Practica judiciara insolventa. Decizia 517/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 517/

Ședința publică de la 14 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Veronica Pacurariu

JUDECĂTOR 3: Gina Ignat

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea Drumuri și Poduri G, cu sediul în G, str. -. - nr. 55 împotriva sentinței comerciale nr. 20/ 15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reprezentantul recurentei, cons. jr., pentru intimații lipsă și, av. și respectiv av., în baza delegațiilor pe care le depun la dosar, lipsă fiind intimata- debitoare Roconstruct G - prin lichid. jud. Lichidator G precum și intimații și de pe lângă Tribunalul Galați.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, după care;

Reprezentantul recurentei depune la dosar un set de înscrisuri.

Curtea pune în discuție excepția tardivității declarării recursului în raport de momentul comunicării hotărârii atacate.

Apărătorii intimaților, solicită, pe rând, admiterea excepției ridicate avându-se în vedere momentul declarării recursului, respectiv data de 15 mai 2009. Arată că hotărârea instanței de fond a fost comunicată creditorei - recurente la data de 15 aprilie 2009 iar față de dispozițiile legale în materia insolvenței, prin prorogare, termenul limită de declarare a recursului era 27 aprilie 2009.

Reprezentantul recurentei apreciază că recursul formulat de societatea creditoare este în termen, avându-se în vedere momentul solicitării unei copii de pe hotărârea criticată, de la arhiva tribunalului.

Cea de a doua excepție pusă în discuția părților este cea privind lipsa calității procesuale active a recurentei, care nu este titulara cererii formulată la instanța de fond, recurenta- creditoare intervenind mai târziu în dosar.

Reprezentantul recurentei consideră că are calitate procesuală activă în prezenta cauză.

Apărătorul intimatei apreciază că recurentul nu a fost titularul cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale. Arată că recursul de față nu privește hotărârea de deschidere a procedurii falimentului debitoarei Roconstruct

Av. achiesează la aceste concluzii.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepțiilor ridicate din oficiu.

CURTEA,

Asupra excepției de tardivitate a recursului declarat de creditoarea Drumuri și Poduri G;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin sentința comercială nr. 20/ 15 ianuarie 2009 Tribunalul Galați, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ a respins cererea de antrenare răspundere formulată de lichidatorul judiciar Lichidator G privind pârâții, și, ca nefondată.

Prin aceeași hotărâre a fost aprobat raportul final și s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului Roconstruct G, cu consecințele ce decurg din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea Drumuri și Poduri G apreciind ca nelegală și netemeinică soluția dată în lumina disp. art. 304 pct. 8 și 9. proc. civ.

Recursul este tardiv;

Conform art. 301. proc. civ.: "Termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 prevăd că termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 din aceeași lege, comunicarea se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvență.

În speță, sentința comercială nr. 20/2009 a Tribunalului Galația fost comunicată la data de 15 aprilie 2009 (fila 27 din dosarul de fond) astfel că termenul legal de recurs s-a împlinit la data de 27 aprilie 2009, prin prorogare, 26 aprilie 2009 fiind o zi nelucrătoare.

Se au în vedere astfel dispozițiile art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.

În conformitate cu dispozițiile art. 102 Cod procedură civilă, termenul de declarare a recursului a început să curgă de la data comunicării actului de procedură, respectiv 15.04.2009, moment de la care s-a născut și dreptul creditorului la exercitarea căii de atac, considerându-se împlinit la data de 27.04.2009.

În raport de cele expuse mai sus, urmează ca în temeiul art. 301. proc. civ. în referire la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 recursul declarat de creditoarea Drumuri și Poduri G să fie respins ca tardiv formulat.

În raport de cele expuse mai sus, excepția privind lipsa calității procesuale active a recurentei nu va mai fi analizată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditoarea Drumuri și Poduri G, cu sediul în G, str. -. - nr. 55 împotriva sentinței comerciale nr. 20/ 15.01.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2009.

Președinte,

dr. - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

/ 9 ex./ 10 2009

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Veronica Pacurariu, Gina Ignat

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 517/2009. Curtea de Apel Galati