Practica judiciara insolventa. Decizia 611/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 611/
Ședința publică din 10 Iulie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de, domiciliat în Tg.-M, B-dul 1 - 2. nr.193,.25, jud.M, împotriva Deciziei nr. 355/R din 16 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Târgu - M în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă contestatorul prin avocat și intimata-lichidator, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei constatându-se că prezenta cerere este timbrată cu suma de 10,00 lei achitată prin chitanța aflată la fila 5 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intimata-lichidator depune la dosar întâmpinare care se comunică reprezentantului contestatorului, avocat.
La a doua strigare a cauzei, nefiind cereri formulate instanța acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului, avocat solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei pronunțate în recurs și după rejudecare, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de angajare a răspunderii personale a pârâtului și exonerarea acestuia de obligația de a acoperi pasivul debitoarei falite SC ASIS SRL Tg.- Invocă disp.art.318 teza a II-a pr.civ. art.304 pct.7 pr.civ. art.304 pct.9 teza a III-a pr.civ. Învederează faptul că o susținere a unei părți din procedura insolvenței a fost reținută de prima instanță ca fiind temei al deschiderii procedurii de angajare a răspunderii personale a contestatorului-pârât, dar lichidatorul nu a vehiculat susținerile intimatei-creditoare Bank Ag, susțineri ce au fost respinse în urma admiterii excepției lipsei calității procesuale active.
Intimata lichidator solicită respingerea contestației în anulare și menținerea în tot a deciziei atacate și învederează faptul că cererea de atragere a răspunderii personale a administratorului statutar al debitoarei a fost luată de adunarea creditorilor, adunare din care face parte și DGFP M care deține cca.90 % din totalul creanțelor.
În replică, reprezentantul contestatorului, avocat susține că la adunarea creditorilor invocată mai sus de lichidator nu a participat nimeni și nici nu a fost convocată cu scopul de a se lua o asemenea hotărâre, indicând în acest sens actul de la 218 dosar fond.
CURTEA,
Prin contestația înregistrată la 20.06.2008 contestatorul solicită anularea deciziei nr.355/R/16.04.2008 pronunțată de Curtea de Apel Tg.-M în dosarul nr-, rejudecarea recursului promovat împotriva sentinței nr.38/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr- și în urma rejudecării admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul respingerii cererii formulate de lichidatorul judiciar privind angajarea răspunderii sale personale, cu exonerarea lui de obligația de a acoperi pasivul debitoarei falite SC ASIS SRL Tg.-
În motivarea contestației se arată că prin decizia nr.355/R/16.04.2008 i-a fost respins recursul declarat împotriva sentinței nr.38/16.01.2008, menținându-se ca temeinică și legală sentința recurată, însă în raport de considerentele deciziei, în speță sunt incidente disp.art.318 teza a II-a pr.civ. potrivit cărora hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când instanța respingând recursul a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În concret instanța de recurs s-a mărginit a face o sumară referire la motivul de recurs prevăzut de disp.art.304 pct.7 teza a II-a pr.civ.(hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii), fără a efectua o analiză concretă a acestui motiv. Se invocă disp.art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care impun examinarea efectivă de către instanță a problemelor esențiale ce-i sunt supuse examinării și nu să se mulțumească a confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicții inferioare. Considerentele deciziei contestate nu dovedesc că instanța de control ar fi realizat o cercetare efectivă a motivului de recurs așa cum impune textul Convenției.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 teza a III-a pr.civ. invocat în cererea de recurs, instanța de control judiciar a emis aprecieri de maximă generalitate, fără să țină seama de argumentele aduse de recurent, atât prin cererea de recurs cât și cu ocazia judecării în primă instanță a cererii de angajare a răspunderii. Dacă ar fi analizat efectiv argumentele aduse prin cererea de recurs, instanța de control judiciar ar fi observat că judecătorul sindic a utilizat fără temei în sprijinul hotărârii pe care a pronunțat-o argumentele dezvoltate în cererea formulată de BANK AG, deși cadrul procesual în cauză a fost limitat la analizarea cererii formulată de lichidator ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale în privința cererii formulată de aceasta din urmă. Tot în legătură cu acest motiv de recurs se susține că instanța de control și-a întemeiat hotărârea pe înscrisurile aparținând uneia dintre părți - raportul lichidatorului judiciar și nu s-a preocupat de o diviziune și o întindere efectivă a pretinsei răspunderi, chiar în raport cu concluzia pe care o emite.
Cu toate că din actele și lucrările dosarului rezultă încheierea de către pârât a contractului de cesiune a părților sociale la data de 20.12.2005, la stabilirea întinderii pasivului societății s-au avut în vedere și pretinsele datorii ale societății acumulate în anul 2006.
Prin întâmpinarea depusă la dosar lichidatorul judiciar solicită respingerea contestației și menținerea deciziei pronunțată în soluționarea cererii de recurs formulată de pârâtul.
Examinând contestația în anulare formulată în raport de motivele invocate instanța reține următoarele:
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare și este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art.317 pr.civ.(necompetență sau vicii vizând procedura citării) și art.318 pr.civ.(greșeala materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs) și nicidecum pentru greșita apreciere a probelor sau aplicarea greșită a legii, motive de reformare a hotărârii în recurs.
Prin contestația în anulare formulată se susține că instanța de recurs nu a analizat motivele de recurs invocate prin cererea de recurs, fie au fost analizate cu aprecieri de maximă generalitate.
Verificând hotărârea contestată se poate însă constata că motivele de recurs invocate au fost analizate în mod sistematic, instanța răspunzând la fiecare motiv de recurs prin considerente distincte, după cum urmează:
În legătură cu motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 pr.civ. în sensul că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, prin decizia contestată se arată că motivul de recurs invocat este nefondat întrucât indicarea în considerentele hotărârii a textului art.138 alin.1 lit.b din Legea nr.85/2006, temei legal avut în vedere la angajarea răspunderii materiale a pârâtului, a fost o eroare materială care a fost îndreptată din oficiu de judecătorul sindic prin încheierea dată ulterior hotărârii recurate, indicându-se ca text legal avut în vedere la angajarea răspunderii materiale art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat și anume că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art.304 pct.9 teza a III-a pr.civ. din considerentele aceleiași decizii rezultă că și acest motiv a fost examinat în mod real, arătându-se în mod expres de ce nu pot fi reținute apărările pârâtului vizavi de încheierea contractului de cesiune de părți sociale, atunci când se verifică dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 pentru angajarea răspunderii administratorului societății.
Prin aceeași cerere de recurs se mai invocă și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 teza a III-a pr.civ. și anume că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii, că la angajarea răspunderii pârâtului s-au avut în vedere susținerile formulate de creditoarea AG. Examinarea acestui motiv de recurs se poate regăsi în aceleași considerente ale deciziei, considerente în care se arată în mod expres că nu poate fi reținut acest motiv de recurs în condițiile în care judecătorul sindic prin hotărârea pronunțată a analizat cauzele și faptele care au determinat starea de insolvență, cauze identificate de lichidatorul judiciar și rezultate din actele depuse la dosar, făcându-se trimitere la actele dosarului de la filele 82, 84, 86, 89 și 90.
Fiind analizate toate criticile și susținerile formulate de recurentă prin cererea de recurs, instanța apreciază că în cauză nu sunt incidente dispozițiile prevăzute de art.318 teza a II-a pr.civ. criticile formulate de către contestator vizează mai mult greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale, critici care depășesc limitele prevăzute de textul legal mai sus menționat.
Pe cale de consecință instanța în baza disp.art.320 pr.civ. va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul și va menține decizia recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de, domiciliat în Tg.-M, B-dul 1 - 2. nr.193,.25, jud.M, împotriva Deciziei nr.355/R din 16 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Târgu -M în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 Iulie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
28.08.2008
2 exemplare
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
← Practica judiciara insolventa. Decizia 457/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 313/2009. Curtea de Apel... → |
---|