Practica judiciara insolventa. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 51

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Simona Gavrila

Judecător: dr. - -

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure

Grefier: - -

.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea B, cu sediul în B, sect.1,--11, împotriva sentinței comerciale nr.1201/14.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare INTERNAȚIONAL SRL G, cu sediul în G, str. - nmr.78 și prin lichidator judiciar, cu sediul în G,-, intimații-creditori SRL - prin lichidator judiciar G, cu sediul în G,-, G, cu sediul în G,-, MUNICIPIUL G, cu sediul în G,-, intimatul-pârât, domiciliat în G,- și intimat de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, având ca obiect procedura insolvenței /2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la primul termen, recursul de față este motivat și scutit de plata taxelor judiciar și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, având în vedere că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului rezultă:

Internațional cu sediul în G,- a solicitat declanșarea procedurii insolvenței conform Legii 85/2006 referitor la procedura simplificată.

S-a considerat că debitorul se află în încetare de plăți la data de 28.08.2008 și că pasivul sau exigibil este de 3.801.837 lei, că societatea înregistrează pierderi și că disponibilitățile bănești și bunurile societății nu acoperă valoarea obligațiilor de plată.

S-a precizat că societatea are de recuperat suma de 1.901.458 lei de la diverși debitori care se află în procedura insolvenței.

Societatea datorează suma de 85.773,39 lei către Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat și față de alți creditori.

În dovedirea cererii debitorul a depus la dosarul cauzei următoarele acte: situația activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, balanța de verificare aprilie 2008, bilanț prescurtat 31.XII.2007, contul de profit și pierderi la data de 31.XII.2007, date informative, raportul administrativ.

Prin sentința comercială nr.1201/2009 a Tribunalului Galația fost respinsă cererea de antrenare răspundere administrator formulată de în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC Internațional SRL G, împotriva pârâtului din G- jud.G, ca nefondată.

A fost admis raportul final întocmit de lichidatorul în calitate de lichidator al debitoarei SC Internațional SRL G cu sediul în G,- aflată în procedura falimentului.

S-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC Internațional SRL G și radierea acesteia din registrul comerțului.

Prin închiderea procedurii falimentului, JUDECĂTOR 3: Veronica Pacurariu l-sindic, lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat au fost descărcați de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, acționari și societăți.

S-a dispus ca sentința de închidere a procedurii falimentului debitoarei să fie notificată Direcției Generale Finanțelor Publice G și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, pentru efectuarea de mențiuni și publicarea în Buletinul Procedurilor de insolvență.

A fost aprobat decontul de cheltuieli.

S-a dispus plata către lichidator a sumei de 1403 lei reprezentând avans și cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

Debitorul se află în încetare de plăți la data de 28.08.2008 și că pasivul său exigibil este de 3.801.837 lei, că această societate a fost în imposibilitate de a-și mai onora datoriile bănești către diverși creditori și bugetul de stat.

Avându-se în vedere că societatea debitoare a solicitat numirea expresă a unui a lichidator judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 85/2006, instanța a dispus numirea ca administrator judiciar provizoriu avându-se în vedere și ofertele depuse pe.

Constatând că au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27-30 din Legea nr. 85/2006, instanța a admis cererea debitorului și în temeiul art. 32 alin 1, art. 107 al.1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 constatat că debitorul era în încetare de plăți și a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva sa, pronunțând sentința comercială nr.1163/2008, dispunând și măsurile imediate prevăzute de lege.

In exercitarea atribuțiilor delegate de Judecătorul-sindic lichidatorul judiciar CI a depus la dosar: Tabelul preliminar al creanțelor, tabel definitiv consolidat al creditorilor,aceștia fiind: G, Municipiul G, B, SRL, raport de activitate, raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a debitorului și Raportul final privind debitorul și devizul cheltuielilor de procedură.

Prin Raportul final menționat, lichidatorul a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei în temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri privind procedura, radierea societății din evidențele Oficiului Registrului Comerțului și Aprobarea devizului de cheltuieli aferent perioadei falimentului în sumă de 1403 lei.

Motivându-și în fapt cererea de închidere a procedurii falimentului, lichidatorul a precizat - în esență - că nu a mai identificat alte bunuri mobile sau imobile în averea debitoarei pentru ca acestea să fie valorificate și să se acopere creanța către creditori,debitoarea nefigurând cu conturi deschise la băncile din municipiul G iar toate demersurile întreprinse de lichidator de a intra în posesia documentelor au rămas fără finalitate,corespondența întorcându-se cu mențiunea -destinatar mutat.

In temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, modificată, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, Judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Față de considerentele expuse, în exercitarea atribuțiilor conferite de disp. art. 11 alin. 1 lit. n din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței și constatând a fi îndeplinite cerințele disp. art. 131 din lege, Judecătorul-sindic apreciază că cererea lichidatorului este fondată, urmând să o admită și pe cale de consecință să aprobe Raportul final și să dispună închiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC INTERNATIONAL SRL G și radierea societății din Registrul comerțului, cu aplicarea în cauză a disp art. 135 si art. 136 din lege.

De asemenea judecătorul sindic va aproba decontul pentru cheltuielile de procedură, transmiterea corespondenței și cheltuielile indirecte în sumă de 1403 lei conf. art 4 alin 4 din Legea nr. 85/2006.

În cauză a fost formulată cerere de antrenare răspundere patrimonială de către lichidatorul judiciar pentru administratorul conform art 138 lit. d,e din Legea nr. 85 /2006

In motivarea acestei cereri administratorul judiciar arată că urmare consultării -ului P ultima raportare contabilă este aferentă anului 2007 în baza căreia a concluzionat că debitorul avea în patrimoniu creanțe în valoare de - lei, stocuri de 16591 lei și disponibilități bănești de 760 lei, elemente de activ ce ar fi putut îndestula creditorii înscriși dacă debitorul -prin administratorul statutar - ar fi llicit actele contabile și bunurile societății.

Pentru faptul că societatea nu a ținut evidența contabilă legală după anul 2007 considerat că în cauză sunt incidente disp.art.138 al.1 lit.d din legea specială, administratorul răspunzând de conducerea evidenței contabile legale potrivit Legii nr.82/2001.

Prin faptul că administratorul statutar nu a dat curs notificării lichidatorului în vederea predării bunurilor cu care figurează societatea, a stocurilor și situației analitice a propriilor debitori cu care apare înregistrat în evidența contabilă a considerat că ar fi incidente disp.art.138 alin.1 lit.e din legea nr.85/2006, pârâtul ascunzând elementele de activ ale societății.

Cu privire la cererea de antrenare răspundere patrimonială formulată de lichidatorul judiciar față de administratorii societății debitoare, până la concurența sumei de 1.072.164,93 lei, creanțe datorate către creditori bugetari și,se constată că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 138 lit. d, din legea 85/2006,respectiv prejudiciul,vinovăția, fapta ilicită și legătura de cauzalitate.

În privința cererii de antrenare răspundere patrimonială a fostului administrator al societății conform art. 138 al.1 lit. d din Legea nr. 85/2006, instanța urmează să o respingă după cum s-a menționat mai sus, ca nefondată.

Astfel, potrivit art. 138 al.1 lit. din Legea nr. 85 / 2006 fapta constă în aceea că " administratorul a ținut o evidență contabilă fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea". În cauză nu s-a făcut nici cea mai mică dovadă în sensul îndeplinirii de către foștii administratori a celor trei situații alternative.

Simplu fapt că nu au mai ținut evidențele contabile, documentele nefiind predate, în condițiile în care administratorii au primit notificarea după deschiderea procedurii, sau faptul că nu au prezentat aceste evidențe lichidatorului nu pot conduce la concluzia că în cauză ar trebui antrenată răspunderea lui patrimonială, în lipsa întrunirii cumulative a celor patru condiții: prejudiciu, legătură de cauzalitate, culpă, llicit r llicit al faptei.

Faptele enumerate la lit.d se caracterizează prin săvârșirea lor cu intenție, intenție ce trebuie dovedită cu probe în cazul fiecărei persoane considerate răspunzătoare. Chiar dacă s-ar putea imputa administratorului unele greșeli de gestiune sau în aplicarea legii contabilității, acestea nu echivalează cu o contabilitate fictivă.

Ca urmare, instanța a respins cererea de antrenare răspundere pentru art.138 lit.e din Legea 85/2006 motivat de faptul că în cauză nu s-a probat situația că pârâtul ar fi schimbat destinația unor bunuri care au aparținut debitoarei și nici că a mărit pasivul prin prezentarea unor obligații patrimoniale fictive.

Condițiile cumulativ întrunite prin art.998-999.civ. privind răspunderea civilă delictuală în cauză nu au fost întrunite.

Împotriva menționatei sentințe a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:

Instanța nu a reținut vinovăția pârâtei fostei conduceri a debitoarei conform art.138 din Legea 85/2006 și art.73 din Legea 31/1990 pentru a asigura răspunderea acesteia, formulată în cauză.

Contabilitatea greșit ținută reprezintă o greșeală de gestiune în sine care putea să conducă la reținerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator.

Greșit s-a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a se pronunța o hotărâre definitivă și irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei.

În cauză nu s-a făcut aplicarea art.142 (2) din Legea 85/2006 care prevăd posibilitatea să fie desemnat de judecătorul sindic a unui executor judecătoresc, căruia lichidatorul judiciar să-i pună la dispoziție tabelul creanțelor și în baza acestuia să se procedeze la distribuirea către toți creditorii a sumelor rezultate din executarea silită a bunurilor fostului administrator al debitoarei.

Închiderea procedurii falimentului nu este legală, deoarece aceasta poate fi închisă numai după soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale debitorului și după executarea silită a administratorului societății debitoare, așa cum prevăd disp. art.140-142 din Legea 85/2006.

Greșit în cauza de față, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii de faliment înainte de a rămâne hotărârea definitivă și irevocabilă cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorilor debitoarei.

Prin închiderea procedurii de faliment lichidatorul judiciar a fost descărcat de sarcini astfel că nu mai există obligația de a contactat un executor judecătoresc.

Sentința de respingere se bucură de autoritate relativă de lucru judecat, fiind executorie dispozițiile Legii 85/2006, nestatuând asupra obligativității ca aprobarea raportului final și închiderea procedurii judiciare să nu poată fi dispusă câtă vreme nu s-a stabilit un caracter irevocabil.

Până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a administratorului debitoarei procedura insolvenței nu se poate închide.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond printr-o temeinică și legală administrare a probelor și interpretând corect dispozițiile Legii 85/2006 a pronunțat în cauză o soluție justă.

În conformitate cu disp.art.142 alin.1 din Legea 85/2006 executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art.138 alin.1 se efectuează de către executorul judecătoresc conform dispozițiilor Codului d e procedură civilă.

După închiderea procedurii falimentului sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe pus la dispoziția sa de către lichidator.

Rezultă că închiderea procedurii poate fi dispusă și înainte de executarea silită contra persoanelor răspunzătoare în temeiul art.138 din Lege.

Procedura de instituire a răspunderii patrimoniale este o parte componentă a procedurii insolvenței în condițiile în care soluționarea cererii de antrenare a răspunderii membrilor organelor de conducere intră în atribuțiile judecătorului-sindic în sensul prevederilor art.11 lit.g din Legea 85/2006.

Conținutul art.142 din Legea 85/2006 dau posibilitatea punerii în executare a hotărârilor pronunțate în temeiul art.138, după închiderea procedurii așa cum rezultă din redactarea textului menționat.

Nu poate fi primită susținerea creditoarei de a interpreta dispozițiile art.142 alin.1 din Legea 85/2006 în sensul de a delimita competența lichidatorului judiciar de cea a executorului judecătoresc și că în interpretarea alineatului 2 al aceluiași articol trebuie acceptată ideea că executarea silită trebuie începută de către lichidatorul judiciar în cadrul procedurii de insolvență, putând fi continuată executarea după închiderea procedurii de faliment, de către creditori.

menționate prin dispozițiile art. 142 din legea 85/2006 se interpretează în sensul aplicării legii avută în vedere de către cel care a realizat-

Din cuprinsul motivului criticat rezultă că executarea silită se efectuează după închiderea procedurii și raportarea sumelor debitoarei se va face de către executorul judecătoresc, conform prevederilor legii privind procedura insolvenței, în temeiul tabelului definitiv consolidat pus la dispoziția sa de către creditor.

Posibilitatea ca executarea silită să se realizeze și după închiderea procedurii rezultă fără echivoc din cuprinsul alin.2 al art.142 din lege, pentru că repartizarea sumelor în această situație se efectuează de către executorul judecătoresc spre deosebire de situația în care procedura nu ar fi fost închisă și când legea instituie în sarcina lichidatorului repartizarea sumelor.

Faptul că lichidatorul judiciar pune la dispoziția executorului judecătoresc tabelul definitiv consolidat nu poate aduce atingere efectului constând în descărcarea lichidatorului de îndatoriri și responsabilități, efect produs de închiderea procedurii.

Punerea la dispoziția executorului judecătoresc a tabelului definitiv consolidat o poate face și creditorii care sunt interesați în executarea silită și în repartizarea sumelor obținute în urma executării silite și prin ea însăși, comunicarea tabelului nu implică nici sarcină și responsabilitate pentru lichidator.

Sumele care s-au repartizat în baza tabelului definitiv consolidat al creanțelor sunt menite să acopere creanțele creditorilor astfel că executarea silită după închiderea procedurii falimentului nu contravine scopului prev. de art.2 din Legea 85/2006 pentru care s-a instituit procedura.

În condițiile în care în cauză nu s-a stabilit incidența disp.art.138 din Legea 85/2006 privind atragerea răspunderii patrimoniale a fostului administrator e acesta nu poate răspunde patrimoniale pentru a despăgubi creditorii.

Raportul de cauzalitate între faptele sale și producerea insolvenței nu există astfel că instanța s-a pronunțat în consecință prin respingerea cererii de atragere a răspunderii sus numitului.

Nici unul din motivele de recurs formulate nu sunt confirmate prin conținutul probelor administrate urmând ca în conformitate cu disp.art.312 pr.civ. să se respingă prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea B, cu sediul în B, sect.1,--11, împotriva sentinței comerciale nr.1201/14.10.2009 pronunțată în dosarul nr-, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Fond:

Red.

Tehnored.

24 Februarie 2010/10 ex.

Președinte:Simona Gavrila
Judecători:Simona Gavrila, Sarmisegetuza Tulbure, Veronica Pacurariu

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 51/2010. Curtea de Apel Galati