Practica judiciara insolventa. Decizia 609/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

Dosar nr-

DECIZIA NR. 609/

Ședința publică din 3 decembrie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa

- - - - președinte de secție

- - - JUDECĂTOR 3: Laura

- - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de repunere în termenul de promovare a căii de atac și recursului declarat de debitoarea B împotriva sentinței nr.996/Sind din 23 aprilie 2009, pronunțate de Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa recurentei debitoare B, a intimatei creditoare Administrația Finanțelor Publice B și a intimatului lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 26 noiembrie 2009, când partea prezentă a pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 3 decembrie 2009.

CURTEA

Asupra recursului de față:

La data de 18 martie 2009 debitoarea prin lichidator Cabinet Individual de Insolvență a solicitat a fi supus procedurii simplificate de insolvență, manifestându-și intenția de a-și lichida averea.

Prin sentința civilă nr. 996/sind/23 aprilie 2009 Tribunalul Brașova deschis procedura simplificată de insolvență împotriva debitoarei

A numit lichidator provizoriu pe care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2006.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Constatând că debitoarea nu a depus la dosarul cauzei toate înscrisurile prevăzute de art. 28(1) din Legea nr.5/2006 în termenul de 10 zile prevăzut de art. 28(2) din lege, cererea este considerată o recunoaștere a stării de insolvență, conform art. 28(2) din Legea nr.85/2006.

Sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27, art. 30, art. 1 al.2 în temeiul art. 32 al. 1 din Legea nr.85/2006, în consecință se va deschide procedura de insolvență simplificată împotriva sa.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea L solicitând repunerea în termenul de recurs și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare.

În motivarea recursului întemeiat pe art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă se arată următoarele:

Administratorul debitoarei a aflat de existența dosarului de insolvență la sfârșitul lunii august 2009 când a revenit după foarte mulți ani din străinătate. În septembrie 2009 prin avocat administratorul a fost împiedicat să pătrundă la arhiva Tribunalului Brașov pentru studiul dosarului, datorită protestului magistraților, cauza de împiedicare fiind eliminată la 28.09.2009, recursul fiind declarat în 15 zile de la împiedicare.

Administratorul a fost plecat mai mulți ani în Italia cu familia și nu a revenit decât în august 2009 când i-a fost comunicat un act procedural din prezentul dosar, aflând de dosar.

Acesta nu a primit cele două procese verbale contravenționale emise de B care nu i-au fost comunicate, motiv pentru care le-a contestat în dosarul nr-.

Administratorul a formulat cerere de suspendare a activității firmei în anul 2001 înregistrată la Registrul Comerțului la 1.06.2001 și a fost înștiințat că pe perioada suspendării nu-i revine nicio obligație de a depune la creditoare declarații de venituri. A aflat că în anul 2005 societatea a fost dizolvată.

Intimata Bad epus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

În raportul asupra cauzelor insolvenței se arată că responsabilitatea a aparținut fostului administrator conform art. 138 lit. d din Legea nr.85/2006.

Invocarea protestului magistraților ca motiv de neintroducere în termen a recursului este un simplu pretext.

Lichidatorul judiciar a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului

Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei prin fostul administrator de a declara recurs, invocată din oficiu,Curtea constată următoarele:

Debitoarea a fost dizolvată de drept ca urmare a nerespectării prevederilor art. 26 din Legea nr.359/2004 referitoare la termenul de preschimbare a certificatului de înmatriculare și a celui de înregistrare fiscală prin încheierea nr. 11690/26.02.2005 a judecătorului delegat, rămasă irevocabilă prin nerecurare.

Prin încheierea nr. 84816/5.12.2005 a Tribunalului Brașovs -a numit în calitate de lichidator cabinetul de insolvență, încheiere rămasă de asemenea irevocabilă prin nerecurare.

În aceste condiții debitoarea își pierde calitatea procesuală activă de a declara recurs împotriva sentinței de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, având în vedere că de la data rămânerii irevocabile a încheierii nr.84816/5.12.2005 a Tribunalului Brașov prin care s-a numit în calitate de lichidator cabinetul de insolvență societatea nu mai e reprezentată legal de fostul administrator, ci de lichidatorul judiciar. Nicio acțiune nu se poate exercita pentru sau în contra societății decât prin lichidator conform art. 255 din Legea nr. 31/1990.

Față de considerentele mai sus arătate, în baza art.312 al. 1 raportat la art. 317 al. 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul declarat de debitoarea prin fostul administrator ca fiind declarat de o persoană care nu are calitate procesuală activă.

Față de pronunțarea pe excepție, cercetarea excepției tardivității recursului și a motivelor pe fondul recursului nu mai are sens.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a debitoarei prin fostul administrator de a declara recurs, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de debitoarea împotriva sentinței civile nr. 996/23.04.2009 pronunțate de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 3 decembrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.: / 4.12.2009

: /16.12.2009/4 ex.

Jud. sindic:

Președinte:Alina Gabriela Stoian
Judecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Laura

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 609/2009. Curtea de Apel Brasov