Practica judiciara insolventa. Decizia 575/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - procedura insolvenței -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 575

Ședința publică din26 martie 2009

PREȘEDINTE: Grosu Cristinel

JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 3: Nastasi Dorina

Grefier - -

Pe rolul instanței se află judecare recursului declarat de creditor Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în S,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 69 din 13.01.2009 pronunțată de Tribunalului Suceava- secția comercială, contencios administrativ și fiscal, dosar nr-, în contradictoriu cu debitorul "", prin lichidator S și intimat parte în proces

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Luând act că creditoarea recurentă a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată recursul în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, trece la soluționarea acestuia.

După deliberare:

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr-, la data de 08.07.2008, debitoarea "", prin lichidator S, a solicitat deschiderea procedurii simplificate de insolvență, motivat de faptul că este dizolvată de drept, prin sentința nr. 2286/14.09.2006 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Prin sentința comercială nr. 620 din 30 septembrie 2009, judecătorul sindic a admis cererea, cu consecința deschiderii procedurii de insolvență față de debitoare și a desemnării, în calitate de lichidator judiciar, a practicianului în insolvență

La data de 25 noiembrie 2008, lichidatorul judiciar a depus la dosar tabelul preliminar și tabelul definitiv al creditorilor, însoțite de procesele verbale de afișare, procesul verbal al adunării creditorilor nr. 489/20 noiembrie 2008 și raport nr. 491/20.11.2008 privind activitatea de lichidare.

La data de 8 ianuarie 2009, lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul final, prin care a propus închiderea procedurii față de debitoare, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitoarei și deci lipsa fondurilor pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare.

Prinsentința nr. 69 din 13.01.2009, Tribunalul Suceava- Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a probat raportul lichidatorului judiciar În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei "" și a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, îl escarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități. În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel Judecătorul sindic a reținut că împotriva raportului final nu au fost formulate obiecțiuni, așa că în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus închiderea procedurii față de debitoare, cu consecința radierii acesteia din registrul comerțului și descărcării lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând sentința ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivare, recurenta arată că soluția judecătorului sindic de închidere a procedurii insolvenței debitoarei conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 este total eronată, întrucât a fost ignorat faptul că nu i s-au pus la dispoziție lichidatorului judiciar actele contabile ale societății așa încât, în condițiile în care acesta nu a avut posibilitatea verificării evidenței contabile, apare ca fiind nejustificată susținerea potrivit căreia nu sunt date condițiile pentru antrenarea răspunderii materiale a fostului administrator.

Examinând recursul declarat în cauză, ale cărui motive pot fi încadrate în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Debitoarea a fost dizolvată conform Legii nr. 359/2004, prin încheierea judecătorului delegat nr. 1979 din 11.04.2005.

Prin încheierea de ședință nr. 65 din 06.01.2006, a fost desemnat lichidator judiciar

Din actele aflate la dosar, rezultă că debitoarea, nu a mai desfășurat activitate încă din anul 2004, așa încât nu s-a impus refacerea evidenței contabile în lipsa existenței vreunei activități a debitoarei.

Ca urmare, lichidatorul judiciar având în vedere și diferențele inexplicabile dintre creanța declarată de Administrația Financiară VD- 2.425 lei (din care 2.000 lei amendă, 265 lei accesorii și 169 lei debit) și declarația de creanță depusă de creditoarea S de 12.164 lei ( din care 2.000 lei amendă, 3.175 lei debit și 6.989 lei accesorii), a constatat că insolvența debitoarei nu s-a datorat culpei fostului administrator, nefiind aplicabile disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Totodată afirmația recurentei potrivit căreia nedepunerea evidenței contabile conduce la prezumția că aceasta a fost deficitară ori nu a fost întocmită pentru a se sustrage de la verificare, fapt ce atrage automat antrenarea răspunderii personale conform art. 138 din Legea nr. 85/2006 și deci lichidatorul judiciar trebuia să formuleze o cerere în acest sens, nu poate fi primită, întrucât în lipsa activității debitoarei pe ultimii 4 ani și implicit a evidenței contabile, nu se poate solicita aplicațiunea art. 138 din Legea nr. 64/1995 în baza doar a unor presupuneri nedovedite.

Față de cele învederate, cum criticile recurentei sunt neîntemeiate, sentința de închidere a procedurii conform art. 131 din Legea nr. 85/2006 fiind legală și temeinică și cum din oficiu nu se constată motive de ordine publică în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul de față, urmează a fi respins ca nefundat.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE,

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditor Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, cu sediul în S,-, jud. S, împotrivasentinței nr. 69 din 13.01.2009 pronunțată de Tribunalului Suceava- secția comercială, contencios administrativ și fiscal, dosar nr-, în contradictoriu cu debitorul "", prin lichidator S și intimat parte în proces

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud..

Tehnored.

Ex. 2/27.04.2009

Președinte:Grosu Cristinel
Judecători:Grosu Cristinel, Bratu Ileana, Nastasi Dorina

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 575/2009. Curtea de Apel Suceava