Practica judiciara insolventa. Decizia 536/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.536/

Ședința publică de la 16 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Veronica Pacurariu

JUDECĂTOR 2: Simona Gavrila

JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-

Pe rol, judecarea recursului declarat de către creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței comerciale nr. 699/26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații - SRL prin lichidator judiciar DM G, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G, și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, cauza având ca obiect procedura insolvenței - 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, scutit de taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. Se referă, de asemenea, că la termenul anterior instanța din oficiu a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a recurentei creditoare, prorogând discuția pe excepție la acest termen.

Curtea, după verificare constată procedura legal îndeplinită cu toate părțile din proces, astfel că reține dosarul pentru soluționare pe excepția lipsei calității procesuale active a recurentei creditoare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- la Tribunalul Galați lichidatorul judiciar MD Gas olicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei - SERV SRL G.

Prin sentința comercială nr. 947/07.10.2008 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate față de debitoare în baza art. 11 al.1 lit. a și art. 33 al.6 și art. 1 al.1, art. 107 lit. a din legea nr. 85/2006.

La masa credală și-au declarat creanțele creditoarele G, AVAS B, toate creanțele fiind admise la masa credală.

Prin sentința comercială nr. 699/26.05.2009 a Tribunalului Galațis -a respins ca nefondată cererea de antrenare răspundere patrimonială formulată de lichidatorul judiciar împotriva pârâtului, s-a luat act de renunțarea la obiecțiunile formulate la raportul final de către AVAS B, s-a aprobat raportul final, s-a închis procedura falimentului debitoarei și radierea ei din evidențele ORC.

În motivarea hotărârii s-a reținut că antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori ai falitei în temeiul art. 138 lit. d din Legea 85/2006 republicată, presupune îndeplinirea unei cerințe esențiale de admisibilitate a cererii, respectiv un raport de cauzalitate între fapta administratorului și prejudiciul creat.

Conform art. 138 din lege, judecătorul sindic poate dispune ca o parte din pasivul debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvență, să fie suportată de către membrii organelor de conducere: administratori, directori, cenzori și de orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în această situație, prin una din faptele enumerate limitativ de lege.

În concret, la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 se dispune asupra posibilității de a proceda la antrenarea răspunderii materiale a foștilor administratori dacă au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

Natura juridică a răspunderii administratorilor împrumută de cele mai multe ori caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, pentru a fi angajată este necesar a se îndeplini condițiile generale ale răspunderii civile delictuale (conform art. 998, 999 civ): fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Așadar, atât din determinarea legăturii de cauzalitate între faptele presupuse a fi săvârșite de foștii administratori și încetarea plăților precum și a părții din pasiv pe care aceștia ar putea fi obligați să o suporte din averea personală trebuie dovedite.

Or, în cauza de față nu s-au făcut probe de către lichidator pentru a se dovedi așa cum cer dispozițiile art. 1169 civil, legătura de cauzalitate între eventuala neținere a contabilității conform legii ca faptă culpabilă a administratorului și ajungerea societății în stare de insolvență.

Față de aceste considerente, judecătorul sindic a constatat că lichidatorul nu a dovedit elementele răspunderii delictuale cu referire la răspunderea specială, reclamate de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs AVAS invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 proc.civ. arătând în esență, că are o creanță certă, lichidă și exigibilă pe care nu recuperat-o, că judecătorul sindic nu a dat eficiență principiului rolului activ în aflarea adevărului și că, în cadrul acestei proceduri judiciare speciale, trebuia antrenată răspunderea patrimonială a pârâților pentru acoperirea pasivului debitorului. A mai arătat că din considerentele hotărârii atacate nu reies motivele care au constituit baza acestei hotărâri, că hotărârea este insuficient motivată ceea ce echivalează cu o nemotivare a acesteia.

Legal citat intimatul nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Verificând legalitatea sentinței comerciale nr. 699/26.05.2009 a Tribunalului Galați prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele sale, așa cum prevăd dispozițiile art. 3041proc.civ. instanța de control judiciar reține că recursul este declarat de o persoană fără calitate procesuală activă pentru următoarele considerente:

Verificând sentința recurată prin prisma condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a declara recurs și din oficiu, Curtea constată că recurenta nu îndeplinește, printre alte condiții, și pe aceea a calității procesuale active.

Conform art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, titularul cererii pentru antrenare răspundere patrimonială poate fi administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, iar în condițiile prevăzute expres de art. 138 alin. 3 din aceeași lege, comitetul creditorilor.

În speță, nu s-a solicitat autorizarea comitetului creditorilor în vederea promovării cererii de antrenare răspundere patrimonială, deoarece lichidatorul judiciar a fost cel care a promovat cerere în condițiile art. 138 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenței.

Prin urmare, creditoarea, declarând recurs, nu întrunește, printre alte condiții, și pe aceea a calității procesuale active, nefiind titulara cererii având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale.

Potrivit dispozițiilor art. 316 în referire la art. 294 Cod procedură civilă, în recurs nu se poate schimba calitatea părților.

Altfel spus, în recurs nu pot figura decât părțile între care s-a purtat judecata fondului și cu calitățile reținute de judecătorul fondului.

Cum, în cauză, calitate procesuală activă a avut lichidatorul judiciar, acesta este în drept să semnaleze neregularitățile hotărârii de respingere a cererii sale.

Curtea nu va reține nici susținerea recurentei precum că hotărârea nu este motivată. Din analizarea considerentelor hotărârii, Curtea constată că judecătorul sindic a expus succint motivele care au condus la respingerea cererii de antrenare răspundere materială a fostului administrator al societății debitoare.

În raport de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. recursul declarat de creditoarea AVAS B urmează să fie respins ca fiind declarat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat împotriva sentinței comerciale nr. 699/26.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, pentru lipsa calității procesuale active a recurentei creditoare AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI -, cu sediul în B, sector 1,--11.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

dr. - -

Grefier,

- -

Red.

Tehno: 2 ex./27.10.2009

Fond:

Președinte:Veronica Pacurariu
Judecători:Veronica Pacurariu, Simona Gavrila, Sarmisegetuza Tulbure

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 536/2009. Curtea de Apel Galati