Practica judiciara insolventa. Decizia 473/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
Decizia nr. 473/ Dosar nr-
Ședința publică din 30 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alina Stoian judecător
- - - - președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa
- - - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de debitoarea CONS împotriva sentinței civile nr. 678/Sind din 4 septembrie 2008, pronunțate de JUDECĂTOR 3: Laura Fețeanu l-sindic în dosarul nr.9114/ 62/com/2007 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru recurenta debitoare Cons, lipsă fiind intimata creditoare și administratorul judiciar
Procedura îndeplinită prin publicarea citațiilor în Buletinul Procedurilor de ență, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Recursul este timbrat cu 40 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat învederează instanței că (,) creditoarea care a promovat cererea de deschidere a procedurii enței împotriva debitoarei Cons a renunțat la judecată, urmare stingerii debitului. Pentru a dovedi susținerile depune la dosar tranzacția încheiată între părți și declarația de renunțare la judecată emisă de și solicită instanței ca în temeiul art.246 Cod procedură civilă să ia act de această declarație.
Având cuvântul în susținerea căii de atac deduse judecății, solicită instanței să admită recursul promovat de debitoarea Cons, să modifice în totalitate sentința atacată și să ia act că, urmare renunțării la judecată formulate de creditoarea, procedura enței debitoarei a rămas fără obiect. Precizează că nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea formulată creditoarea, prin mandatar LL Consultanță & Recuperări, a solicitat deschiderea procedurii enței față de debitoarea Cons pentru o creanță de 14.138,17 lei și 2000 USD în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății.
În motivarea cererii se arată că prin sentința civilă nr. 14101/15.10.2007 a Judecătoriei Sectorului 1 B, rămasă irevocabilă prin respingerea cererii în anulare, debitoarea a fost obligată la plata către creditoare a sumelor de 14.138,17 lei și 2000 USD, la care se adaugă cheltuielile de judecată de 39,3 lei.
Conform clauzei penale stabilită de părți în art. 9.1 din contract, debitoarea datorează penalități de 1 %/zi de întârziere în cuantum de 2.263,84 lei, calculate de la data introducerii cererii de somație de plată și până la data de 22 noiembrie 2007.
Prin sentința civilă nr. 678/SIND/04.09.2008 Tribunalul Brașova respins contestația formulată de debitoarea Cons, a admis cererea formulată de creditoarea în contradictoriu cu debitoarea Cons și a deschis procedura enței față de debitoare.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 9950/2007 a Judecătoriei Sectorului 1 B, debitoarea a fost obligată la plata către creditoare a sumelor de 14.138,17 lei și 2000 USD. Această sentință a devenit irevocabilă prin respingerea cererii în anulare formulată de debitoare, prin sentința civilă nr. 14101/15.10.2007 a Judecătoriei Sectorului 1
În consecință, pentru ca obligația stabilită prin această hotărâre judecătorească să nu fie executată, debitoarea ar fi putut să invoce doar plata creanței sau prescripția dreptului de a cere executarea silită, iar faptul că pe rolul instanței, astfel cum se susține, există o acțiune ce are ca obiect constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive din contractul încheiat între părți, nu are nicio relevanță asupra acestei obligații.
Constatând astfel în sarcina debitoarei obligații exigibile susceptibile de executare silită, dovedite de înscrisurile depuse la dosar, care îndeplinesc condițiile impuse de art. 46 Cod comercial, faptul că debitoarea nu a dovedit că nu datorează creanța invocată de creditoare, compusă din debit reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie mobilă și penalități calculate conform art. 9.1 din contract, și nici faptul că nu se află în incapacitate de plată, în baza art. 3 pct.6 din Legea nr. 85/2006 judecătorul-sindic a respins contestația formulată de debitoare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea Cons, solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul respingerii cererii formulate.
În motivarea recursului debitoarea arată că a achitat integral creanța creditoarei
Examinând sentința atacată în raport cu actele dosarului, cu motivele de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Așa cum rezultă din tranzacția nr. 330/24.09.2008 încheiată între părți, ca urmare a achitării debitului în sumă de 19.037,37 lei pretins de creditoare, renunță la pretențiile formulate împotriva debitoarei Cons, formulând și o cerere scrisă de renunțare la cererea formulată împotriva debitoarei.
Având în vedere principiul disponibilității, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 246 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de debitoarea Cons, va casa sentința Tribunalului Brașov și în consecință va lua act de renunțarea creditoarei la cererea de deschidere a procedurii enței împotriva debitoarei Cons
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de debitoarea CONS împotriva sentinței civile nr. 678/Sind/04.09.2008 pronunțată de judecătorul - indic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o casează.
Ia act de renunțarea creditoarei la cererea de deschidere a procedurii enței împotriva debitoarei CONS
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.10 2008.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.LF/31.10.2008
Tehnored.LD/10.11.2008/3 ex.
Jud.sindic
Președinte:Alina StoianJudecători:Alina Stoian, Gabriela Comșa, Laura Fețeanu
← Practica judiciara insolventa. Încheierea 2854/2008. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 53/2008. Curtea de Apel... → |
---|