Practica judiciara insolventa. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA nr. 60 / DOSAR nr-
Ședința publică din 5 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Alina Gabriela
- - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, împotriva sentinței civile nr.1778 din 5 decembrie 2008, pronunțate de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Covasna.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 29 ianuarie 2009, potrivit celor consemnate în încheierea din acea zi ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța - în temeiul prevederilor art.260 alin.1 Cod procedură civilă - a amânat pronunțarea pentru 5 februarie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă cu nr. 1778/05.12.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul cu nr- al aceleiași instanțe au fost admise contestațiile formulate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva raportului asupra fondurilor obținute și a planului de distribuire parțială nr. 2 afișate la ușa instanței la data de 11.09.2008 întocmite de către lichidatorul judiciar al debitoarei și în consecință a fost obligat lichidatorul judiciar să procedeze la refacerea raportului vizând suma de 30.542,30 lei, și a planului de distribuire a acestei sume la masa credală a debitoarei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin raportul asupra fondurilor obținute și planul de distribuire, înregistrate la data de 11.09.2008 și întocmite de lichidatorul judiciar al insolvenței, a arătat că în 17.07.2006 a procedat la distribuirea sumei totale de 101.671,46 lei, păstrând în contul de lichidare suma de 30.542,30 lei.
În continuare a precizat că în perioada 14.07.2006 - 31.08.2008 a efectuat cheltuieli de 113.742,07 lei, enumerate în fluxul de numerar anexat.
Deci, pentru distribuire, din suma de 30.542,30 lei a rămas diferența de 19.072,76 lei.
Contestațiile creditoarelor au fost apreciate de instanță ca fiind întemeiate pentru următoarele considerente:
Raportul asupra fondurilor obținute din valorificarea bunurilor debitoarei și planul de distribuire din data de 17.07.2006 consemnează faptul că în perioada 12.03.2004 - 30.06.2006 s-a obținut suma de 135.677,93 lei, din care s-a distribuit creditorilor suma de 101.671,46 lei cu specificația că 30.542,30 lei a rămas în contul colector pentru acoperirea cheltuielilor cu impozite și taxe datorate bugetului local.
În ședința de judecată din 6 iunie 2008, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, la cererea creditoarei s-a pus în vedere lichidatorului să justifice cheltuiala de 30.542,30 lei și să întocmească un plan de distribuire a sumei în cauză. În ședința de judecată din această dată a declarat că suma se află în cont și că va fi utilizată pentru plata TVA rezultată în urma valorificării bunurilor, și că a depus în acest sens ordine de plată și chitanțe.
Într-adevăr s-au depus 4 ordine de plată din care rezultă că la data de 29.09.2006 s-au achitat, conform planului de distribuire nr. 1695/17.07.2007, impozit pe teren de 1.608 lei, taxă asupra mijloacelor de transport de 124 lei, impozit pe clădiri de 6.254 lei, și s-a mai decontat cu, potrivit aceluiași plan de distribuție, suma de 3.887,88 lei.
Așadar aceste cheltuieli au fost efectuate conform planului de distribuire precedent, nicidecum din suma de 30.542,30 lei.
Prin urmare, s-a considerat necesar ca lichidatorul să întocmească un nou raport vizând această sumă, în care să ofere explicații detaliate privind cheltuirea sumei și să depună documente justificative în sensul Legii contabilității nr. 82/1991, a normelor de aplicare a acesteia (respectiv chitanțe, ordine de plată, etc.) după care să întocmească un plan de distribuire a sumei în accepțiunea art. 122 alin.(1) din Legea nr. 85/2006, modificată și completată ulterior.
În al doilea rând, orice sumă obținută din lichidare urmează a se distribui conform unui plan aprobat de creditori și încuviințat de judecătorul-sindic.
de numerar și situația întocmită de lichidator anexate actelor atacate nu prezintă probe depline, convingătoare, în sensul celor susținute de lichidator.
În consecință, instanța a dispus admiterea contestațiilor și obligarea lichidatorului de a proceda la refacerea raportului asupra sumei de 30.542,30 lei și a planului de distribuire a sumei, la care se vor atașa înscrisuri privind eventualele cheltuieli efectuate, în copii certificate conforme cu originalul.
Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs lichidatorul judiciar S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivându-se că în mod greșit prima instanță a constatat că sumele de 1608 lei reprezentând impozit pe teren, 124 lei reprezentând taxa asupra mijloacelor de transport, 6254 lei reprezentând impozit pe clădiri, nu au fost plătite din fondul provizionat pe baza planului deoarece acest aspect a fost menționat expres de către lichidator in Planul de distribuire cu nr. 1695/17.07.2006. Mai susține recurentul că în cadrul planului de distribuire sus-menționat a identificat și prezentat toate cheltuielile efectuate și a propus spre plată restul sumelor neachitate conform situației anexă inclusă în Raport și că au fost respectate dispozițiile legale ce reglementează plata taxelor și a impozitelor locale, taxa pe valoarea adăugată, precum și prevederile art. 123 din Legea nr. 85/2006 ce reglementează ordinea în care trebuie plătite creanțele în caz de faliment.
S-a solicitat de către recurent admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii contestațiilor formulate de către creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În cauză creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C si Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu motivarea că lichidatorul judiciar este de rea- credință în îndeplinirea atribuțiilor sale întrucât de la ultima distribuire de sume din data de 17.07.2006 și până în prezent nu a efectuat niciun demers pentru lichidarea activului și plata pasivului debitoarei, și că în realitate în ultimul plan de distribuire au fost incluse și suma de 30.543,30 lei ce fusese distribuită anterior.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința civilă atacată, față de motivele invocate, Curtea constată că recursul este fondat.
Prima instanță a reținut greșit situația de fapt și de drept dedusă judecății, în raport cu probele administrate.
Din conținutul Raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și a Planului de distribuire parțială întocmite de către lichidatorul judiciar la data de 17.07.2006, având nr. 1695 (filele 188-190 vol.I Tribunal) se constată că totalul veniturilor obținute din vânzarea averii debitoarei - societate aflată în lichidare - au fost în cuantum de 135.667,93 lei. Din această sumă a fost propusă spre distribuire către creditori suma de 101.671,46 lei, urmând ca în contul colector să rămână suma de 30.542,30 lei ce urma a fi folosită pentru: a) achitarea impozitelor și taxelor datorate la bugetul local - impozit pe clădiri în cuantum de 6254 lei, impozit pe teren în cuantum de 1608 lei, taxa asupra mijloacelor de transport în cuantum de 124 lei; b) achitarea cheltuielilor cu contabilitatea în cuantum de 1800 de lei; c) achitarea TVA - în cuantum de 20.756,30 lei.
Planul de distribuire parțială a fost afișat la ușa instanței la data de 17.07.2006, conform dispoziției judecătorului-sindic dată prin încheierea de ședința de la același termen de judecată.
Atât împotriva Planului de distribuire parțială cu nr. 1695/ 17.07.2006 cât și a Raportului asupra fondurilor obținute din lichidare niciun creditor nu a formulat contestație, astfel încât se consideră că ele au fost aprobate în condițiile art.121 alin.3 din Legea nr.64/1995 - în vigoare la acea dată.
Ulterior, din suma de 30.542,30 lei lichidatorul judiciar a justificat cheltuirea a 11873,88 lei, conform Ordinelor de Plată existente la dosar la filele 25-26.II Tribunal.
Aceste sume au fost achitate la data de 29.09.2006, deci pe baza Planului de distribuire parțiala și a Raportului din data de 17.07.2006 și - astfel cum rezulta din fluxul de numerar depus la fila 50 dosar Tribunal-vol.II - nu au mai fost incluse în Raportul asupra fondurilor obținute și a Planului de distribuire parțială nr.2, contestate de către creditoarele C și Conform acestor acte, suma rămasă în discuție și propusă de lichidator spre distribuire către creditori este doar o diferență de 19072,76 lei (act fila 49 dosar Tribunal).
Ca atare, constatarea instanței de fond în sensul că se impune refacerea Raportului asupra sumei de 30.542,30 lei nu este întemeiată, în speță fiind făcută dovada sumelor cheltuite de către lichidator și a destinației acestora, conform art.122 alin.1 din Legea nr. 85/2006.
In consecință, văzându-se prevederile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de către recurentul-lichidator judiciar împotriva sentinței civile cu nr. 1778/2008 a Tribunalului Covasna, pe care o va modifica în tot în sensul respingerii contestațiilor formulate de către creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului -
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenta - lichidator judiciar O S împotriva sentinței civile cu nr.1778/05.12.2008 a Tribunalului Covasna pronunțată în dosarul cu nr- al aceleiași instanțe, pe care omodifică în totîn sensul cărespingecontestațiile formulate de creditoarele Direcția Generală a Finanțelor Publice C și Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva Raportului asupra fondurilor obținute și a planului de distribuire parțială nr.2 afișate la ușa instanței la data de 11.09.2008, întocmite de către lichidatorul judiciar susmenționat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.02.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - -
Grefier
Red.AS/5.03.2009
Dact.LD/13.03.2009/3 ex.
Jud.sindic
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Alina Gabriela
← Practica judiciara insolventa. Decizia 834/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 61/2010. Curtea de Apel... → |
---|