Practica judiciara insolventa. Decizia 477/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr- - R2

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.477/

Ședința publică de la 02 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila

JUDECĂTOR 3: Gina Ignat

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol, judecarea recursului declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 517/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimații

- COM SRL prin lichidator judiciar F, ORC TRIBUNALUL VRANCEA, V și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI F, cauza având ca obiect procedura insolvenței - 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată, motivat, scutit de taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar și prin motivele de recurs recurenta creditoare a solicitat, conform art. 242 alin. 2.proc.civ. judecarea cauzei în lipsă.

După verificare, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține dosarul pentru soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 747/ 18 iunie 2009 Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a dispus închiderea procedurii insolvenței pentru debitoarea - COM SRL și radierea acesteia din evidențele ORC.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Prin sentința comercială nr. 747/11.09.2008 s-a deschis procedura insolvenței în formă simplificată pentru debitoarea - COM SRL Focșani.

S-a desemnat lichidator Focșani.

La 18.12.2009, lichidatorul a depus tabelul definitiv al creditorilor, din care rezultă că suma totală a creanțelor datorate de către debitoare este de 12.878,93 lei.

La 15 ianuarie 2009, lichidatorul a depus raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la insolvența debitoarei, precum și raportul final și bilanțul general.

În raportul final, lichidatorul a arătat că debitoarea nu figurează înregistrată cu bunuri mobile sau imobile, astfel cum reiese din adresa nr. 64579/27.10.2008 emisă de Primăria Focșani, iar din analiza documentelor contabile ale societății nu rezultă că are bunuri sau creanțe de încasat, astfel că a solicitat închiderea procedurii.

Împotriva raportului final a formulat obiecțiuni creditoarea AVAS, obiecțiuni ce au fost respinse prin încheierea din 26.03.2009.

Cum debitoarea nu are bunuri și nici creanțe de încasat și nici un creditor nu a fost de acord să avanseze sumele necesare continuării procedurii, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 referitoare la închiderea procedurii.

Împotriva susmenționatei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs creditoarea declinându-și în principal nemulțumirea față de soluția de respingere a obiecțiunilor formulate la raportul final.

În acest context recurenta a învederat instanței de recurs faptul că nu i-a fost comunicată încheierea prin care i-au fost respinse obiecțiunile, fiind astfel lipsită de posibilitatea recurării acesteia. Așa fiind, închiderea procedurii este o soluție nelegală, o atare măsură putând fi dispusă numai după rămânerea irevocabilă a încheierii de încuviințare a raportului final al lichidatorului.

În drept, recurenta și-a subsumat criticile motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 și 9.proc. civ.

Recursul n este fondat;

Verificând sentința criticată prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, Curtea constată că prima instanță a făcut o analiză corectă a probelor administrate în cauză și că a reținut corect faptul că sunt întrunite în speță condițiile privind închiderea procedurii.

Împrejurarea că încheierea de respingere a obiecțiunilor creditoarei recurente nu este una interlocutorie, fiind atacabilă doar odată cu fondul, justifică împrejurarea necomunicării/nepublicării sale.

Întrucât prin criticile aduse de recurentă nu au fost semnalate temeiuri pentru continuarea procedurii și întrucât soluția adoptată de prima instanță este una temeinică și legală în raport de circumstanțele faptice și juridice ale cauzei, Curtea apreciază că temporizarea procedurii de insolvență (solicitată de recurenta-creditoare) ar fi nelegală în condițiile în care nu s-au identificat resursele financiare necesare.

Cum nici examinarea din oficiu a cauzei sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 3041din proc. civ. nu a condus la găsirea vreunui motiv de nelegalitate a hotărârii în discuție, recursul declarat de creditoarea se privește a fi nefondat, urmând ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI - cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 517/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 octombrie 2009.

Președinte,

dr. - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Gr./2 ex./12.10.2009

Fond:

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Simona Gavrila, Gina Ignat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 477/2009. Curtea de Apel Galati