditorilor și publicat în Buletinul procedurilor de insolvență, împotriva acestuia neformulându-se obiecțiuni.

Analizând cererea formulată de lichidatorul judiciar, aceasta a fost admisă de către judecătorul sindic, în baza prev. art. 131 din Legea nr. 85/2006, fiind aprobat raportul final al lichidatorului judiciar, dispunându-se închiderea procedurii și radierea debitoarei din Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, constatându-se că nu există bunuri de valorificat sau sume de distribuit.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a considerat că se impune închiderea procedurii, întrucât în patrimoniul debitoarei nu există sume de bani care ar putea fi utilizate pentru acoperirea creanțelor creditorilor, fiind pe deplin incident textul art. 131 din Legea nr. 85/2006, nemaijustificându-se continuarea procedurii și grevarea, în continuare, a fondului de lichidare.

În conformitate cu prev. art. 135 și 136 din același act normativ, s-a dispus și notificarea hotărârii, precum și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul prev. art.11 și art.4 alin.4 din Legea nr.85/2006, judecătorul sindic a încuviințat onorariul lichidatorului judiciar în cuantum de 15.273 lei, ce a fost plătit din fondul special constituit la Oficiul registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Împotriva sentinței a formulat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii cererii lichidatorului pentru închiderea procedurii de faliment și radierea debitoarei.

În motivare se arată că, constatarea judecătorului sindic referitoare la neformularea obiecțiunilor de către recurentă este eronată, deoarece aceasta formulat și înregistrat obiecțiuni la raportul final al lichidatorului în data de 29.09.2008, în condițiile în care raportul a fost înregistrat la Tribunalul Comercial în data de 29.09.2008, a fost publicat în Buletinul procedurilor de Insolvență în 25.09.2008 și comunicat recurentei la data de 26.09.2008.

Argumentele prezentate de lichidator și reținute de judecătorul sindic nu pot constitui pentru închiderea procedurii de faliment debitoarei.

Examinând recursul, instanța constată că este fondat din următoarele considerente:

Potrivit art.129(1) din Legea nr. 85/2006, "după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor și debitorului și vor fi afișate la ușa tribunalului. Judecătorul sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 zile de la afișarea raportului final. Creditorii pot formula obiecțiuni la raportul final cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării", iar potrivit alin. 2, "la data ședinței judecătorul sindic va soluționa prin încheiere toate obiecțiunile la raportul final".

Lichidatorul a depus raportul final la data de 26.09.2008, iar recurenta a formulat obiecțiuni la data de 29.09.2008, hotărârea recurată fiind pronunțată în data de 25.11.2008.

Deși obiecțiunile la raportul final formulate de recurentă au fost înregistrate la Tribunal la data de 29.09.2008, judecătorul sindic nu s-a pronunțat pe obiecțiuni, nesoluționându-le, fiind încălcate disp. alin.2 ale art.129 din Legea nr. 85/2006.

Soluționând cauza fără a se pronunța pe toate cererile depuse, se impune în baza art.304(7) și art.312(3) Cod proc.civ. admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, judecătorul sindic va soluționa obiecțiunile depuse de recurentă, la raportul final al lichidatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C împotriva sentinței comerciale nr.4202 din 25.11.2008 pronunțată în dosarul nr. - al Tribunalului Comercial Cluj pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.02.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

Red. dact. GC

3 ex/27.02.2009

Jud.primă instanță:

Președinte:Andrei Axente Irinel
Judecători:Andrei Axente Irinel, Claudia Idriceanu, Danusia

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 458/2009. Curtea de Apel Cluj