Practica judiciara insolventa. Decizia 375/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 375/2008
Ședința publică din data de 12.02.2008
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: Claudia Idriceanu
JUDECĂTOR 2: Danusia Pușcașu
JUDECĂTOR 3: Adriana Iluț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.2729/C/2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș la data de 12.09.2007 în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC PRES FM SRL B M, având ca obiect deschiderea procedurii.
La apelul nominal, se prezintă avocat în reprezentarea intereselor intimatei SC PRES FM SRL.
Procedura de citare este îndeplinită în conformitate cu disp. art. 8 alin.3 din Legea nr. 85/2006 prin publicarea citației în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 344/30.01.2008.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare.
S-a prezentat referatul cauzei, după care, reprezentantul intimatei depune la dosar note de ședință și declară că nu are de formulat alte cereri în probațiune și nici excepții de invocat.
Instanța în urma deliberării, apreciază că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei și nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, constată că prezentul recurs se află în stare de judecată, închide faza probatorie și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului îndreptat împotriva hotărârii atacate, apreciind că hotărârea dată de judecătorul sindic este legală și temeinică și se impune menținerea ei. Invocă prevederile art. 246 alin. 3. civ. ca temei juridic al cererii formulate pentru plata cheltuielilor de judecată, deoarece creditoarea renunțat la judecată după comunicarea cererii de chemare în judecată, cerere care, în opinia sa, a fost formulată cu rea credință având un impact negativ asupra imagini societății. Solicită obligarea recurentei-creditoare la plata cheltuielilor de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depusă la dosar (fila 21).
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 2729 din 12 septembrie 2007 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș s-a admis contestația debitoarei SC PRESS FM SRL B-M împotriva cererii pentru declararea stării de insolvență formulată de creditoarea SC SRL.
S-a respins cererea creditoarei pe care a obligat-o la 10.000 lei onorariu de avocat în favoarea contestatoarei.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că la data de 26 iunie 2007 creditoarea SC SRL Bas olicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC PRESS FM SRL B-M pentru neplata la scadență a sumei de 99.037,43 lei, reprezentând facturi emise în perioada 13 martie 2007-20 aprilie 2007 și neachitate.
Cererea creditoarei a fost primită de debitoare la 1 august 2007.
În termenul legal de 10 zile de la comunicare, debitoarea a contestat starea de insolvență, susținând că a achitat debitul. Contestația a fost înregistrată sub nr-, având data poștei 10.07.2007. A fost anexat Ordinul de plată nr. 454/2007, purtând viza băncii din 3 iulie 2007.
Dosarul având ca obiect contestație la insolvență a fost conexat la dosar nr- prin încheierea nr. 2188/25 iulie 2007.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin (5) din Legea nr. 85/2006 s-a constatat că debitorul nu este în stare de insolvență deoarece a achitat debitul, iar în ceea ce privește dobânzile, acestea nu au fost individualizate, situație în care creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
Debitoarea a făcut dovada achitării sumei de 10.000 lei onorariu de avocat, cu chitanța nr. 004/27 iulie 2007, depusă în copie la dosar, așa încât creditoarea a fost obligată în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă la plata cheltuielilor de judecată la nivelul sumei de mai sus, deoarece nu a recunoscut pretențiile contestatoarei debitoare la prima zi de înfățișare pentru a se face aplicarea prevederilor art. 275 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs creditoarea SC SRL solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul de a se lua act de renunțarea creditoarei la judecarea cererii de deschidere a insolvenței împotriva debitoarei, de a fi respinsă ca fără obiect contestația debitoarei și obligată aceasta la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, creditoarea-recurentă arată că hotărârea pronunțată de judecătorul sindic este nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât aceasta a formulat la data de 6 iunie 2007 cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 împotriva debitoarei SC PRESS FM SRL urmare a faptului că aceasta din urmă nu a achitat la scadență creanțele certe lichide și exigibile în valoare de 99.047,43 RON. La data formulării și depunerii cererii introductive, aceasta îndeplinea condițiile cerute de Legea nr. 85/2006 pentru a fi admisă însă la data de 1 iulie 2007 debitoarei i-a fost comunicată cererea care a achitat integral creanța în 3 iulie 2007.
Întrucât debitul principal a fost achitat de către debitoare după comunicarea cererii introductive, creditoarea a dat dovadă de bună-credință și a formulat la 5 iulie 2007 cerere de renunțare la judecată.
Cu toate acestea judecătorul sindic fără a ține seama de actul de dispoziție respectiv renunțarea la judecată a respins cererea introductivă și admițând contestația formulată de debitoare a obligat-o pe creditoare la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Procedând în acest fel judecătorul sindic a încălcat dispozițiile art. 246 alin (2) Cod procedură civilă și a aplicat greșit prevederile art. 274 Cod procedură civilă.
Debitoarea prin întâmpinare (fila 27) a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea poziției procesuale, se arată că deoarece creditoarea a renunțat la judecată după comunicarea cererii aceasta este responsabilă pentru cheltuielile de judecată iar hotărârea judecătorului sindic s-a pronunțat în soluționarea contestației la cererea de deschidere a procedurii, analizându-se starea insolvenței debitoarei.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, curtea constată că este fondat pentru următoarele considerente:
La data de 6 iunie 2007 creditoarea recurentă SC SRL formulează o cerere de deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei-intimate SC PRESS FM SRL B-M invocând existența unei creanțe, certe, lichide și exigibile în cuantum de 99.037,43 RON.
După cum rezultă din actele dosarului de fond la data formulării acestei cereri condițiile procedurii insolvenței erau îndeplinite.
Cu toate acestea prezumția simplă de vădită insolvență prevăzută de art. 3 pct 1 lit a din Legea nr. 85/2006 a fost răsturnată prin însăși plata creanței invocate.
Astfel, la data de 1 iulie 2007 debitoarei i se comunică cererea iar aceasta achită debitul la data de 3 iulie 2007.
Având la bază această stare de fapt creditoarea formulează la data de 5 iulie 2007 o cerere de renunțare la judecată întemeiată pe dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă (fila 112 dosar nr-).
Cu toate acestea judecătorul sindic ignorând cererea de renunțare la judecată respinge cererea creditoarei admițând totodată contestația debitoarei prin aplicarea prevederilor art. 33 alin (5) din Legea nr. 85/2006 și constatând că debitorul nu este în stare de insolvență deoarece a achitat debitul.
Procedând în acest mod judecătorul sindic a ignorat prevederile art. 246 Cod procedură civilă întrucât,cum reclamantul a declarat expres că înțelege să renunțe la judecată, trebuia să se ia act de această renunțare, în baza art. 246 Cod procedură civilă și nu să se respingă cererea ca neîntemeiată. Manifestarea de voință, în sensul de a renunța la judecată, reprezintă o desistare, deci un act de dispoziție.
Cele două soluții pot avea urmări diferite: în cazul renunțării la judecată creditorul poate introduce împotriva debitorului o nouă acțiune având același obiect și aceeași cauză, în timp ce în situația respingerii acțiunii, dacă hotărârea devine irevocabilă, poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat într-un nou proces.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin (1) Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct 9 Cod procedură civilă curtea constată ca fiind întemeiat motivul de recurs privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă sens în care va admite recursul declarat de creditoare, va modifica hotărârea judecătorului sindic în sensul că se va lua act de renunțarea creditoarei SC SRL la judecarea cererii formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006 împotriva debitoarei SC PRESS FM SRL și având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței.
Soluția ce se impune cu privire la contestația debitorului este aceea de respingere ca fără obiect în condițiile în care prezumția vădită de insolvență a fost răsturnată prin achitarea integrală a debitului însă după formularea cererii introductive.
În ceea ce privesc cheltuielile de judecată textul art. 246 alin (3) Cod procedură civilă, aplicabil în speță prevede că în ipoteza în care renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța la cererea pârâtului îl va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Din această perspectivă obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial este întemeiată însă cum în recurs, debitorul intimat a solicitat la rândul său obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, acesta căzând în pretenții se impune a se face aplicarea dispozițiilor art. 276 Cod procedură civilă în sensul compensării cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditoarea SC SRL împotriva sentinței civile nr.2729/12.09.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș pe care o modifică în sensul că ia act de renunțarea creditoarei SC SRL la judecarea cererii formulate și respinge ca fără obiect contestația debitoarei SC PRESS FM SRL B M.
Compensează în întregime cheltuielile de judecată dintre părți, din ambele instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./14.02.2008
Jud.fond.-
Președinte:Claudia IdriceanuJudecători:Claudia Idriceanu, Danusia Pușcașu, Adriana Iluț
← Practica judiciara insolventa. Decizia 594/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 503/2008. Curtea de Apel... → |
---|