Practica judiciara insolventa. Decizia 510/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.510/
Ședința publică de la 09 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu
JUDECĂTOR 3: Valentina Vrabie
Grefier - - -
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de către debitoarea C Com SRL B cu sediul în-, jud.B, împotriva sentinței comerciale nr.389 bis/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA B- prin lichidator judiciar și C de pe lângă Tribunalul Brăila, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că au sosit relațiile solicitate de la Tribunalul Brăila.
Instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.389 bis/10 iunie 2009, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brăila, s-a admis cererea debitoarei C Com L B și s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia.
În temeiul art.107 alin.2 din Legea 85/2006, a fost desemnat lichidator judiciar, cu o retribuție de 1500 lei lunar și cu atribuțiile prev. de art.25 din lege.
S-a dispus dizolvarea societății debitoare și ridicarea dreptului de administrare.
S-au fixat termenele limită referitoare la: predarea gestiunii către lichidator, a listei actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii, verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea tabelului preliminar al creanțelor, de depunere a contestațiilor la creanță și de soluționare a contestațiilor, de întocmire și afișare a tabelului definitiv consolidat.
S-a fixat data primei adunări a creditorilor, la 30.07.1009.
Conform art.113 din Legea 85/2006, s-a dispus sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, la data de 9 iunie 2009 debitoarea C Com LBa solicitat să fie supusă procedurii de insolvență manifestându-și intenția de a-și lichida averea.
A constatat că debitoarea se află în încetare de plăți, respectiv că fondurile bănești disponibile sunt insuficiente pentru plata datoriilor exigibile, având o datorie către creditoarea CEC în sumă de 185.000 lei.
A constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.27 - 30 alin.2 din Legea 85/2006, pentru a dispune deschiderea procedurii falimentului și a desemnat provizoriu, în calitate de administrator judiciar Cabinetul Individual Practician în Insolvență.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs creditoarea C Com, înreg.sub nr- pe rolul Curții de APEL GALAȚI - Secția comercială, maritimă și fluvială.
Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:
Deși debitoarea a solicitat desemnarea, în calitate de administrator judiciar, a B, societate profesională cu mai mulți angajați și un înalt prestigiu profesional, judecătorul sindic a desemnat un alt lichidator ( ). Mai mult, la dosar nu exista nici o ofertă depusă de vreun practician, cu excepția celei depuse de lichidatorul propus de debitoare.
S-a deschis procedura fără citarea părților (a debitorului și creditorului).
A mai susținut recurenta debitoare că dorește reorganizarea judiciară și nu intrarea în faliment.
În drept, a invocat art.304 pct.9 pr.civ.
Debitoarea a solicitat și suspendarea executării hotărârii recurate, în temeiul art. 300 alin.2 și 3.pr.civ. rap.la art.403 alin.3 pr.civ. cerere respinsă prin încheierea din 4 august 2009.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Contrar celor susținute prin motivele de recurs, nici din cererea de deschidere a procedurii, formulată de debitoare, și nici din declarația prevăzută de art.28 alin.1 lit.h din Legea 85/2006 (declarație ce nu a fost depusă), nu rezultă intenția de reorganizare.
Cererea de deschidere a procedurii formulată de debitor trebuie însoțită de o serie de acte, documente contabile și declarații, inclusiv cea referitoare la intenția de reorganizare.
Cum debitoarea nu a depus în termen toate aceste acte, judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.28 alin.2 teza a III-a coroborat cu prevederile art.1 alin.2 literele d și f din Legea 85/2006, dispunând deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
Cât privește criticile referitoare la necitarea debitoarei și a creditorului la soluționarea cererii, constată că judecata cererii voluntare de deschidere a procedurii se supune regulilor procedurii necontencioase, fiind o cerere pentru dezlegarea căreia este necesară mijlocirea instanței, fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană. În consecință, sunt aplicabile disp.art.7 alin.2 teza II din Legea 85/2006 rap.la art.331 - 339.pr.civ. în sensul că nu se vor cita părțile (nici debitoarea și nici creditorii, acestora din urmă notificându-li-se deschiderea procedurii, în vederea formulării de eventuale opoziții - art.32 alin.2 teza a II-a din Legea 85/2006).
Referitor la critica constând în nedesemnarea lichidatorului propus de debitoare, reține că, potrivit art. 24 alin.1 rap.la art.19 alin.1 din legea 85/2006, practicienii interesați au obligația de a depune la dosar o ofertă de preluare a poziției de lichidator judiciar în dosarul respectiv la care vor anexa dovada calității de practician în insolvență și o copie de pe polița de asigurare profesională.
La data pronunțării hotărârii recurate, 10.06.2009, la dosar nu se depusese nici o altfel de ofertă (cea aparținând fiind depusă ulterior la 12.06.2009). În atare situație, judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a prevederilor art.19 alin.1 teza II din Legea 85/2006, potrivit cărora, în cazul în care nu există nici o ofertă, acesta va desemna provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un practician în insolvență ales în mod aleatoriu din
Aceasta întrucât, din prevederile art.11 alin.1, lit.c din Legea 85/2006, în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii recurate (anterior modificărilor introduse prin Legea 277/2009), opțiunea exprimată de debitoare, în sensul desemnării unui anumit practician în insolvență, nu îl exonera pe acesta de obligația de a depune ofertă și dovezi privind condițiile referitoare la calificare și asigurarea pentru răspundere profesională.
Față de considerentele ce preced, reține că judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente speței (art.27 - 28, art.24 rap. la art.19, art.11 alin.1 lit.c din Legea 85/2006), pronunțând o hotărâre legală, a cărei reformare nu se impune.
Așa fiind, potrivit art.312 alin.1 rap. la art.304 indice 1.pr.civ. va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de către debitoarea C Com B cu sediul în-, jud.B, împotriva sentinței comerciale nr.389 bis/10.06.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno.O/19.10.2009/6 ex.
Fond-
Președinte:Rodica DorinJudecători:Rodica Dorin, Veronica Pacurariu, Valentina Vrabie
← Practica judiciara insolventa. Decizia 496/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 536/2009. Curtea de Apel... → |
---|