Practica judiciara insolventa. Decizia 711/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 711/COM
Ședința publică de la 22 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Davidencu Șerban
JUDECĂTOR 2: Nastasia Cuculis
JUDECĂTOR 3: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
Pe rol judecarea recursului comercial d eclarat de recurenta debitoare - SC SRL, cu sediul în C,-, împotriva Sentinței civile nr. 2803/com/17.05.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata creditoare - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. -.-, nr. 18, intimat - - ADMINISTRATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC SRL, din C,- și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, având ca obiect procedura insolvenței.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 15.10.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată încheiere ce face parte integrantă din prezenta iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22.10.2008, pentru când:
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Constanța sub nr.4812/COM/2006 creditoarea Cas olicitat deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea sa SC SRL.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că se legitimează față de debitoare cu o creanță certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 75.713 lei în contul căreia SC SRL nu a efectuat nici o plată datorită stării de insolvență.
În apărare, în conformitate cu dispozițiile art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006 debitoarea a formulat contestație în care a relevat natura litigioasă a creanței pretinse, contestând caracterul cert, lichid și exigibil.
A susținut debitoarea că debitul în litigiu a fost contestat în instanță, făcând obiectul dosarului înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sub nr.606/CA/2006.
În conformitate cu dispozițiile art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006 debitoarea a solicitat obligarea creditoarei la plata unei cauțiuni în cuantum de 10% din valoarea pretențiilor.
Ca răspuns la contestația debitoarei, Caf ormulat note scrise intitulate "precizări" solicitând respingerea cererii de consemnare a cauțiunii întrucât potrivit art.197 Cod procedură fiscală "organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile, acțiunile și orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanțelor fiscale".
Pe cale de excepție, creditoarea a invocat lipsa calității de reprezentant a Societății Profesionale de Consiliere Juridică SRL și tardivitatea formulării contestației.
A motivat creditoarea că, potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006 termenul în care debitoarea era îndreptățită să formuleze contestație este de 10 zile de la primirea cererii.
În speță, contestația debitoarei a fost formulată la data de 02.11.2006, cu mult peste termenul legal. Având în vedere natura juridică a termenului de 10 zile, creditoarea a solicitat respingerea contestației ca tardiv formulată.
Relativ la calitatea de reprezentant al debitoarei a Societății Profesionale și Asociații - Consiliere Juridică SRL, creditoarea a arătat că Legea nr.514/2003 care reglementează activitatea consilierilor juridici nu prevede posibilitatea consilierilor juridici de a se organiza și asocia în societăți comerciale care au ca obiect desfășurarea de activități juridice.
Activitățile de consultanță, reprezentare și asistență juridică reprezintă activități specifice profesiei de avocat, iar consilierii juridici pot îndeplini anumite activități juridice, dar numai în calitate de funcționari publici sau angajați cu contract de muncă.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia XXII din 12.06.2006.
Prin Sentința civilă nr. 2803/com/17.05.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost respinsă excepția lipsei calității de reprezentant a Societății Profesionale, Franga - Consiliere Juridică - SRL. S-a admis excepția tardivității formulării contestației, cu consecința respingerii contestației ca tardiv formulată.
S-a admis cererea formulată de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CONSTANTA, împotriva debitoarei ,
În temeiul art.33 alin.4 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei
În temeiul art.34 din Legea privind procedura insolvenței, a fost desemnat administrator judiciar pe, pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de art.20 din lege.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic, în temeiul dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate, reținând în referire la excepția lipsei calității de reprezentant al debitoarei invocată de creditoare, că este neîntemeiată, întrucât rezentarea judiciară ca instituție a dreptului procesual civil desemnează situația în care o persoană, numită reprezentant îndeplinește acte procedurale în numele și în interesul altei persoane care este parte în procesul civil.
Legislația noastră procesuală cunoaște două forme de reprezentare - reprezentarea legală care operează doar în cazurile anume determinate de lege și reprezentarea convențională.
În speță, contestația la cererea de deschidere a procedurii insolvenței a fost semnată și ștampilată de SC SRL prin reprezentant legal și contrasemnată de Societatea Profesională și Asociații SRL în calitate de reprezentant convențional.
Relativ la capacitatea acesteia din urmă de a îndeplini condițiile prevăzute de lege pentru a fi reprezentant convențional, s-a constatat că a fost autorizată să funcționeze, având ca obiect de activitate principal înregistrat la. - "activități juridice" - 7411 prin încheierea 473/21.02.2003 pronunțată de judecătorul delegat la. de pe lângă Tribunalul Iași.
Încheierea de autorizare funcționare 473/2003 este anterioară Deciziei nr.XXII/12.06.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.10/2006 având ca obiect recurs în interesul legii prin care s-a statuat că cererile de autorizare a constituirii și de înmatriculare a societăților comerciale de consultanță, asistență juridică sunt inadmisibile.
În materia recursului în interesul legii, art.329 alin.3 Cod procedură civilă prevede "Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese".
În considerarea acestor dispoziții legale, având în vedere că hotărârea prin care a fost înființată Societatea Profesională, Franga - consiliere juridică - SRL nu poate fi afectată de Decizia XXII/2006 a ICCJ, excepția lipsei calității de reprezentant a fost respinsdă ca nefondată.
În referire la excepția de tardivitate a formulării formulării contestației s-a reținut că, potrivit art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006 "În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență -".
În speță, cererea introductivă de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditorul îndreptățit Caf ost comunicată debitoarei la data de 04.08.2006.
Contestația, intitulată întâmpinare, a fost formulată și înregistrată direct în instanță la primul termen de judecată din 02.11.2006, cu mult peste termenul legal stabilit la art.33 alin.2 din Legea nr.85/2006.
În acest context, devin aplicabile dispozițiile art.103 Cod procedură civilă conform căruia "Neexecutarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea -" sens în care judecătorul sindic va respinge contestația ca tardiv formulată.
În considerarea soluției pronunțate cu privire la contestația debitoarei, constatând îndeplinite cerințele art.33 alin.4 din Legea nr.85/2006 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenței cu toate consecințele ce decurg în referire la desemnarea administratorului judiciar, notificarea deschiderii procedurii, stabilirea termenelor prevăzute de art.62 din Legea nr.85/2006.
Împotriva acestei hotărâri la data de 24 iunie 2008, a declarat recurs debitoarea SC SRL, fără a arăta motivele în fapt și în drept.
Pentru judecarea recursului s-a stabilit termen de judecată la data de 17.09.2008, dată la care debitoare a depus la dosar motivele de recurs cuprinzând criticile aduse hotărârii pronunțată de instanța de fond.
A criticat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului se arată de debitoare că în mod greșit instanța de fond a respins contestația formulată ca fiind tardivă, dat fiind faptul că nu i s-a comunicat o copie a cererii de deschidere a procedurii insolvenței decât în cadrul primei ședinte de judecată a fondului.
În raport de această dată se calculează termenul de 10 zile prevăzut de lege pentru formularea contestației. Legiuitorul acordă un termen de 10 zile de la primirea unei copii a cererii formulate și nu de la efectuarea citării sau a oricărui act procedural, așa cum în mod greșit a interpretat instanța de fond.
A mai arătat recurenta că în mod eronat instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii că la data de 4.08.2006 a fost comunicată copia cererii introductive, solicită să se constate că în cauză nu este nicio dovadă în acest sens, respectiv confirmarea primirii de către reprezentanții autorizați ai societății, așa cum prevede art. 87 Cod pr. civilă.
Urmarea respingerii contestației debitoarei, instanța de fond a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei, cerere formulată de creditoarea DGFP C, pentru o creanță care în opinia debitoarei nu este certă, lichidă și exigibilă. Prin procesul verbal încheiat de DGFP C la data de 1.03.2004, cuprinzând contribuția pentru bugetul asigurărilor sociale de stat a fost calculată pentru perioada 01.05.1997-31.07.2002, însă societatea s-a constituit ca persoană judiciară în data de 16.11.2001, data înmatriculării.
Intimata creditoare DGFP Caf ormulat întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a formulării recursului de către debitoarea SC SRL, arătând că, hotărârea prin care a fost respinsă contestația debitoarei a fost publicată în Buletinul procedurilor de insolvență nr. 1932/31.07.2007. Astfel, de la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvență se prezumă că debitorul a luat cunoștință despre sentința atacată, iar de la această dată începe să curgă termenul de recurs, respectiv 10 zile de la comunicarea hotărârii.
În ce privește susținerea debitoarei că a atacat pe cale administrativă actele prin care au fost stabilite aceste debite, arată creditoarea intimată că, potrivit art. 185 din pr. fiscală "introducerea contestației pe cale administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal".
A mai arătat intimata creditoare că motivele invocate prin cererea de recurs referitoare la procesele verbale de inspecție fiscală din 1.03.2004, nu au legătură cu prezenta cauză, pot fi invocate de aceasta în cursul soluționării cauzei în contencios administrativ.
În ședința publică din 17.09.2008, s-a invocat de instanță excepția nulității recursului ca urmarea nemotivării în termenul legal.
Analizând cu prioritate, potrivit art.137 alin.1 pr.civ. excepțiile invocate, Curtea constată următoarele:
Referitor la excepția tardivității declarării recursului invocată de intimata creditoare DGFP C, se constată:
Hotărârea atacată cu recurs de debitoare a fost pronunțată de judecătorul sindic la data de 17.05.2007. La dosarul cauzei a fost atașată dovada de comunicare către debitoare restituită cu mențiunea "societate înschisă, patron plecat din localitate".
Constatând că în cauză nu s-a făcut dovada comuncării hotărârii către debitoare pentru a fi în măsură să exercite calea de atac în termenul prevăzut de lege, văzând și dispozițiile art. 310 Cod procedură civilă potrivit cu care "dacă nu se dovedește, la prima zi de înfățișare, că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovada nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen", urmează a respinge excepția de tardivitate invocată de intimata debitoare ca nefondată.
În ce privește excepția nulității recursului, se constată că motivele de recurs au fost depuse de debitoare la data de 17.09.2008, cu mult peste termenul prevăzut de lege.
Potrivit art. 8 alin.2 din Legea nr. 85/2006, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
Cererea declarativă de recurs a fost depusă la data de 24.06.2008, fapt ce prezumă că debitoarea a luat cunoștință de hotărârea pronunțată de instanța de fond, acesta neprezentând nicio dovadă contrară. Având în vedere data depunerii motivelor de recurs - 17.09.2008, văzând și dispozițiile art. 303 (1) Cod procedură civilă, potrivit cu care "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs", Curtea constată că motivele de recurs au fost depuse peste termenul legal, situație în care urmează a admite excepția și a se constata nulitatea recursului declarat de debitoare.
Nu poate fi primită susținerea recurentei debitoare prin apărătorul ales prin care a arătat că a luat cunoștință de hotărârea instanței de fond la data de 7.09.2008, când a încheiat contractului de asistență juridică, întrucât termenul de motivare a recursului nu curge de la data la care a luat la cunoștință de hotărâre apărătorul ales.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.306 pr.civ. Curtea va constata nul recursul declarat de recurenta debitoare SC SRL pentru nemotivarea în termenul prevăzut de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității declarării recursului ca nefondată.
Constată nul recursul declarat de recurenta debitoare - SC SRL, cu sediul în C,-, împotrivaSentinței civile nr. 2803/com/17.05.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-în contradictoriu cu intimata creditoare - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, str. -.-, nr. 18, intimat - - ADMINISTRATOR JUDICIAR AL DEBITOAREI SC SRL, din C,- și intimatul - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședințapublicăastăzi, 22 Octombrie 2008.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - - |
Jud.fond
2 ex//05.11.2008
Președinte:Mihaela Davidencu ȘerbanJudecători:Mihaela Davidencu Șerban, Nastasia Cuculis, Elena Carina Gheorma
← Practica judiciara insolventa. Decizia 624/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 584/2008. Curtea de Apel... → |
---|