Practica judiciara insolventa. Decizia 496/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 496

Ședința publică de la 05 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

Judecător: dr. - -

Grefier: - -

.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în B,-, împotriva sentinței comerciale nr.212/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL B, cu sediul în B, nr.305, -.1 bis,.2,.5,.42 și intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA cu sediul în B, - nr.18, -.6, parter, având ca obiect procedura insolvenței /2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata-debitoare prin administrator în calitate de asociat și reprezentant legal al acesteia, lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată, este motivat, scutit de plata taxelor judiciar și că nu s-a solicitat judecarea cauze în lipsă.

Curtea, nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul legal al intimatei-debitoare solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr.212/24 martie 2009, pronunțată de JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure l-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brăila, s-a admis contestația formulată de debitoarea împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

S-a respins cererea întemeiată pe disp.art.31 alin.1 din Legea 85/2006, formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Mun. B, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel judecătorul sindic a reținut, în esență, următoarele:

Creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Bas olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, arătând că, are o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 17.375 lei, iar debitoarea a încetat plățile de mai mult de 30 de zile.

Debitoarea a formulat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii, arătând, pe de o parte, că nu se află în stare de insolvență, întrucât a efectuat și face și în prezent plăți către bugetul de stat, iar pe de altă parte, că nu datorează accesorii în cuantum de 7.776 lei. Aceasta întrucât accesoriile sunt aferente unui debit principal (impozit pe venitul microîntreprinderilor), care a fost achitat la scadență dar plata fost înregistrată eronat în contul altei datorii bugetare.

Judecătorul-sindic a reținut că apărarea debitoarei referitoare la împrejurarea că nu datorează accesorii în cuantum de 7.776 lei nu poate fi primită. Astfel, această sumă trebuia contestată în procedura contenciosului fiscal, și nu în cadrul procedurii insolvenței.

A mai reținut judecătorul-sindic că debitoarea cu chitanțele depuse a făcut dovada că, din creanța pretinsă, în sumă de 17.375 lei, s-a achitat suma de 10.457 lei, rămânând de achitat suma de 6.918 lei.

Ca atare, a reținut prin efectuarea de plăți, atât anterior, cât și ulterior formulării cererii de deschidere a procedurii, debitoarea a dovedit că nu se află în stare de insolvență. De asemenea, creanța rămasă de achitat este sub pragul minim, de 10.000 lei, astfel că a admis contestația debitoarei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B, înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - secția comercială, maritimă și fluvială.

Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art.304 pct. 7 și 9.pr.civ.).

Astfel, în timpul soluționării cererii debitoarea, într-o perioadă îndelungată (noiembrie 2007 - martie 2009) a achitat parte din sumă, la data pronunțării sentinței recurate creanța fiind în cuantum de 6.918 lei.

Motivele contradictorii ale sentinței recurate constau în aceea că instanța a constatat, pe de o parte, că la data introducerii cererii, aceasta îndeplinea condițiile legale pentru a fi admisă (inclusiv în ce privește valoarea prag a creanței, dar pe de altă parte, ca urmare a unor plăți parțiale efectuate de debitoare, a constatat că debitul inițial a coborât sub plafonul de 10.000 lei.

Or, atâta vreme cât cererea îndeplinea toate condițiile la data investirii instanței, aceasta trebuia admisă.

Prin întâmpinare intimata debitoare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii contrar celor susținute prin motivele de recurs.

Astfel, cererea creditoarei recurente îndeplinea într-adevăr, toate condițiile prev. de art.31 alin.1 rap. la art.3 pct.12 din Legea 85/2006, în forma în vigoare la acea dată respectiv anterior modificărilor introduse prin Legea 299/2009, la data introducerii acesteia inclusiv cea referitoare la cuantumul minim al creanței, la acea dată (10.000 lei).

Însă, așa cum corect a reținut instanța de fond, cererea trebuie să îndeplinească toate condițiile legale la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței, inclusiv sub aspectul cuantumului minim al creanței (valoare-prag).

Astfel, potrivit art. 31 alin.3 din Legea 85/2006, dacă între momentul înregistrării cererii de către un creditor și cel al judecării acestei cereri sunt formulate cereri de către alți creditori împotriva aceluiași debitor, tribunalul după conexarea cererilor, stabilește îndeplinirea condițiilor prevăzute la alineatul 1 referitoare la cuantumul minim al creanțelor, în raport cu valoarea însumată creanțelor tuturor creditorilor și cu respectarea valorii prag.

Atâta vreme cât judecătorul sindic este obligat să țină cont de modificările intervenite în cuantumul creanței de la data introducerii cererii de deschidere a procedurii și până la pronunțarea hotărârii (prin însumarea creanțelor tuturor creditorilor ce au formulat astfel de cereri), este evident că acesta trebuie să ia în considerare și modificările intervenite în sensul reducerii cuantumului creanței (prin plățile efectuate în intervalul în discuție).

Așa fiind, judecătorul-sindic a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente speței (art.31 alin.1 și 3 rap. la art. 3 pct.12 din Legea 85/2006).

Pe de altă parte, judecătorul-sindic a reținut în mod corect că debitoarea prin plățile parțiale efectuate (10.457 lei) în raport cu creanța pretinsă inițial (de 17.375 lei), a reușit să răstoarne prezumția de insolvență, instituită de disp. art.3 pct.1 lit.a din Legea 85/2006.

Așa fiind judecătorul-sindic, admițând contestația debitoarei, a făcut corectă aplicare a disp.art. 33 alin.5 rap. la art.31 alin. 1 și 3 și art.3 pct.1 lit.a și pct.12 din Legea 85/2006, pronunțând o hotărâre legală și temeinică a cărei reformare nu se impune.

În consecință, potrivit art.312 alin.1rap. la art.304 indice 1.pr.civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea Administrația Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, împotriva sentinței comerciale nr.212/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, ca fiind nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Fond:

Red.

Tehnored.

15 Octombrie 2009/5 ex.

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 496/2009. Curtea de Apel Galati