Practica judiciara insolventa. Decizia 584/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA NR.584
Ședința publică din data de 25 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Valentina Gheorghe
JUDECĂTOR 2: Adriana Florina Secrețeanu
JUDECĂTOR 3: Adrian
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de creditoareaPrimăria Municipiului B - prin primarcu sediul în B, județul B împotriva sentinței nr.38/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitoareaSC Com SRLcu sediul în B, Cartier 3, - 8,.13, județul B, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar domiciliată în B, -,.13 D,.10, județul B, creditoareaAdministrația Finanțelor Publice B,cu sediul în B,-, județul B, intimații domiciliat în B,-, județul B, domiciliat în B, - 3,.2, județul B, intimatele - creditoareInspectoratul Teritorial d e Muncăcu sediul în B, -,.1 B, parter, județul B,Romtelecom SAcu sediul în B, județul B și intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzăucu sediul în B, B-dul -,.10, parter, județul
Recursul este timbrat cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-/24.04.2008 și timbre judiciare în cuantum de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-debitoare SC Com SRL B, prin lichidator judiciar și intimatul, lipsind recurenta creditoare Primăria Municipiului B, intimata creditoare Administrația Finanțelor Publice B, intimatul, intimatele creditoare Inspectoratul Teritorial d e Muncă B, Romtelecom SA și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că recursul este la primul termen de judecată, este motivat, timbrat, recurenta Primăria Municipiului Bad epus la dosarul cauzei, prin intermediul serviciului registratură al instanței taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei, conform chitanței nr.-/24.04.2008 și timbru judiciar de 0,3 lei, precum și o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, iar intimata Administrația Finanțelor Publice Bad epus la dosarul cauzei concluzii scrise, după care:
Intimatul având cuvântul personal și pentru intimata-debitoare SC Com SRL B precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea ia act că în cauză nu mai sunt alte cereri de formulat și, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Intimatul având cuvântul precizează că societatea a încheiat un contrat în iunie 1998, contract ce nu s-a dorit a se derula, din anul 1998 și până în anul 2005 au fost numai în procese.
Față de recursul declarat de recurenta-creditoare solicită respingerea acestuia, societatea nu a putut derula contractul din vina primăriei.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea inregistrata la nr. 1448/2.08.2004 pe rolul Tribunalului B, creditoarea Administratia Finantelor Publice Bas olicitat deschiderea procedurii insolventei privind debitoarea SC COM SRL, in scopul recuperarii unei creante bugetare totale in suma de 74.788 lei, reprezentand impozite, CAS, amenzi, contributii, precum si dobanzi si penalitati de intarziere aferente neachitarii debitelor in termenele legale.
Debitoarea a sustinut ca in cauza creanta nu este certa, deoarece la randul sau creditoarea urmeaza sa ii restituie diverse sume reprezentand contravaloarea unor bunuri confiscate, in legatura cu aceasta existand o cauza penala pe rolul Judecatoriei Vaslui.
Prin sentinta nr. 169/22.11.2003, Tribunalul Baa dmis cererea creditoarei si a dispus deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si faliment impotriva debitoarei, conform dispozitiilor Legii nr. 64/1995, in vigoare la acea data.
Prin Decizia nr. 586/5.05.2005 pronuntata in dosar nr. 2422/2005, Curtea de Apel Paa dmis recursul, a casat sentinta si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta.
In fond dupa casare, instanta investita a dispus suspendarea judecatii in baza art. 244 pct. 2 Cod proced. civ. pna la solutionarea irevocabila a dosarului nr. 231/2005 al Tribunalului Vaslui.
La data de 2.08.2006, creditoarea a solicitat repunerea pe rol, cu motivarea ca s-a solutionat irevocabil cauza pentru care se dispusese suspendarea judecatii.
Prin sentinta nr. 172/24.10.2006, instanta a constatat ca sunt intrunite conditiile art. 32 din Legea 85/2006, a admis cererea creditoarei si a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei, desemnand administratorul judiciar.
Dupa derularea acestei prime faze a procedurii, prin sentinta nr. 56/21.03.2007 tribunalul a admis cererea administratorului judiciar si a dispus inceperea procedurii falimentului, desemnand lichidatorul judiciar si dispunand celelalte masuri legale.
Lichidatorul judiciar a intocmit rapoartele lunare si finale, tabelul definitiv consolidat al creantelor, formuland de asemenea cerere de atragere a raspunderii personale a celor doi administratori pentru intreg pasivul debitoarei.
In motivarea cererii, lichidatorul a aratat ca asociati in cadrul societatii comerciale debitoare sunt cu un numar de 21 parti sociale si, ce detine o parte sociala, apreciind ca amandoi se fac vinovati de ajungerea debitoarei in stare de insolventa, intrucat acestia nu i-au prezentat actele contabile solicitate, astfel nu a putut proceda la reconstituirea evidentelor contabile, fapt care, coroborat cu lipsa de cooperare a organelor de conducere si reprezentare a societatii falite, justifica, in conditiile art. 138 lit.d din Legea 85/2006, antrenarea raspunderii patrimoniale solidare a celor doi administratori ai societatii, in vederea acoperirii pasivului social in intregul sau.
Cei doi administratori au formulat intampinare prin care au aratat ca nu se fac vinovati de ajungerea societatii im stare de insolventa, aceasta datorandu-se modalitatii in care s-a derulat un contract de concesiune, avand ca obiect administrarea parcarilor din Municipiul In legatura cu acest contract s-au purtat de-a lungul timpului mai multe procese, timp in care societatea a fost impiedicata sa-si desfasoare activitateaa, acumuland astfel importante datorii la bugetul de stat.
In dovedirea apararilor lor, au depus somatia executorului judecatoresc nr. 974/2001 si procesul verbal intocmit in dosar de executare nr. 434/2002, decizia civila nr. 1197/2000 a Tribunalului B, alte trei procese verbale intocmite de executorul judecatoresc, extrase din presa locala, copia unei plangeri penale si a unui memoriu adresat Comisiei economice din cadrul Primariei B privind derularea contractului de concesiune.
Prin sentinta comerciala nr. 381/29.01.2008, Tribunalul Bad ispus, in baza dispozitiilor art. 131 din Legea privind procedura insolventei, inchiderea procedurii insolventei debitorului si a dispus radierea debitorului din Registrul Comertului.
A respins cererea fomulata de lichidatorul judiciar, de atragere a raspunderii personale a fostilor administratori si.
In temeiul art. 136 din Legea 85/2006, a descarcat administratorul judiciar de orice indatoriri si responsabilitati.
In temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006 a dispus plata catre lichidator a sumei de 3750 lei reprezentand retributia acestuia si cheltuieli de lichidare, din fondul de lichidare.
Tribunalul a retinut ca debitoarea inregistreaza la o creanta in suma de 137.447 lei, catre Primaria Boc reanta de 9.900 dolari si catre ROMTELECOM 1.109 lei, astfel cum rezulta din tabelul definitiv consolidat al creditorilor, in patrimoniul acesteia neexistand bunuri mobile sau imobile din vanzarea carora sa poata fi acoperite aceste creante si nici lichiditati spre a fi afectate in acelasi scop.
In ceea ce priveste cererea lichidatorului judiciar de a se dispune ca intreg pasivul debitorului sa fie suportat de fostii administratori care au cauzat starea de insolventa a debitorului, cerere formulata in temeiul dispozitiilor art. 138 lit. d din Legea 85/2006, instanta a considerat-o neintemeiata, avand in vedere urmatoarele:
raspunderii fostilor administratori presupune intrunirea cumulativa a mai multor conditii si anume: prejudicial creditorilor, fapta ilicita a administratorilor, raport de cauzalitate dintre fapta ilicita si insuficienta disponibilitatilor banesti disponibile pentru plata de catre debitorul insolvent a datoriilor exigibile si culpa persoanelor a caror raspundere se solicita.
Astfel, a apreciat tribunalul, este evident ca ajungerea debitoarei in stare de insolventa nu se datoreaza faptului ca fostii administratori nu au predat lichidatorului actele contabile solicitate ori au facut sa dispara cu intentie documentele contabile, aceste documente prezumandu-se ca exista, intrucat pe rolul altor instante s-au purtat diverse procese avand ca obiect sumele datorate catre bugetul de stat, respectiv
Asa cum rezulta din actele depuse la dosar de catre fostii administratori rezulta ca principalul obiect de activitate al societatii comerciale debitoare viza derularea unui contract de concesiune avand ca obiect administrarea parcarilor din Municipiul B, decizia civila nr. 1197/2000 a Tribunalului B, prin care parata Primaria Municipiului B era obligata sa cedeze de indata efectiv debitoarei 496 locuri de parcare, nefiind in final executata.
Chiar daca in cauza nu are relevanta motivul pentru care acest contract de concesiune nu s-a mai derulat, rezulta, din considerentele expuse, ca ajungerea la insolventa a debitoarei nu se datoreaza in mod direct fostilor administratori, pentru vreuna din cauzele prevazute de art. 138 din Legea 85/2006, ci modalitatii in care acest contract s-a derulat, timp in care s-au acumulat datoriile catre bugetul de stat.
de aceste considerente, constatand ca lichidatorul judiciar desemnat sa administreze procedura de insolventa a debitorului a solicitat sa se dispuna inchiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului, tribunalul a pronuntat sentinta nr. 38/29.01.2008.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs creditoarea Primaria Municipiului
In motivarea cererii de recurs, creditoarea a invocat dispozitiile art. 304 pct 9 Cod proced. civ. si a aratat ca hotararea este nelegala sub aspectul respingerii cererii de atragere a raspunderii personale a fostilor administratori si. Considera ca sunt intrunite conditiile antrenarii raspunderii fostilor administratori intrucat un prejudiciu evident al creditorilor exista, exista si o fapta ilicita si insuficienta fondurilor disponibile pentru plata de catre debitor a datoriilor exigibile.
Debitorul are obligatia de a pune la dispozitia lichidatorului judiciar toate informatiile cerute de acesta, precum si toate informatiile apreciate ca necesare, cu privire la activitatea si averea sa.
In lipsa unor probe pertinente care sa releve disparitia actelor contabile fara vreo culpa din partea fostilor administratori, considera ca aceste documente au fost facute sa dispara prin actiunile dolosive ale acestor personae.
Intimata creditoare Bad epus intampinare prin care a solicitat admiterea recursului.
Examinand recursul, prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constata ca este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
Cererea de atragere a raspunderii personale a celor doi administratori ai societatii pentru intreg pasivul debitoarei a fost formulata de lichidatorul judiciar, in conditiile art. 138 lit.d din Legea 85/2006, cu motivarea ca se fac vinovati de ajungerea debitoarei in stare de insolventa, intrucat acestia nu i-au prezentat actele contabile solicitate, astfel nu a putut proceda la reconstituirea evidentelor contabile, fapt care, coroborat cu lipsa de cooperare a organelor de conducere si reprezentare a societatii falite justifica antrenarea raspunderii patrimoniale solidare a celor doi administratori ai societatii.
Conform dispozitiilor art. 131 di Legea 85/2006, n orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat, iar potrivit art. 138, a cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere care au cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Motivul de nelegalitate invocat de recurenta priveste respingerea cererii de atragere a raspunderii personale a fostilor administratori.
de motivele invocate in cererea de atragere a raspunderii personale a celor 2 administratori, avand in vedere probele aflate la dosar, curtea constata ca tribunalul a apreciat in mod legal si temeinic ca nu sunt intrunite cumulativ conditiile ce rezulta din dispozitiile art. 138 lit. din Legea nr. 85/2006, si anume nu s-a facut dovada faptei ilicite a administratorilor constand in tinerea unei contabilitati fictive ori a unei contabilitati neconforme cu legea, sau in faptul ca au facut sa dispara unele documente contabile, ori raportului de cauzalitate dintre o eventuala asemenea fapta ilicita si insuficienta disponibilitatilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Astfel, este evident ca ajungerea debitoarei in stare de insolventa nu se datoreaza in mod direct faptului ca fostii administratori nu au predat lichidatorului actele contabile solicitate ori au facut sa dispara cu intentie documentele contabile, ci, asa cum rezulta din actele depuse la dosar, faptului ca principalul obiect de activitate al societatii comerciale debitoare viza derularea unui contract de concesiune avand ca obiect administrarea parcarilor din Municipiul B, modalitatii in care acest contract s-a derulat, Primaria Municipiului B neexecutandu-si obligatia de a ceda paratei 496 locuri de parcare.
Pentru aceste considerente, curtea constata ca sentinta recurata este legala si temeinica, neexistand motivele de nelegalitate invocate de recurenta si va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoareaPrimăria Municipiului B - prin primarcu sediul în B, județul B împotriva sentinței nr.38/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu debitoareaSC Com SRLcu sediul în B, Cartier 3, - 8,.13, județul B, cod de identificare fiscală -, număr de ordine în registrul comerțului J-, prin lichidator judiciar domiciliată în B, -,.13 D,.10, județul B, creditoareaAdministrația Finanțelor Publice B,cu sediul în B,-, județul B, intimații domiciliat în B,-, județul B, domiciliat în B, - 3,.2, județul B, intimatele - creditoareInspectoratul Teritorial d e Muncăcu sediul în B, -,.1 B, parter, județul B,Romtelecom SAcu sediul în B, județul B și intimatulOficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzăucu sediul în B, B-dul -,.10, parter, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
Red.
2 ex/23 mai 2008
f- - Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Valentina GheorgheJudecători:Valentina Gheorghe, Adriana Florina Secrețeanu, Adrian
← Practica judiciara insolventa. Decizia 711/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 433/2008. Curtea de Apel... → |
---|