Practica judiciara insolventa. Decizia 573/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 573

Ședința publică din26 martie 2009

PREȘEDINTE: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecare recursurilor declarate de creditor Ministerul Economiei și Finanțelor - S, cu sediul în S,-, jud. S și lichidator S, pentru V D, împotrivasentinței nr. 96 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalului Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-, în contradictoriu cu, pârâtul intimat și intimat parte în proces

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Luând act că creditoarea recurentă a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.

După deliberare:

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr-, la data de 09.06.2008, debitoarea - V D, prin lichidator S, a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență, motivat de faptul că este dizolvată de drept, prin încheierea de ședință nr. 5745/30.11.2005 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Prin sentința comercială nr. 639/7 octombrie 2008, judecătorul sindic a admis cererea, cu consecința deschiderii procedurii de insolvență față de debitoare și a desemnării, în calitate de lichidator judiciar, a practicianului în insolvență

La data de 9 decembrie 2008, lichidatorul judiciar a depus la dosar tabelul provizoriu al creanțelor nr. 455/4.11.2008, însoțit de procesul verbal de afișare; tabelul definitiv al creanțelor, însoțit de procesul verbal de afișare; procesul verbal al adunării creditorilor nr. 481/2.12.2008; decont cheltuieli procedură; dovadă privind îndeplinirea procedurii de publicare în Buletinul procedurilor de insolvență; raportul final nr. 528/6.12.2008, care cuprinde propunerea de închidere a procedurii față de debitoare în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Prin cererea formulată la data de 8 decembrie 2008, lichidatorul judiciar a solicitat atragerea răspunderii materiale a pârâtului, în temeiul dispozițiile art. 138 alin. 1 lit. e din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că acesta, prin faptul că nu a pus la dispoziție documentele societății, a împiedicat identificarea elementelor de activ și pasiv.

Prinsentința nr. 96 din 20 ianuarie 2009, Judecătorul sindic a espins ca nefondată cererea de atragere a răspunderii materiale a pârâtului și aprobat raportul lichidatorului judiciar

În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței ispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC - V D și a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului.

În temeiul art. 126 din Legea privind procedura insolvenței a autorizat executarea silită, prin executor judecătoresc, a asociaților și

În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, îl escarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Iar în temeiul art. 4 alin. 4 și 5 din Legea nr. 85/2006, a aprobat onorariul și cheltuielile de lichidare efectuate de lichidatorul judiciar, în cuantum de 1.415 lei, din fondul de lichidare, prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel lichidatorul judiciar a avut în vedere că art. 126 din Legea nr. 85/2006 obligă autorizarea executării silite, prin executorul judecătoresc, a asociaților unei societăți în nume colectiv care, potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale, pârâtul având și calitatea de asociat.

Instanța de fond a mai reținut că împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni, așa că în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii față de debitoare, cu consecința radierii acesteia din registrul comerțului și descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs atât lichidatorul cât și creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice.

În motivarea ambelor recursuri, atât lichidatorul judiciar cât și creditoarea arată că în mod eronat judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei, descărcarea de îndatoriri și responsabilități a lichidatorului judiciar, încălcându-se disp. art. 126 din Legea nr. 85/2006, debitoarea fiind societate în nume colectiv.

Examinând ambele recursuri declarate în cauză, ale căror motive pot fi încadrate în art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, constată că sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 3 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare, asociații în societatea în nume colectiv răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale.

Totodată art. 126 din Legea nr. 85/2006 prevede imperativ că în cazul în care bunurile care alcătuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei societăți în nume colectiv sau in comandita nu sunt suficiente pentru plata creanțelor înregistrate in tabelul definitiv consolidat de creanțe, împotriva grupului sau a societății judecătorul - sindic va autoriza executarea silita, în condițiile legii, împotriva asociaților cu răspundere nelimitata sau, după caz, a membrilor, pronunțând o sentința definitivă si executorie, care va fi pusă în executare de lichidator, prin executor judecătoresc.

În considerarea dispozițiilor legale sus menționate, în mod legal și temeinic judecătorul - sindic a dispus autorizarea executării silite prin executor judecătoresc a asociaților si lulia.

Rezultă sine qua non faptul că procedura falimentului debitoarei SC - VDp utea fi închisă doar ulterior parcurgerii procedurii de executare silită împotriva asociaților cu răspundere nelimitată, autorizată prin sentința de către judecătorul - sindic si pusă în executare de către lichidator prin executor judecătoresc.

Așadar punerea în executare prin executor judecătoresc a sentinței prin care a fost autorizată executarea silită a numiților si lulia reprezintă o atribuție a lichidatorului judiciar in cadrul procedurii.

În consecință, având în vedere și disp. art. 136 din Legea nr. 85/2006 procedura nu poate fi închisă, iar lichidatorul judiciar nu poate fi descărcat de îndatoriri sau responsabilități în condițiile în care nu au fost efectuate de către acesta demersurile specifice în vederea punerii în executare a sentinței prin care a fost autorizată executarea silita a asociaților debitoarei.

Față de temeiurile de drept și de fapt expuse, în conformitate cu disp art. 312 Cod procedură civilă, ambele recursuri urmează a fi admise, sentința modificată și în rejudecare, cererea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii insolvenței urmează a fi respinsă, cu consecința înlăturării dispozițiilor referitoare la închiderea procedurii conform art. 31 din Legea nr. 85/2006, a radierii debitoarei din registrul comerțului, a descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Totodată urmează a fi menținute restul dispozițiilor sentinței privind respingerea cererii de atragere a răspunderii personale în temeiul art. 138 din aceiași lege și cea privind autorizarea executării silite conform art. 126 din Legea 85/2006 și trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru continuarea procedurii.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Admite recursurile declarate de creditor Ministerul Economiei și Finanțelor - S, cu sediul în S,-, jud. S și lichidator S, pentru V D, împotrivasentinței nr. 96 din 20.01.2009 pronunțată de Tribunalului Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în dosar nr-, în contradictoriu cu, pârâtul intimat și intimat parte în proces

Modifică în parte sentința și în rejudecare, respinge cererea lichidatorului judiciar privind închiderea procedurii insolvenței, cu consecința înlăturării dispozițiilor referitoare la închiderea procedurii conform art. 31 din Legea nr. 85/2006, a radierii debitoarei din registrul comerțului, a descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Menține restul dispozițiilor sentinței privind respingerea cererii de atragere a răspunderii personale în temeiul art. 138 din aceiași lege și cea privind autorizarea executării silite conform art. 126 din Legea 85/2006. Trimite cauza judecătorului sindic pentru continuarea procedurii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud.

Tehnored.

Ex. 2/23.04.2009

Președinte:Grosu Cristinel
Judecători:Grosu Cristinel, Bratu Ileana, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 573/2009. Curtea de Apel Suceava