Practica judiciara insolventa. Decizia 61/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 61/2010
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Cibu
JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu
JUDECĂTOR 3: Olimpia Maria
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de creditoarea - SRL împotriva sentinței nr.1004/C/2009 pronunțată de judecătorul sindic din dosar nr- al Tribunalului Sibiu.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă avocat pentru creditoarea recurentă - SRL, lipsă fiind intimata debitoare.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Avocat depune la dosar un set de înscrisuri pentru creditoarea recurentă.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurentei creditoare solicită admiterea recursului în principal casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se pronunța pe fond.
Față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1004/C/7.07.2009 a fost respinsă cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de creditoarea - SRL, împotriva debitoarei Universitatea
Pentru a se pronunța această sentință s-a reținut că, la termenul de judecată din 7.07.2009, creditoarea a fost citată cu mențiunea de a face dovada faptului că debitoarea se încadrează în categoria persoanelor juridice prevăzute la art.1 din Legea nr.85/2006, modificată.
Creditoarea, la termenul de judecată acordat a depus la dosarul cauzei sentința civilă nr.427/13.09.1999 prin care face dovada acordării personalității juridice a Clubului Sportiv Universitatea S, cu sediul în S,- (fila 47) și Încheierea civilă nr.977/18.02.2002 a Judecătoriei Sibiu privind schimbarea denumirii în Club Universitatea S, cu același sediu.
De asemenea, în justificarea calității procesuale pasive, creditoarea a depus la fila 50 și o copie a acțiunii înregistrată la 15.07.2005 în dosar nr.6444/2005 la Judecătoria Sibiu privind solicitarea schimbări denumirii FC "U" S, cu sediul în S, -,nr.5, în FC "U"
Dovezile depuse la dosarul cauzei nu sunt de natură a face dovada concludenței și pertinenței conform OUG nr.26/2000 privind calitatea de debitor al FC Universitatea, chemată în judecată și persoana juridică FC "Universitatea " S cu sediul în S,- și FC "U" S, cu sediul în P-ța -, nr.5.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, creditoarea - SRL, solicitând în principal, casarea sentinței recurate, și deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei urmată de trimiterea cauzei pentru continuarea procedurii la Tribunalul Sibiu în vederea înscrierii societății la masa credală și în tabelul creditorilor cu o creanță de 65.360,88 lei RON din care 48.962,21 lei debit și 7.398,67 lei dobânda legală calculată de la data scadenței ultimei facturi până la data de 31.05.2009 dobânda pe care însă o pretinde până la data deschiderii procedurii insolvenței.
În subsidiar, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu în vederea deschiderii procedurii insolvenței împotriva debitoarei și înscrierea societății la masa credală și în tabelul creditorilor cu o creanță de 56.360,88 lei RON din care 48.962,21 lei debit și 7.398,67 lei dobânda legală calculată de la data scadenței ultimei facturi până la data de 31.05.2009 dobândă pe care însă o pretinde până la data deschiderii procedurii insolvenței.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că deși a depus toate diligențele în recuperarea sumelor din cele două dosare execuționale amintite mai sus, până la data prezentei nu a reușit să recupereze nimic din debitul de 48.962,21 lei datorat de FC Universitatea
În drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art.1 art.31 și urm. din Legea nr.85/2006. A anexat în copie: fișa clientului FC Universitatea S; cele 26 facturi fiscale neachitate care compun soldul de 48.962,21 lei, cele două cereri de executare adresate BEJ, Biletul la ordin despre care a făcut vorbire mai sus, Ordonanța nr.2309/25.06.2008 în Dosarul nr- al Judecătoriei Alba Iulia investită cu formulă executorie.
La termenul din 07.07.2009 a arătat următoarele: prin sentința civilă nr.427/1999 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr.4639/1999 a fost înființat Clubul Sportiv Universitatea S, cu sediul în-, care și-a schimbat denumirea astfel:
-prin încheierea civilă nr.886/2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr.742/2001, și-a schimbat denumirea în FC Universitatea S,
-prin încheierea civilă nr.977/2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu, și-a schimbat denumirea FC Universitatea S,
-prin cererea nr.124/14.07.2005 s-a solicitat schimbarea denumirii în FC "U" S, dosar nr.6444/2005, iar prin încheierea civilă nr.1811/CC pronunțată în dosar la data de 19.06.2006, s-a aprobat această schimbare de denumire.
Așadar în prezent FC Universitatea S poartă denumirea de FC U
Se poate observa cu ușurință că este vorba despre una și aceeași persoană juridică care și-a modificat succesiv numele de-a lungul anilor însă în această perioadă a avut aceeași persoană în calitate de președinte, respectiv -.
În ceea ce privește adresa din S,-, este cea indicată de pârâta debitoare în instrumentele de plată eliberate. La această adresă pârâta are o cantină unde a fost livrată marfa care face obiectul facturilor neachitate și care, în mod evident este un punct de lucru al pârâtei debitoare.
La această adresă a fost comunicată cu confirmarea de primire (conform Ordonanței 5/2001 privind procedura de Plata) Ordonanța nr.2309/25.06.2008 în Dosarul nr- al Judecătoriei Alba Iulia, iar procedura a fost legal îndeplinită, ca dovadă faptul că ordonanța a fost investită cu formulă executorie. Toate acestea atestă că este vorba despre un punct de lucru al debitoarei.
Pentru a întări argumentația privitoare la identitatea pârâtei a depus un proces verbal încheiat în dosarul execuțional nr.332/2007 de președintele pârâtei debitoare la executorul judecătoresc prin care s-a convenit eșalonarea debitului restant.
De altfel, tratând în mod superficial litigiul, instanța de fond nici măcar nu argumentează soluția pe incertitudinea identității pârâtei, ci face afirmația contrară unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (Ordonanța nr.2309/25.06.2008 în Dosarul nr- al Judecătoriei Alba Iulia ) că pârâta nu ar avea calitatea de debitor.
Analizând recursul declarat sub aspectul motivelor invocate se consideră că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi mai jos expuse:
Prima instanță în soluționarea cererii creditoarei - SRL, a respins cererea pe motivul că dovezile depuse la dosarul cauzei, nu sunt de natură a face dovada concludenței și pertinenței calității de debitor al Universitatea S, chemată în judecată, și persoana juridică "Universitatea " S cu sediul în S, B-dul -, nr.5 și "U" S cu sediul în P-ța -, nr.5.
Referitor la acest aspect se reține că, prin sentința civilă nr.427/1999 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr.4638/1999, a fost înființat Clubul Sportiv Universitatea S, cu sediul în Bulevardul -, nr.5 care și-a schimbat denumirea astfel.
-prin încheierea civilă nr.886/2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr.742/2001, și-a schimbat denumirea în FC Universitatea S,
-prin încheierea civilă nr.977/2001 pronunțată de Judecătoria Sibiu, și-a schimbat denumirea FC Universitatea S,
-prin cererea nr.124/14.07.2005 s-a solicitat schimbarea denumirii în FC "U" S, dosar nr.6444/2005, iar prin încheierea civilă nr.1811/CC pronunțată în dosar la data de 19.06.2006, s-a aprobat această schimbare de denumire.
Față de cele de mai sus rezultă că în prezent FC Universitatea S, poartă denumirea de FC "U"
Se observă că este una și aceeași persoană juridică, care și-a modificat succesiv numele, și care în această perioadă a avut aceeași persoană, în calitate de președinte, respectiv -.
Fiind lămurit acest aspect al identității de persoană juridică, recursul va fi admis, cu reluarea judecății pe fond a cauzei, în baza art.312 al.5 cod pr.civilă, în vederea cercetării pe fond a cererii de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de creditoarea - SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta - SRL împotriva sentinței comerciale nr.1004/C/ 07.07.2009, pronunțată de Tribunalul Sibiu și în consecință:
Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleeași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.01.2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2ex/1.03.2010.
Jud.sind.
Președinte:Ioan CibuJudecători:Ioan Cibu, Gilica Popescu, Olimpia Maria
← Practica judiciara insolventa. Decizia 60/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 713/2009. Curtea de Apel... → |
---|