Practica judiciara insolventa. Decizia 469/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA NR.469

Ședința publică din data de 1 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Giurgiu Afrodita G -

JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor

- - -

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea SC Com SRL, prin administrator statutar, cu sediul în P,-, cod de identificare fiscală RO -, număr de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței nr. 653 din data de 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu administratorul judiciar, cu sediul în P,-, jud. P, creditorii Administrația Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, jud. P, Inspectoratul Teritorial d e Muncă, cu sediul în P,-, județ P, Serviciul Public Finanțe Locale P, cu sediul în P,-, județ și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr.7, jud.

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 18 martie 2008, fiind consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, după care instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în baza art.156 alin.2 Cod proced. civ. a amânat pronunțarea la data de 25 martie 2008 și pentru a da posibilitate părților să-și exprime punctul de vedere asupra excepției netimbrării invocată de instanță și a excepțiilor tardivității și prematurității acțiunii invocate administratorului judiciar, a amânat la 1 aprilie 2008, adoptând următoarea soluție:

CURTEA:

Asupra recursului de față reține următoarele:

Prin cererea formulată la ribunalul Prahova la data de 26 septembrie 2007, sub nr-, creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Pas olicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC Com SRL P, deoarece aceasta datorează bugetului general consolidat al statului suma totală de 181.955 lei.

Prin sentința nr. 653 din data de 30 noiembrie 2007, Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de creditorul Administrația Finanțelor Publice a Municipiului P pentru deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC Com SRL P, în temeiul art.33 alin.6 din Legea privind insolvența a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, în temeiul art.34 din aceeași lege privind procedura insolvenței numind administrator judiciar pe, acesta urmând să îndeplinească atribuțiile prevăzute de art.20 din lege, cu o retribuție de 1.000 lei.

Aceeași instanță a dispus în temeiul art.61 din Legea insolvenței notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor și Oficiul Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii.

Instanța de fond prin sentința pronunțată a fixat termene limită pentru: depunerea creanțelor la 28.01.2008; pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 27.02.2008; pentru soluționarea eventualelor contestațiilor și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 21.03.2008 și data ședinței adunării creditorilor la data de 28.02.2008, ora și locul urmând a fi stabilite de administratorul judiciar și a convocat creditorii debitoarei.

S-a mai dispus trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către administratorul judiciar, iar în temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenței a dispus deschiderea de către debitoare a uni cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, urmând ca în caz de neîndeplinire a atribuției, contul să fie deschis de către administratorul judiciar.

Tribunalul Prahovaa pus în vedere administratorului judiciar să comunice sentința tuturor instanțelor în a căror circumscripție își are sediul debitoarea, precum și băncilor la care aceasta are deschise conturi bancare, în vederea suspendării tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor împotriva debitoarei sau bunurilor acesteia și a fixat termen la data de 14 decembrie 2007.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond, prin judecătorul sindic, a constatat că sunt îndeplinite condițiile legii, întrucât cererea formulată a fost comunicată debitoarei la data de 01 octombrie 2007, nefiind formulată contestație potrivit art.33 alin.6 din Legea privind procedura insolvenței, iar debitoarea se afla în încetare de plăți, această stare de fapt reieșind din neefectuarea de plăți de mai mult de 30 de zile.

Împotriva sentinței a declarat recurs debitoarea SC Com SRL, prin administrator statutar, precizând că nu este de acord cu propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată, întrucât societatea a recunoscut debitul și a început plata către.

Prin aceleași motive de recurs debitoarea menționează că nu i s-a comunicat sentința, singurul document primit fiind Notificarea raport nr.13/10.01.2008 privind propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificată, nefiind contactați niciodată de P, și nici de alt organ competent pentru a fi în situația de a pune la dispoziție documente și informații din care se putea examina situația economică a societății.

Prin întâmpinarea depusă la dosar administratorul judiciar P, a invocat excepțiile tardivității, în raport de introducerea cererii de recurs fațâ de data la care debitorul a aflat despre sentința nr.653/30.11.2007 și conținutul acesteia și a prematurității cererii, deoarece judecătorul sindic nu s-a pronunțat asupra admisibilității Raportului privind propunerea de intrare în faliment, conform prevederilor art.54 din Legea insolvenței.

Se solicită astfel respingerea recursului ca tardiv introdus și /sau prematur formulat, iar pe fond, în baza probatoriilor existente la dosar, respingerea lui ca neîntemeiat.

Examinând excepția tardivității invocată, asupra căreia Curtea trebuie să se pronunțe mai întâi, potrivit dispozițiilor art. 137 Cod pr.civilă, se reține că aceasta este întemeiată, astfel cum se va arăta în continuare:

Potrivit art. 301 Cod pr.civilă termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel.

Neexercitarea recursului în termenului de 10 zile prevăzut de art.8 alin.2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței, termen care derogă de la prevederea generală, atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac.

Din dovezile de la dosar rezultă că sentința de deschidere a procedurii a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență la data de 21.12.2007, iar recursul a fost înregistrat la data de 22.01.2008, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de lege.

Susținerea recurentului constând în aceea că nu a avut cunoștință de sentința de deschidere a procedurii insolvenței nu poate fi reținută de instanță față de faptul că la dosar există dovada publicării acesteia.

Față de cele precizate, Curtea va respinge recursul declarat de debitoarea SC Com SRL, prin administrator statutar, împotriva sentinței nr. 653 din data de 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca fiind tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul formulat de debitoarea SC Com SRL, prin administrator statutar, cu sediul în P,-, cod de identificare fiscală RO -, număr de ordine în registrul comerțului J-, împotriva sentinței nr. 653 din data de 30 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu administratorul judiciar, cu sediul în P,-, jud. P, creditorii Administrația Finanțelor Publice P, cu sediul în P,-, jud. P, Inspectoratul Teritorial d e Muncă, cu sediul în P,-, județ P, Serviciul Public Finanțe Locale P, cu sediul în P,-, județ P și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P, str. -, nr.7, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor

G - - - - -

Grefier,

- -

Red./tehnored.

2 ex./2 aprilie 2008

ds.f- Tribunal

Președinte:Giurgiu Afrodita
Judecători:Giurgiu Afrodita, Tănăsică Elena Nițu Teodor

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 469/2008. Curtea de Apel Ploiesti