Practica judiciara insolventa. Decizia 543/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 543

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2008

PREȘEDINTE: Doina Lupea

JUDECĂTOR 2: Carmen Mladen

JUDECĂTOR 3: Lotus Gherghină

GREFIER - -

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea SC SRL N J/- CF -, împotriva Deciziei nr. 317 din 31 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția Comercială, în contradictoriu cu intimata DGFP G și 0160.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea SC SRL N, prin avocat, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează depunerea de către contestator prin serviciul arhivă a chitanței nr. -/09.05.2008, în valoare de 20 lei și a chitanței nr. -/09.05.2008, în valoare de 10 lei.

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul părții prezente asupra contestației.

Avocat, pentru contestatoare, solicită admiterea contestației în anulare, așa cum a fost formulată. Arată că societatea nu a fost citată cu mențiunea timbrării.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față constată următoarele:

Prin sentința nr. 1092/ 12 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Gorj - Secția Comercială, a fost respinsă contestația formulată de debitoarea SC SRL N și a fost admisă cererea formulată de creditoarea DGFP

Împotriva sentinței a declarat recurs debitoarea susținând că sentința recurată este netemeinică și nelegală, întrucât, cu înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada că societatea nu se află în stare de insolvență și că a efectuat plăți către creditori.

Prin decizia nr. 317/31 martie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Craiova - Secția Comercială s-a anulat ca netimbrat recursul.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit art,6 lit. c coroborat cu art.11 din Legea 146/1997, cu modificările ulterioare, s-a pus în vedere recurentei debitoare SC SRL să achite taxa judiciară de timbru de 19,5 lei.

Recurenta debitoare nu a satisfăcut această cerință a legii, deși a fost citată cu această mențiune - fila 19 dosar - astfel încât este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.20 alin 3 din Legea 146/1997 modificată.

Potrivit art.3 din OG 32/1995, așa cum a fost modificată, s-a pus în vedere recurentei debitoare să achite și timbrul judiciar de 0,15 lei.

Întrucât recurenta debitoare SC SRL nu a achitat nici această taxă, deși a fost citată și cu această mențiune, este incidentă sancțiunea anulării cererii, conform dispozițiilor art.9 din OG 32/1995, modificată.

Față de cele de mai sus, urmează s-a anulat ca netimbrat cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, recursul declarat de recurenta debitoare SC SRL.

Împotriva deciziei a formulat contestație în anulare debitoarea.

În fapt, a motivat că din eroare i-a fost respins recursul ca netimbrat, întrucât nu a fost citat cu mențiunea timbrării, iar la data pronunțării deciziei a formulat cerere de amânare în vederea angajării unui apărător.

Contestația în anulare este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 318.pr.civ. "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".

În contextul prevederilor art.318 teza I pr.civ. probele relevă că prin dezlegarea dată s-a comis o greșeală materială, în sensul că, deși din procesul-verbal - dovada de îndeplinire a procedurii de citare, întocmit la data de 07.03.2008, existent la fila 20 dosarului de recurs, nu rezultă că recurenta a fost citată cu mențiunea de a timbra, instanța de recurs a procedat la anularea recursului ca netimbrat.

Cum greșeala materială evidentă este în legătură cu aspectele formale ale judecății pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, Curtea, în temeiul art.318 și art. 320.pr. civ. va admite contestația în anulare, va anula decizia contestată și va acorda termen pentru judecarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea SC SRL N J/- CF -, cu sediul în N,-, județul G, împotriva Deciziei nr. 317 din 31 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova - Secția Comercială, în contradictoriu cu intimata DGFP G, cu sediul în Tg.J, județul G, și 0160, cu sediul în Tg.J, str. -, nr.15,.1, județul

Anulează Decizia nr. 317/31.03.2008 a Curții de Apel Craiova - Secția Comercială.

Acordă termen pentru judecarea recursului la 23.06.2008 ora 9,00, cu citarea părților.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

red.jud. /2ex.

05 Iunie 2008

Președinte:Doina Lupea
Judecători:Doina Lupea, Carmen Mladen, Lotus Gherghină

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 543/2008. Curtea de Apel Craiova