Practica judiciara insolventa. Decizia 503/2008. Curtea de Apel Cluj

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ nr. 503/2008

Ședința publică din data de 26.02.2008

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: Adriana Iluț

JUDECĂTOR 2: Claudia Idriceanu

JUDECĂTOR 3: Danusia Pușcașu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea SC - P împotriva sentinței civile nr. 2202/2007 pronunțată la data de 05.11.2007 în dosarul cu număr unic - al Tribunalului Sălaj în contradictoriu cu intimații: 2007, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, debitoarea SC SRL, având ca obiect procedura insolvenței -angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul creditoarei SC - P, director general.

Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, prin publicare în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 547/14.02.2008.

Recursul este timbrat cu 20 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a prezentat referatul cauzei, după care reprezentantul recurentei depune la dosar taxa judiciară de timbru datorată pentru calea de atac promovată, arată că nu are studii juridice, însă face cunoscut instanței că s-a achitat de către debitoarea SC SRL o parte din suma datorată cu 130/28.10.2004, ceea ce reprezintă în opinia sa, o dovadă a recunoașterii contractului încheiat între părți. Nu are alte cereri de formulat.

Instanța în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază recursul în stare de judecată, închide etapa dezbaterilor și acordă cuvântul pentru concluzii în recurs.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului. Nu solicită cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 2202 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. - al Tribunalului Sălajs -a admis cererea formulată de lichidatorul 2007 desemnat în procedura insolvenței debitorului SC SRL și s-a dispus angajarea răspunderii administratorului statutar, obligându-l să suporte pasivul social reprezentând creanțele declarate în faliment astfel: DGFP S- 6.480 lei și - P- 11.638,12 lei.

Executarea silită și distribuția sumelor rezultate se vor face conform art. 142 din Legea nr. 85/2006 în condițiile Codului d e procedură civilă și în baza tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către lichidator.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că, administratorul statutar, potrivit Legii nr. 31/1990, îndeplinește toate operațiunile de gestiune și reprezentare pe care le reclamă realizarea scopului societății în limita prevederilor actului constitutiv.

Deși a fost somat în mod repetat, administratorul nu a predat documentele contabile, nu a dat explicații privind evidența contabilă a societății, ceea ce prezumă că nu a ținut o contabilitate conform legii, a folosit bunurile conform societății în folosul său sau al altei persoane sau că a ascuns bunurile societății. De asemenea a ridicat bani de la societate pe care i-a folosit în interes propriu.

Atitudinea procesuală culpabilă a administratorului statutar asociată cu faptele ilicite concrete menționate denotă vinovăția acestuia și determinarea cauzală a pasivului social cu consecința directă asupra prejudiciului creditorilor.

Răspunderea instituită prin art. 138 din Legea nr. 85/2006 este de natură delictuală specială în sensul că operează în cadrul procedurii insolvenței și este circumscrisă faptelor ilicite limitativ enumerate în art. 138 din lege.

Condițiile răspunderii delictuale prevăzute de art. 998 cod civil trebuie îndeplinite și dovedite pentru angajarea răspunderii în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Din actele contabile ale societății rezultă că administratorul statutar a ridicat din contul societății sume de bani, peste 21.000 lei, pe care le-a folosit în interes propriu.

Administratorul a preluat gestiunea societății de la fără datorii, iar după preluarea administrării societății de la, (pentru a doua oară) a făcut plăți din bani personali pentru stingerea obligațiilor societății.

Așadar, s-a concluzionat că în ceea ce-l privește pe administratorul, acesta nu a săvârșit vreo faptă ilicită cauzatoare de prejudicii în dauna creditorilor în sensul micșorării activului și creșterii pasivului social.

Principiul fundamental este răspunderea pentru fapta proprie.

Solidaritatea operează în situația în care prejudiciul este produs prin fapte ilicite concurente, când persoanele prevăzute de art 138 din Legea nr. 85/2006, au avut atribuțiuni de supraveghere sau conducere sau orice altă activitate, în aceeași perioadă, iar răspunderea proprie nu poate fi delimitată.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs creditoarea SC - P solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea-recurentă arată că hotărârea judecătorului sindic a fost dată cu aplicarea greșită a legii întrucât a admis doar în parte cererea de obligare la plata pasivului, respingând-o în ceea ce-l privește pe pârâtul.

Astfel, deși atât administratorul cât și au condus întreaga activitate a debitoarei, și se impunea răspunderea solidară a acestora în conformitate cu alin (4) al art. 138 din Legea insolvenței, instanța în mod nelegal a respins cererea față de pârâtul.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 304¹Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

La data de 18 septembrie 2007 judecătorul sindic al Tribunalului Sălaja fost sesizat cu o cerere de angajarea răspunderii personale a reprezentanților societății falite SC SRL Z respectiv pârâtul prin care s-a solicitat ca acesta să fie obligat în calitate de administrator la plata pasivului debitoarei în sumă de 18.118,12 lei pentru faptele săvârșite de acesta și încadrate în textul art. 138 alin (1) lit a din Legea nr. 85/2006.

Ulterior, creditorul formulează la data de 2 noiembrie 2007 o cerere de angajare a răspunderii administratorului (fila 37-38) solicitând obligarea acestuia la plata creanței în sumă de 11.638,12 lei ce constituie titlul executoriu conform hotărârii arbitrale nr. 3 din 17 februarie 2005 rămasă definitivă și irevocabilă. Cererea acestui creditor s-a întemeiat pe dispozițiile art. 131 alin (1) lit a, c și e din legea insolvenței și s-a susținut că indiferent de cine și în ce perioadă a administrat societatea, administratorii răspund solidar de prejudiciul cauzat creditorilor societății așa încât se impune antrenarea răspunderii solidare atât a administratorului cât și a administratorului.

Din actele contabile prezentate lichidatorului judiciar a rezultat faptul că în perioada august 2001-aprilie 2002 administratorul a ridicat din casieria societății avansuri de trezorerie în sumă de 21.603,23 lei, avansuri care nu au fost restituite societății și nici justificate prin documente contabile.

Prin această manieră administratorul a determinat ajungerea în insolvență a debitoarei prin însușirea banilor încasați urmare a ridicării lor din casieria societății și neachitând datoriile acestora.

În ceea ce privește creanța pe care debitoarea o are față de creditorul-recurent aceasta provine tot din fapta administratorului, care așa cum rezultă din rapoartele lichidatorului a ridicat piese auto de la această societate le-a vândut și a însușit personal aceste sume neachitând prețul mărfii către furnizor.

Ulterior, pârâtul după cum rezultă din raportul lichidatorului a făcut o plată parțială recurentei în sumă de 25.000.000 lei diminuând astfel prejudiciul creat acesteia.

Astfel cum rezultă din rezoluția nr. 199/04.02.2002 a Oficiului Registrului Comerțului a județului S, la această dată pârâtul s-a retras din calitatea de administrator, societatea debitoare fiind administrată în continuare de pârâtul (fila 64,65).

În ceea ce privește persoanele care sunt ținutein concretosă răspundă patrimonial pentru pasivul debitorului, persoană juridică insolventă, acestea sunt, de regulă, administratorii sociali, directorii, precum și orice altă persoană care, prin faptele expres și limitativ prevăzute de lege, au contribuit la ajungerea în insolvență a debitorului.

Calitatea procesuală pasivă a membrilor organelor de conducere și supraveghere revine acestora indiferent dacă la data deschiderii procedurii insolvenței erau în funcție sau nu, deci independent de faptul că mandatul acestora a încetat sau nu.

Astfel, art. 148 alin (4) din Legea nr. 31/1990 prevede ca administratorii sociali aflați în exercițiul funcției sunt solidari răspunzători cu predecesorii lor imediați, dacă având cunoștință de neregulile săvârșite de aceștia, nu le denunță cenzorilor sau auditorilor financiari.

Din această perspectivă potrivit art. 138 alin (4) din Legea insolvenței, în cazul pluralității membrilor organelor de conducere supraveghere, răspunderea acestora este solidară dacă apariția stării de insolvență este contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și-au exercitat mandatul ori în care au deținut poziția care ar fi putut cauza insolvența.

Deși textul art. 138 din lege nu face nici un fel de distincție între membrii organelor de conducere și supraveghere în funcție la data deschiderii procedurii și cei anteriori acestei date, răspunderea acestora fiind solidară în temeiul dispozițiilor legale menționate însă se aplică doar atunci când conduita acestora s-a manifestat prin pasivitate și neglijență în exercitarea atribuțiilor avute.

Coroborând cele mai sus menționate cu actele dosarului respectiv rapoartele lichidatorului rezultă fără nici un dubiu că în sarcina administratorului statutar nu poate fi reținută nici una din faptele prevăzute de art. 138, iar conduita acestuia nu poate fi calificată ca fiind o stare de pasivitate și neglijență în exercitarea atribuțiilor avute și care să genereze insolvența. Dimpotrivă, acesta s-a preocupat de îndestularea creditorilor achitând o parte din datoriile debitoarei.

Drept urmare, în speță nu poate opera solidaritatea reglementată de alin (4) al art. 138 din Legea nr. 85/2006 așa încât în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă recursul declarat de creditorul - P urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditorul SC - împotriva sentinței civile nr.2202 din 5.11.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red./

2 ex./28.02.2008

Jud.fond.-

Președinte:Adriana Iluț
Judecători:Adriana Iluț, Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu

← Practica judiciara insolventa. Decizia 375/2008. Curtea de Apel...		Practica judiciara insolventa. Decizia 1195/2008. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță