Practica judiciara insolventa. Decizia 868/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 868
Ședința publică de la 16 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Gheorghiu
JUDECĂTOR 2: Cipriana Poiană
JUDECĂTOR 3: Liliana Palihovici
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de recurs comercial formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, prin reprezentantul său legal, împotriva sentinței nr. 411/S din 16.09.2008 a Tribunalului Iași - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat apărătorul lichidatorului judiciar ACORD I, lipsă fiind recurentul-creditor I, intimatul-debitor SC " "SRL și intimatul-creditor SC " Leasing Co "SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că, recursul este la primul termen de judecată, declarat și motivat în termen, scutit de taxă de timbru.
Avocat apărătorul lichidatorului judiciar depune la dosar delegația de reprezentare în instanță.
Nemaifiind alte cereri prealabile instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.
Avocat apărătorul lichidatorului judiciar solicită respingerea recursului ca nefondat, să se mențină ca fiind legală și temeinică sentința nr. 411/S din 16.09.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic.
Declarându-se închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința comercială nr. 411/S/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iași - judecătorul sindic - s- respins contestația la raportul final prezentat de lichidatorul judiciar Acord I, formulată de creditorul Direcția Generală Finanțelor Publice a Județului I; s- respins cererea aceluiași creditor de autorizare pentru formularea acțiunii în stabilirea răspunderii materiale a organelor de conducere - ale debitoarei -; s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului și radierea acesteia din evidențele I și ale I; s-a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, s-a aprobat decontul de cheltuieli prezentat de lichidatorul judiciar și s-a dispus plata onorariului în sumă de 2414 lei din fondul de lichidare.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr. 476/S/13.11.2007 irevocabilă prin nerecurare a fost deschisă procedura generală a insolvenței față de debitorul SC -, cu sediul în com., jud. I, cod poștal 5738, cod de identificare fiscală nr. -, număr de ordine în registrul comerțului J-, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 85/2006.
Potrivit tabelului definitiv al creanțelor asupra averii debitorului, definitivat prin încheierea nr. 62/26.02.2008, valoarea totală a creanțelor este de 407.519,78 lei.
Prin raportul final depus și înregistrat la data de 30.04.2008 (fila 113), administratorul judiciar arată că nu a putut intra în posesia documentelor contabile, notificările expediate pe adresa sediului social și al administratorului fiind primite de către mama acestuia, iar potrivit fișei emise de ONRC societatea nu a depus bilanțul contabil pe anul 2005, astfel încât pasivul debitoarei a fost calculat doar pe baza cererilor de creanță. Cum nu au fost identificate bunuri în patrimoniul debitoarei și nici creanțe de încasat, și nu au fost reliefate motive pentru antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere, se impune închiderea procedurii.
Față de propunerea de închidere a procedurii, la data de 13.05.2008 (fila 133) s-a înregistrat contestația la raportul final prezentat de către lichidatorul judiciar ACORD I, formulată de către creditorul Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I, creditorul apreciind că fapta administratorului statutar de a nu pred documentele contabile deși a primit și confirmat de primire notificarea administratorului judiciar se încadrează în dispozițiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, astfel încât în mod greșit a apreciat administratorul judiciar că nu se poate pronunța asupra vinovăției administratorului statutar.
Pentru aceleași motive, la aceeași dată, creditorul bugetar a formulat cerere având ca obiect autorizarea sa pentru formularea acțiunii în stabilirea răspunderii materiale a organelor de conducere ale debitoarei SC - L (fila 129).
Administratorul judiciar a formulat un punct de vedere asupra acestei cereri, comunicat instanței la data de 11.09.2008 (fila 138).
Analizând actele și lucrările dosarului, din prisma întregului material probator administrat, judecătorul-sindic apreciază că obiecțiunile și cererea formulată de către creditorul bugetar sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
În condițiile în care debitorul falit, după cum s-a constatat, nu mai deține bunuri sau elemente de patrimoniu valorificabile, nu are disponibilități în conturi bancare și nu au fost identificate nici creanțe ce ar fi putut fi încasate în numele acestuia care să asigure acoperirea creanțelor, procedura este lipsită de obiect, cererea creditorului bugetar fiind lipsită de orice temei, în special în condițiile de pasivitate pe care le-a manifestat.
Susținerea creditorului bugetar referitoare la eventuala incidență a dispozițiilor art. 138 sau 147 din Legea nr. 85/2006 pe motiv că administratorul statutar ar fi refuzat predarea documentelor contabile nu sunt susținute de înscrisurile depuse, potrivit cărora confirmările de primire nu au fost primite de către administratorul statutar, ci de către mama acesteia,.
Cererea de autorizare va fi respinsă pentru neîntrunirea condițiilor impuse de art.138 alin.3 din Legea nr.85/2006, întrucât aceste prevederi legale nu conferă automat comitetului creditorilor sau creditorului (în situația în care nu se poate constitui comitetul, precum în cauza de față) dreptul de a promova acțiunea în răspundere, în special în condițiile în care administratorul judiciar a precizat expres atât în raportul depus cât și în concluziile formulate că nu a identificat cauze de antrenare a răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului. O acțiune în stabilirea răspunderii personale poate fi primită numai în cele două situații limitativ prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, respectiv omisiunea lichidatorului de a indica persoanele culpabile ori omisiunea de a formula acțiunea în răspundere, în situația în care aceasta amenință să se prescrie.
Cum în cauză nu se regăsește niciuna din cele două situații, judecătorul-sindic a respins cererea de autorizare, precum și obiecțiunile la raportul final formulate sub denumirea generică de contestație, pentru aceleași motive, și a dispus potrivit art.131 din Legea nr.85/2006 închiderea procedurii și radierea debitorului din evidențele registrului comerțului și cele fiscale, continuarea sa neavând ca finalitate decât majorarea nejustificată a cheltuielilor de procedură.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Comercială a Finanțelor Publice a Județului prin reprezentantul său legal, criticând-o sub aspectul respingerii cererii de autorizare în vederea susținerii cererii pentru stabilirea răspunderii personale a administratorului.
A susținut recurenta că prin raportul final cu propunerea de închidere privind debitorul înregistrat sub nr. 625/3/29.04.2008 administratorul judiciar nu precizează cauzele care au determinat falimentul societății debitoare, precum și persoanele care se fac vinovate de această stare, precizând doar faptul că "pentru întocmirea Raportului privind situația financiar-contabilă a debitoarei și identificarea cauzelor care au dus la starea de insolvență, debitoarea fost notificată atât pe adresa sediului, cât și la adresa administratorului, cu solicitarea predării documentelor prevăzute de art. 208 din lege. Notificările expediate pe adresa sediului social și a administratorului au fost confirmate de primire. Conform fișei emise de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, societatea nu a depus bilanțul contabil anual, pe anul 2005. Ca urmare, administratorul judiciar nu a avut la dispoziție pentru consultare nici un document, pasivul debitoarei fiind calculat doar în baza declarațiilor de creanță înregistrate la dosarul cauzei".
Așa cum se precizează și în Raportul Final, deși administratorul statuar a luat la cunoștință de notificările lichidatorului judiciar de a prezenta documentele contabile ale societății debitoare din faptul că nu s- conformat prevederilor legale se poate trage concluzia că a dat dovadă de rea-credință în ceea ce privește colaborarea cu acesta, încercând să ascundă faptul că nu a ținut evidența contabilă a societății debitoare în conformitate cu Legea nr. 82/1991 - legea contabilității.
debitoarea în situația de încetare a plăților, administratorul societății a pus creditorul bugetar în imposibilitatea încasării creanțelor ajunse la scadență. obligațiilor fiscale a condus în mod cert la acumularea de debite, majorări de întârziere, dobânzi și penalități, responsabil pentru neachitarea acestora,cât și pentru stare de insolvență, fiind administratorul debitorului.
În ceea ce privește incidența art. 138 din Legea nr. 85/2006, prevederea legală trebuie interpretată în primul rând pornind de la scopul urmărit de legiuitorul român atunci când edictat norma de drept analizată. Astfel, scopul edictării acestei norme este acela de a determina apariția și menținerea unui climat economic sănătos întemeiat pe două principii fără de care acest deziderat nu poate fi realizat, respectiv: principiul apărării drepturilor creditorilor societății comerciale față de faptele administratorilor acestor societăți care nu iau măsurile cerute de lege în cazul în care societatea se află în încetare de plăți și principiul răspunderii administratorilor pentru continuarea unei activități care prejudiciază pe ceilalți creditori.
În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul român a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 în care se arată că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență (alin.1) și că "va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi și debitorul în cazul în care apariția stării de insolvență este iminentă" (alin. 2). Din analiza acestui text rezultă că administratorii unei societăți comerciale sunt obligați să solicite aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 85/2006, nu numai în situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar și în situația în care aceasta este iminentă. În acest sens, pornind de la principiile enunțate mai sus și pentru a nu mai crește insolvabilitatea care duce în mod inevitabil la creșterea creanțelor și la apariția altora noi, pentru a arăta importanța acestei obligații pentru climatul economic, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolvență. În această situație, formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 85/2006 pentru stabilirea stării de insolvență nu este o opțiune a debitorului prin reprezentanții să legali (administratorii ) ci obligație, un comandament pe care administratorii nu îl pot încălca.
În concluzie art. 138 din Legea nr. 85/2006, trebuie interpretat ca o sancțiune care trebuie aplicată administratorilor care au încălcat dispozițiile imperative ale legii care le impun obligația de a solicita stabilirea stării de insolvență.
Răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor și a instanței mijloacele juridice cele mai adecvate pentru a se asigura în tot sau în parte a pasivului debitorului.
Examinând motivele de recurs invocate, actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța costată recursul nefondat, pentru considerentele ce vor fi respinse.
Potrivit dispozițiilor art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea de atragere a răspunderii personale prevăzută de alin. 1 al aceluiași articol dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea persoanelor amenință să se prescrie.
În speță Curtea reține că administratorul judiciar nu a omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvență și nici să formuleze acțiunea împotriva acestora.
De asemenea, nu s-a făcut dovada (pentru ca cea de a doua situație să se regăsească în speță) că există amenințarea prescrierii răspunderii persoanelor vinovate de producerea stării de insolvență.
Prin urmare, niciuna dintre cele două situații în care comitetul creditorilor (și nu doar un singur creditor) putea solicita să fie autorizat să introducă acțiunea nu este incidentă în cauză.
În conținutul raportului administratorului judiciar a precizat în mod expres faptul că nu identificat cauze de antrenare a răspunderii persoanelor din organele de conducere ale debitorului, astfel că nu se poate reține existența vreunei omisiuni.
Deși recurența a invocat reaua-credință a administratorului statutar, dedusă din faptul de a nu se fi conformat solicitării făcute prin notificare, instanța nu poate primi această susținere, din confirmarea de primire aflată în copie la fila 139 dosar fond rezultând că notificarea nu a fost primită de administrator.
De altfel, așa cum se arată și în doctrină, judecătorul - sindic nu poate aprecia asupra oportunității autorizării, ci numai asupra legalității, respectiv asupra existenței vreuneia din cele două cazuri prevăzute de alin. 3 al art. 138 din Legea 85/2006.
Asupra oportunității formulării acțiunii se poate pronunța doar administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, iar în caz de inactivitate a acestora, autorizarea poate fi dată doar comitetului creditorilor, și nu oricăruia dintre creditori.
Instanța nu poate primi nici susținerea potrivit căreia scopul legii, acela al menținerii unui climat economic sănătos, ar determina aplicabilitatea prevederilor alin. 3 al art. 138 din lege. Întrucât în cauză nu se regăsește nici una dintre situațiile prevăzute în mod expres de această dispoziție legală, o eventuală autorizare nu ar putea fi dată decât în afara cadrului legal invocat chiar de recurentă.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, instanța îl va respinge urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă să mențină hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice I, prin reprezentantul său legal împotriva sentinței nr. 411/S din 16.09.2008 a Tribunalului Iași - judecător sindic, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
-
Red.
Tehnored.
02 ex./15.04.2009
Tribunalul Iași
Jud. sindic -
Președinte:Camelia GheorghiuJudecători:Camelia Gheorghiu, Cipriana Poiană, Liliana Palihovici
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 589/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1078/2009. Curtea de... → |
|---|
