Practica judiciara insolventa. Decizia 589/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 589/
Ședința publică din 25 Iunie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- - Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de creditoarea MEF-ANAF-DGFP, cu sediul în Târgu-M--3 și pârâții, cu domiciliul în Târgu-M-, cu domiciliul în Târgu-M Bd.1 - 2. nr.241.17, cu domiciliul în Târgu-M-.1, cu domiciliul în Târgu M,-,.7 și, cu domiciliul în Târgu-M-.7 împotriva sentinței comerciale nr.1761/28.12.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor și susținerile părților, au fost consemnate în încheierea de ședință din 17.06.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la 18.06.2008 și apoi la 25.06.2008.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față,
Prin sentința nr. 1761/28 decembrie 2007 a Tribunalului Comercial Mureș, judecătorul sindic a admis în parte cererea formulată de creditoarea DGFP M, împotriva pârâților, și, fiind angajată răspunderea personală a acestora, după cum urmează:, și pentru suma de 35.986,7 lei, pârâții, și pârâta pentru suma de 5.324,98 lei, sume ce urmează a fi depuse în contul colector, fiind respinse restul pretențiilor formulate de creditoare, cu cheltuieli de judecată.
În considerentele hotărârii atacate, cauza aflându-se în rejudecare ca urmare a dispozițiilor din Decizia nr. 265/R/10 aprilie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, s-a reținut, potrivit raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la starea de insolvență a debitoarei, că primul organ de conducere al acesteia (Consiliul de Administrație) a fost format din, și, și că prin hotărârea asociatului unic nr. 3/3.03.2003, acest consiliu a fost revocat din funcție, fiind numit alt administrator unic, pârâta, fără însă a fi descărcată de gestiune vechea conducere.
Pe de altă parte, deși pârâta a fost descărcată de gestiune pentru perioada 3.03.2003 - 21.12.2003 prin Hotărârea Aga din 30.03.2004, primul Consiliu de Administrație nu a fost descărcat de gestiune.
S-a mai reținut că, potrivit susținerilor pârâților, societatea debitoare nu mai avea salariați, și nu mai desfășura activitate, și că acționarul majoritar SC SRL (cel care a preluat SC SA) a avut o atitudine pasivă față de situația debitoarei, și că activitatea contabilă a societății era condusă de departamentul contabil al acționarului majoritar.
Deși lichidatorul judiciar a susținut că se impune efectuarea unei expertize pentru lămurirea situaților creanțelor prescrise, judecătorul sindic a dispus lichidatorului să aducă lămuriri referitoare la data scadenței și cea a împlinirii prescripției.
Raportul de specialitate cu privire la cauzele ajungerii societății în stare de faliment, reține pasivitatea în care au stat administratorii cu privire la clienții de încasat în perioada 2002 - 2003 și individualizează sumele reprezentând datorii nerecuperate pentru fiecare an (2000 - 359.867.000 lei, 2001 - 961.011.000 lei, 2002 - 1.065.580.000 lei, 2003 - 853.996.000 lei), precum și suma negativă de 440.360.000 lei, rezultată din variația stocurilor.
S-a mai reținut că, fără opinia unui expert contabil, pot fi reținute în cauză, drept relevante, constatările lichidatorului judiciar, care reprezintă opinia unei persoane de specialitate, constatări care de altfel nu au fost contestate cu mijloace de probă relevante, și că acestea vor fi reținute de judecătorul sindic întrucât părțile au renunțat la efectuarea expertizei contabile.
În raport de această stare de fapt, s-a reținut că nu întreaga sumă de 73.320,5 RON poate fi reținută ca pagubă în patrimoniul debitoarei petente, doar creanțele din 2000 vor fi imputate în solidar membrilor vechiului Consiliu de Administrație - suma de 35.986,7 lei, iar pentru vechiul consiliu de administrație, inclusiv pârâta va fi imputată suma de 5.324,98 lei, creanță prescrisă față de Primăria Târgu M, singura rămasă ca prescrisă și imputabilă pârâților.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal DGFP M, criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând în esență că se impune modificarea hotărârii atacate în sensul reținerii și a sumei de 44.036 lei întrucât și această sumă ar fi imputabilă pârâților, având în vedere că a fost generată de conducerea activității în conformitate cu legea și de pasivitatea pârâților în ce privește recuperarea creanțelor, ceea ce a generat obligații bugetare precum și accesorii rămase neachitate; și de asemenea a susținut că se impune exonerarea recurentei de la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul, nefiind reținută culpa procesuală a recurentei.
A declarat de asemenea recurs, în termenul legal pârâtul, criticând hotărârea atacată ca nelegală, susținând în esență incidența disp. art. 304 pct.6, 8 și 9 Cod procedură civilă, invocând excepția lipsei calității procesuale active a DGFP M în raport de dispozițiile Legii nr. 85/2006 și de consecința deciziei de casare cu trimitere, respectiv o nouă rejudecare a pricinii, și implicit a cererii de angajare formulată de creditoarea DGFP M, care a pierdut legitimitatea procesuală activă ca urmare a modificări aduse legii insolvenței. S-a invocat lipsa culpei recurentului în raport de creanțele din 2000-2001 întrucât mandatul acestuia a încetat ca urmare contractului de cesiune din 15 aprilie 2002, când SC SRL a preluat calitatea de acționar majoritar al falitei, la această dată încetând și funcția de președinte al AGA la SC SA.
S-a mai arătat că între faptele imputate foștilor administratori și starea de insolvență nu există legătură de cauzalitate întrucât suma pentru care a fost atrasă răspunderea administratorilor vizează creanțe nebugetare în vreme ce concluziile lichidatorului stabilesc cauzalitatea stării de insolvență în raport cu managementul defectuos, creanțe bugetare și accesorii ale acestora.
Și nu în ultimul rând, s-a mai arătat că, în cauză, referitor la recurent lipsește elementul intențional, față de care nu poate fi angajată răspunderea în temeiul disp. art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Referitor la existența și certitudinea prejudiciului s-a mai arătat că judecătorul sindic a dat o dezlegare eronată prin cumularea creanțelor prescrise până la data deschiderii procedurii, cele din anii 2000 și 2001, care însă în cuantum de 95 % reprezentau creanțe față de asociatul unic SC SA.
Prin recursul promovat împotriva hotărârii atacate, pârâtul a susținut reținerea eronată a cuantumului prejudiciului, în condițiile în care judecătorul sindic nu prezintă concret modalitatea de calcul raportat la data nașterii creanțelor, respectiv a prescrierii acestora, în condițiile în care majoritatea creanțelor s-au prescris în timpul mandatului administratorului judiciar.
Împotriva hotărârii a declarat recurs de asemenea pârâta susținând în esență incidența disp. art. 304 pct. 9, arătând că instanța nu arată în mod explicit fapta reținută în sarcina acesteia, legătura de cauzalitate între prescrierea creanței imputate și starea de insolvență în care a ajuns debitoarea, la o dată la care recurenta nu deținea mandat de administrator.
Recursul declarat de pârâtul viza nelegalitatea hotărârii atacate în raport de sumele reținute ca fiind imputabile acestuia, dată fiind diferența între Nota contabilă din 31.12.2003, care cuprinde facturi în valoare de 11.764,45 lei considerate ca prescrise la acea dată, și cea de 35.986,70 lei, sumă reținută de lichidator ca reprezentând valoarea facturilor neîncasate din anul 2000; referitor la cealaltă sumă de 5.324,98 lei, considerată ca fiind creanțe prescrise în 2001, a susținut că pentru suma de 4.720 lei, reprezentând avans încasat cu OP nr. 2072/8.08.2001(pentru care s-a emis factura de avans nr. 164/30.07.2001), s-a omis stornarea avansului încasat, iar restul de 604,98 lei reprezintă diferența rezultată din modificarea cotei de CAS de la 28,3 % la 23,33% pentru lucrările din iulie - septembrie 2001, sumă care la fel a fost omisă de la stornare.
Recursul pârâtul viza de asemenea nelegalitatea hotărârii atacate, prin prisma disp. art. 304 pct. 9 Teza III Cod procedură civilă, întrucât în opinia acestuia suma de 35.986,7 lei a fost reținută eronat, dat fiind că Nota contabilă din 31.12.2003 cuprinde o valoare a facturilor prescrise de 11.767,45 lei; care însă se impune a fi diminuată cu 11.409,63 lei ca urmare a creanței recuperate de la Primăria, jud. M, plată atestată prin OP nr. 396/23.11.2000 și OP nr. 398/29.11.2000.
Referitor la suma de 5.324,98 lei s-a arătat la fel ca și recurentul de mai sus, că 4.720 lei reprezintă avansul aferent cuantumului lucrării facturate în sarcina Primăriei mun. Târgu M iar suma de 604,98 lei reprezintă diferență generată de diminuarea procentajului CAS în perioada iulie-august 2001.
Și nu în ultimul rând, s-a susținut că în mod nelegal judecătorul sindic a atribuit expertizei judiciare o forță probantă mai mare decât a celorlalte mijloace de probă, deși această ierarhie nu este reglementată legal; și că, de altfel, prin efectul contractului de cesiune, recurentul și ceilalți cedenți nu mai pot fi ținuți să răspundă pentru actele de administrare realizate ulterior datei de 15 aprilie 2002.
Potrivit deciziei nr. 265/R/10 aprilie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, sentința nr. 50/25.01.2005 a Tribunalului Comercial Mureș, prin care s-a admis în parte cererea de angajare a răspunderii personale a administratorilor societății falite, a fost casată iar cauza trimisă spre o nouă judecare Tribunalului Comercial Mureș, între dispozițiile de îndrumare fiind și cea a verificărilor aspectelor semnalate de pârâți, precum și punerea în discuție, în cadrul noii cercetări judecătorești a oportunități efectuării unei expertize, potrivit cererii formulate în recurs.
Pe de altă parte, deși la termenul de judecată din 26 aprilie 2007 lichidatorul a susținut că se impune efectuarea unei expertize contabile, judecătorul sindic a dispus lichidatorului să aducă lămuriri referitoare la sintagma "evidențe neclare", și să prezinte o situație a creanțelor prescrise, cu data scadenței, și data împlinirii prescripției, raportul nou fiind prezentat la 17 mai 2007.
Chiar dacă rapoartele de specialitate cu privire la cauzele ajungerii societății în stare de insolvență, se susține pasivitatea administratorilor, cu privire la clienții de încasat în perioada 2000 - 2003, administratorul judiciar susținând existența unor cuantumuri de creanțe prescrise, defalcate pe ani, în contradicție cu apărările pârâților, judecătorul sindic a apreciat că nu se impune efectuarea unei expertize contabile, întrucât opinia administratorului judiciar nu a fost contestată cu mijloace de probă relevante, respectiv o expertiză contabilă care să lămurească aspectele de fapt ale cauzei. Deși s-a reținut că toate părțile au renunțat la efectuarea expertizei contabile, la termenul din 27.09.2007, Curtea constată că la acest termen s-a prorogat pentru următorul termen hotărârea judecătorului sindic cu privire la necesitatea administrării acestei probe, sens în care a fost emisă adresă către creditoarea DGFP M în vederea formulării de obiective (fila 101, vol.IV, dosar de fond).
Este adevărat că la termenul din 15 noiembrie 2007 s-a constatat de către judecătorul sindic nici una din părțile prezente nu solicită efectuarea expertizei contabile, dar, pe de altă parte, judecătorul sindic nu era ținut de aceste constatări, în condițiile în care potrivit art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, hotărârea instanței de recurs asupra necesității administrării unor probe (în speță expertiza contabilă) sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Or, judecătorul sindic a făcut aprecieri teoretice cu privire la puterea probantă a diferitelor mijloace de probă, reținând că poate fi valorificat în probațiune raportul judecătorului sindic, în condițiile în care conținutul acesteia nu a fost răsturnat printr-o probă cu o putere probantă superioară, respectiv expertiza contabilă.
Și nu în ultimul rând, a reținut că pârâții nu au probat demersurile efectuate de aceștia pentru încasarea sumelor datorate debitoarei, iar în cazul în care au primit formă scrisă, existența înscrisurilor nu a fost dovedită, astfel că apărările acestora au fost înlăturate.
Este de observat, însă, că în cererile de recurs, pârâții fac referire la nelegalitatea hotărârii atacate întrucât s-ar fi reținut de către judecătorul sindic o stare de fapt contrară realități, și anume un prejudiciu imputat nereal, dovedind în acest sens împrejurarea că, creanțele despre care se susține că ar fi fost prescrise, în realitate nu există, aprecieri care trebuiau analizate temeinic de către judecătorul fondului cu ocazia cercetării judecătorești.
În aceste condiții, Curtea constată încălcarea de către judecătorul sindic a disp. art. 315 Teza II Cod procedură civilă, și de asemenea incidența disp. art. 312 alin. 3 Teza finală Cod procedură civilă, potrivit cărora se impune casarea hotărârii atacate, întrucât modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară, administrarea de probe noi, în speță expertiza contabilă.
În raport de aceste considerente, Curtea constată nelegalitatea hotărârii atacate, urmând ca în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă, să dispună casarea acesteia și trimiterea spre o nouă judecare judecătorului sindic.
La rejudecarea cauzei, judecătorul sindic va avea în vedere apărările pârâților, așa cum acestea au fost formulate atât în fața acestuia, în faza cercetării judecătorești, cât și cele invocate în fața instanței de recurs, potrivit art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește expertiza contabilă ce urmează a fi efectuată în cauză, judecătorul sindic va depune diligențele necesare stabilirii atât a cuantumului creanțelor prescrise, ce reprezintă parte din pasiv și pot fi imputate pârâților, în raport de data scadenței, respectiv data împlinirii prescripției, cât și a cuantumului ce revine fiecăruia dintre pârâți, în raport de eventuala răspundere personală ce va fi angajată în cazul îndeplinirii condițiilor cumulativ prevăzute de lege.
De asemenea, judecătorul sindic va verifica susținerile pârâților referitoare la componentele pasivului ce s-a dispus a fi recuperat ca urmare a angajării personale a pârâților (35.986,70 lei și 5.324,98 lei), respectiv dacă aceste sume au fost sau nu încasate de societatea falită, potrivit documentelor justificative invocate de recurenți.
Și nu în ultimul rând, judecătorul sindic se va pronunța cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a DGFP M, în raport de noua reglementare a procedurii insolvenței, invocată de recurentul, prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de formulate de MEF-ANAF-DGFP, cu sediul în Târgu-M--3 și pârâții, cu domiciliul în Târgu-M-, cu domiciliul în Târgu-M Bd.1 - 2. nr.241.17, cu domiciliul în Târgu-M-.1, cu domiciliul în Târgu M,-,.7 și, cu domiciliul în Târgu-M-.7 împotriva sentinței comerciale nr.1761/28.12.2007 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 Iunie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, - | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Dact. Sz.
17 august 2008
2 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1000/2008. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 868/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
