Practica judiciara insolventa. Decizia 499/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 499

Ședința publică de la 05 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Vrabie

JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin

Judecător: dr. - -

Grefier: - -

.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea V, cu sediul în Focșani, dul - nr.19-21 și debitoarea SELECT Focșani, cu sediul în Focșani,- jud.V, împotriva sentinței comerciale nr.251/02.04.2009 pronunțată de JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure l-sindic în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul lichidator-judiciar, cu sediul în Focșani,-,.13,.8 jud. V, având ca obiect

procedura insolvenței /2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că în cauză au fost declarate două recursuri, este al patrulea termen de judecată acordat, recursurile sunt motivate și timbrate și că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. De asemenea arată că au fost depuse la dosar relațiile solicitate Tribunalului Vrancea la termenul anterior.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursurilor civile de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.251/02.04.2009 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- s-a admis, în parte, cererea creditoarei V și, în temeiul art.1 alin.2 pct.1 rap. la art.3 pct.25 în ref. la art.32 alin.1 și 6 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus începerea procedurii simplificate a debitoarei SC Select SRL:

În temeiul art.107 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței a desemnat lichidator pe, cu o retribuție de 1000 lei, net lunar și un onorariu de succes de 7,5% din sumele recuperate cu atribuțiile prevăzute de art.25 din Lege.

S-a dispus luarea primelor măsuri.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a motivat că, în baza titlurilor executorii depuse la dosar, la data de 16.12.2008, societatea debitoare datora bugetului consolidat al statului suma de 34.591 lei iar creanța pretinsă de creditoarea este certă, lichidă și exigibilă, debitoarea nu a contestat starea de insolvență, nu dispune de bunuri și este deja dizolvată.

În ceea ce privește desemnarea lichidatorului judiciar a motivat că la dosarul cauzei au depus oferte de preluare a poziției de lichidator judiciar practicienii și Management Reorganizare Lichidare I, aceasta din urmă fără a indica condițiile financiare ale ofertei sale. S-a desemnat practicianul în insolvență a cărui ofertă financiară este mai puțin împovărătoare, în ceea ce privește costurile cu procedura pentru masa credală.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs creditoarea și debitoarea, SC Select SRL înregistrate sub nr. unic - pe rolul Curții de Apel.

Recurenta, P: Vac riticat hotărârea recurată, sub aspectul desemnării lichidatorului judiciar și a stabilirii remunerației acestuia motivând următoarele:

Judecătorul-sindic a ignorat oferta anexată cererii introductive de preluare a poziției de lichidator judiciar iar, din ofertele depuse a desemnat alt practician în insolvență.

Consideră că practicianul pe care l- propus a prezentat o ofertă mai avantajoasă decât cea a practicianului desemnat prin sentința recurată.

Prin sentința recurată, instanța de fond a desemnat în mod definitiv lichidatorul judiciar fără a ține cont de atribuțiile adunării creditorilor în confirmarea lichidatorului provizoriu, încălcând dreptul creditorilor de a se pronunța asupra lichidatorului judiciar și a retribuției acestuia, conform art.11 alin.1 lit.c și d din nr.OUG170/2008.

Creditorii bugetari procedează la nominalizarea unui practician în insolvență în urma parcurgerii unei proceduri reglementate printr-un act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Ordinul președintelui nr.1009/2007. Această procedură este deschisă practicienilor agreați de și este total obiectivă datorită criteriilor de selecție a practicienilor în insolvență.

Fiind creditorul care a solicitat deschiderea procedurii consideră că avea dreptul de a propune desemnarea unui practician.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul desemnării lichidatorului propus cu remunerația menționată în oferta făcută.

În drept, a invocat Legea nr.85/2006 și Ordinul Președintelui nr.1009/2007.

Recurenta-debitoare, SC Select SRL a criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinice motivând următoarele:

Instanța de fond a pronunțat hotărârea fără să țină cont de faptul că la dosarul cauzei există o cerere de amânare formulată de apărătorul angajat, prin care solicita termen pentru pregătirea apărării și formulării unei întâmpinări.

A mai arătat că la dosarul cauzei a fost depus un certificat de grefă eliberat de Judecătoria Focșani din care rezultă că pe rolul acestei instanțe se află dosarul nr- având ca obiect plângerea pe care debitoarea a formulat-o împotriva procesului-verbal de contravenție întocmit de Focșani, act prin care a fost sancționată contravențional cu suma de 25.000 lei. Fără această amendă suma pe care ar datora-o bugetului consolidat se situează sub pragul minim prevăzut de lege.

În drept a invocat disp.art.299 și urm. pr.civ.

Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.

Recursul formulat de creditoarea V este nefundat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Practicianul în insolvență propus de creditoarea V pentru a fi desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei SC Select SRL nu a depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei și nici atestatul și asigurarea de răspundere civilă profesională.

Recurenta-creditoare a făcut dovada depunerii ofertei de către practicianul la sediul său și nu la dosarul cauzei.

În conformitate cu disp.art.1 lit.c și d din Legea nr.85/2006, judecătorul-sindic este suveran, prin sentința de deschidere a procedurii, să desemneze dintre practicienii în insolvență care au depus ofertă de servicii la dosarul cauzei, administratorul respectiv, lichidatorul judiciar provizoriu care va administra procedura până la confirmarea sau înlocuirea sa de către adunarea creditorilor, aceasta confirmând de asemenea, onorariul negociat la adunarea creditorilor.

Judecătorul-sindic nu este obligat prin nici o dispoziție legală să desemneze lichidatorii selectați de comisia de selecție din cadrul, în baza Ordinului nr.1009/2007, dacă nu sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege, respectiv oferta acestora, atestatul și asigurarea de răspundere profesională.

În cauză, nu există oferta de servicii, atestatul și asigurarea de răspundere profesională a practicianului în insolvență propus de creditoarea, astfel că, în mod corect, judecătorul-sindic nu a desemnat pe lichidatorul propus de recurenta-creditoare.

Din analiza disp.art. 11 lit.c și d din Lege rezultă, fără echivoc, că desemnarea lichidatorului judiciar, prin sentința de deschidere a procedurii simplificate are caracter provizoriu, până la prima ședință a adunării creditorilor. Lipsa mențiunii privind caracterul provizoriu al desemnării lichidatorului judiciar din conținutul dispozitivului hotărârii nu poate influiența asupra vremelniciei acestei desemnări.

Curtea mai reține că numirea lichidatorului se face de către creditori și că recurenta poate convoca adunarea creditorilor pentru confirmarea onorariului lichidatorului judiciar.

Exercitarea acestui drept se realizează efectiv și nu poate fi suplinită de împrejurarea că recurenta a propus un anumit onorariu la momentul judecării cererii introductive.

Cum lichidatorul judiciar avea stabilit onorariul provizoriu, acesta curge până la momentul stabilirii onorariului de către adunarea creditorilor.

Desigur, această stabilire se face în urma unei negocieri fiind, în fapt vorba despre încheierea unui contract cu practicianul în insolvență.

Așadar, rezultă că simpla manifestare de voință în sensul propunerii unui onorariu, propunere neurmată de acceptare, nu este de natură să producă efecte juridice.

Față de aceste considerente, recursul declarat de creditoarea este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ.

În ceea ce privește recursul declarat de debitoare reține următoarele:

Judecătorul-sindic investit cu soluționarea cererii de declanșare a procedurii insolvenței asupra debitoarei a ținut seama de apărările formulate de aceasta.

Astfel, din cuprinsul extrasului de informații detaliate despre dosar rezultă că s-au acordat termene debitoarei pentru a se soluționa dosarul având ca obiect plângere împotriva procesului-verbal de contravenție iar la ultimul termen, când instanța a reținut cauza spre soluționare, amânat pronunțarea hotărârii pentru a da posibilitatea debitoarei de a depune concluzii scrise.

Procedând astfel, instanța respectat dreptul debitoarei de a formula apărări și probe în cauza dedusă judecății.

Motivul de recurs referitor la existența pe rolul judecătoriei Focșania dosarului având ca obiect plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat debitoarei o amendă de 25.000 lei (parte din creanța pretinsă de creditoare) a devenit lipsit de relevanță și neîntemeiat în condițiile în plângerea a fost respinsă ca tardiv formulată.

Recurenta-debitoare nu a invocat alte motive de natură să combată probele prezentate de intimata-creditoare iar judecătorul-sindic, pe baza actelor și lucrărilor dosarului a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Așa fiind, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge și recursul debitoarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de debitoarea SC Select SRL cu sediul în Focșani,- jud.V și de creditoarea V cu sediul în Focșani, dul - nr.19-21, împotriva sentinței comerciale nr.251/02.04.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Vrancea ca fiind nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Fond:

Red.

Tehnored.

26 Octombrie 2009/ 5 ex.

Președinte:Valentina Vrabie
Judecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 499/2009. Curtea de Apel Galati