Practica judiciara insolventa. Decizia 64/2010. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - insolvență -
- ang. răsp. + înch. procedură -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 64
Ședința publică din 21 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Turculeț Ana Maria
JUDECĂTOR 3: Grapini
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea MFP - ANAF B - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 953 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal (dosar nr-).
La apelul nominal a răspuns pârâta intimată, lipsă fiind recurenta, debitoarea intimată - " SERV COM" SRL - prin lichidator și partea în proces intimată ORC.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebată fiind pârâta intimată arată cu nu are cereri de formulat.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Pârâta intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele expuse în întâmpinarea pe care o depune la dosar și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, cu precizarea subsidiară că societatea debitoare a încetat orice activitate comercială în anul 2006.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 953 din 24 noiembrie 2009 - judecătorul sindic Tribunalul Suceavaa dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - " SERV" SRL. Prin aceeași sentință s-a respins cererea de atragere a răspunderii materiale formulată de creditorul DGFP S împotriva pârâtei.
În motivarea soluției s-au reținut următoarele:
Prin sentința comercială nr. 430 din 21 octombrie 2008 Tribunalului Suceava, judecătorul sindic a admis cererea formulată de creditoarea S și în temeiul art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitoarei, fiind numit administrator judiciar.
La data de 23.02.2009 lichidatorul judiciar a depus raportul prin care se propune închiderea procedurii în temeiul art. 131 din legea nr. 85/2006 datorită lipsei identificării de bunuri care să fie vândute în vederea îndestulării creditorilor.
La data de 02.06.2009 creditoarea Saf ormulat cerere de atragere a răspunderii materiale împotriva fostului administrator al societății debitoare, în vederea obligării acesteia la plata sumei de 106.117 lei, reprezentând creanța creditorului
În motivarea cererii s-a arătat că fostul administrator al societății a utilizat activele societății în interes personal, fapt care a condus în mod direct la intrarea în incapacitate de plată a debitoarei și la prejudicierea creditorilor prin neplata obligațiilor restante. De asemenea, s-a dispus continuarea unei activități care ducea, în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți.
Deși societatea se afla în stare clară de insolvență, administratorul debitoarei nu a luat măsuri de lichidare a activului acesteia și de plata a pasivului. Se impunea, dat fiind problemele cu care se confrunta societatea, reprezentantul legal al debitoarei, văzând situația societății însă din exercițiile financiare precedente, să apeleze imediat la dispozițiile legii nr. 31/1990 rep. sau după caz, la dispozițiile legii nr. 85/2006.
În drept, a invocat disp. art. 138 alin. 1 lit. a,c din legea nr. 85/2006.
Cazurile de atragere a răspunderii materiale prev. în art. 138 alin. 1 lit. a din legea nr. 85/2006 presupune existența unor activități din cele descrise în acesta este ca permisă pentru punerea în discuție a cererii.
În speță, creditoarea S nu a identificat și depus probe prin care să fie identificate elementele obiective ale faptelor cuprinse în prevederile art. 138 alin. 1 lit.
Mai mult, art. 138 alin. 1 din legea nr. 85/2006 prevede că cererea de atragere a răspunderii materiale poate fi dispusă atunci când în raportul întocmit în conformitate cu disp. art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență, or, în speță, lichidatorul judiciar nu a identificat în raport asemenea persoane, precizând doar că bunurile debitoarei au fost supuse executării silite anterior deschiderii procedurii insolvenței.
Se poate observa că textul art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 este denaturat de lichidatorul judiciar, în sensul că aceasta consideră că este suficient ca fostul administrator să fi continuat activitatea ce ducea la instalarea incapacității de plată, pentru atragerea răspunderii.
Or, se poate observa că art. 138 alin. 1 lit. c prevede că "au dispus,în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică, la încetarea de plăți".
Prin dispunerea de a continua, în interes personal, efectuarea unor activități comerciale, care duceau în mod vădit la starea de insolvență, se înțelege că acel ansamblu de activități, prejudiciabile din punct de vedere financiar pentru patrimoniul societății, sunt continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere.
În condițiile în care, pentru atragerea răspunderii, este necesar a se proba "voința" organelor de conducere de a continua astfel de activități, este necesar a se identifica acele măsuri întreprinse, pentru ca judecătorul să poată prezuma că aceste activități au fost întreprinse în interes personal.
În acest context, este evident că orice activitate comercială se dorește a fi una de succes iar existența unor pierderi, la un anumit moment, cu încercarea comerciantului de redresare a societății, nu poate fi identificată cu situația premisă, prevăzută la art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Împotriva sentinței menționate a declarat recurs DGFP S învederând următoarele:
La data de 02.05.2006 administratorul debitoarei - " SERV COM" SRL, a dispus înstrăinarea patrimoniului societății, respectiv: vinde clădirea - magazin mixt și terenul proprietatea debitoarei (190 curți construcții și 810 teren arabil intravilan) către - " " SRL S, administrată de soțul acesteia,.
După cum rezultă și din adresa Primăriei nr. 5029 din 17.09.2007, la data de 08.05.2006 a fost radiat și autoturismul 1305 cu număr de înmatriculare -, iar ulterior, la 08.03.2007 a fost radiat și autoturismul 1300 cu număr de înmatriculare -, societatea rămânând astfel fără bunuri în patrimoniu. În Raportul lichidatorului nr. 128/05.03.2009 se menționează de asemenea că un mijloc de transport achiziționat în leasing a fost transferat unui terț la data de 22.05.2006.
Pârâta nu a avut nici un moment intenția de a achita obligațiile fiscale, a continuat activitatea depunând în continuare declarații și deconturi de TVA la organul fiscal și, mai mult, în această perioadă a transferat activele societății.
Dispozițiile legale oferă posibilitatea debitorilor de a-și suspenda la executare obligațiile de plată stabilite de organul de control sau de a garanta plata acestora prin indisponibilizarea unor bunuri, prin scrisoare de garanție bancară, astfel încât atitudinea pârâtei, de înstrăinare a bunurilor din patrimoniul societății și nu către un terț oarecare, ci în interes propriu, atrage în mod evident răspunderea prev. la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Răspunderea pentru activitatea și managementul societății revine exclusiv reprezentantului legal al acesteia, iar neplata datoriilor exigibile determină insolvența societății.
S-a mai învederat că lichidatorul judiciar nu și-a îndeplinit obligațiile prev. de art. 25 din Legea nr. 85/2006, astfel încât nu se putea închide procedura insolvenței.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a învederat următoarele:
Societatea a intrat în imposibilitate de plăți pentru că materia primă a fost confiscată de către Direcția Vamală I, în aprilie 2006 în baza unei decizii emise chiar de recurentă.
A mai învederat intimata că a fost nevoită să se lupte în instanțe cu recurenta pentru recuperarea mărfii confiscate nelegal.
La data când s-au vândut 1305 cu număr de înmatriculare -. 1300 cu număr de înmatriculare - și magazinul situat în sat, com., jud. S, societatea nu înregistra nici un debit restant la plăți către stat sau furnizori, singurul debit fiind înregistrat atunci la furnizorul extern, vânzările au fost făcute înainte de cea mai veche obligație de plată pe care o susține chiar și recurenta, scadentă în 25 mai 2006. Sumele provenite din vânzările activelor în valoare totală de 12.999 lei au fost folosite la achitarea datoriilor externe și la plata acelor taxe vamale și TVA.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că recursul nu este întemeiat.
Potrivit disp. art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu disp. art. 59 alin. 1 sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență.
Potrivit acestui raport, întocmit în cursul procedurii insolvenței (280) societatea debitoare a intrat în incapacitate de plată în urma confiscării unui lot de marfă de către Direcția Regională Vamală I, în urma căreia societatea debitoare nu a putut vinde marfa importată și nu a mai avut disponibil în vederea plății taxelor și impozitelor către bugetul statului. În aceste condiții, continuarea activității societății debitoare a fost blocată, neexistând resurse financiare pentru continuarea aprovizionării cu mărfuri a societății, în vederea vânzării acestora și obținerii de profit. Așa cum rezultă din cuprinsul sentinței nr. 2969/2007 a Tribunalului Suceava, așa cum a rămas irevocabilă prin decizia nr. 446/2008 a Curții de APEL SUCEAVA confiscarea mărfii a fost nelegală, același caracter avându-l și datoriile vamale stabilite prin procesul verbal nr. 2639/CUI/23.02.2006, în sumă de 149.222 lei.
În condițiile în care activitatea de bază a societății comerciale era importul produselor, rezultă cu îndestulătoare evidență că executarea silită asupra unor taxe vamale nedatorate și confiscarea mărfurilor a produs insolvența, așa cum a reținut și lichidatorul judiciar.
Dată fiind această stare de fapt, sunt neîntemeiate susținerile privind producerea insolvenței prin folosirea bunurilor sau creditelor societății în folos propriu sau prin continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetare de plăți. Continuarea activității nici nu a fost posibilă datorită lipsei lichidităților. Nu a fost făcută dovada realizării unui câștig material în beneficiul pârâtei pentru a fi întrunită condiția folosului propriu sau a interesului personal. Radierea a două autoturisme nu a fost aptă să producă insolvența.
În mod temeinic și legal judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței, fiind date condițiile prev. de art. 131 din Legea nr. 85/2006. Nu a învederat recurenta ce acte frauduloase puteau fi anulate și nici nu a indicat ce creanțe existau și puteau fi recuperate.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod proc. civ.
În numele LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea MFP - ANAF B - Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în mun. S,-, jud. împotriva sentinței nr. 953 din 24 noiembrie 2009 a Tribunalului Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. SR
Jud. Gh.
Tehnored. MM
2 ex. - 03.02.2010
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Turculeț Ana Maria, Grapini
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 153/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 602/2009. Curtea de Apel... → |
|---|
