Practica judiciara insolventa. Decizia 662/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA NR. 662

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008

PREȘEDINTE: Lotus Gherghină

JUDECĂTOR 2: Doina Lupea

JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen

GREFIER - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței nr. 212/F din data de 30 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți -Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC S SRL TR S J/- CF - prin lichidator, având ca obiect procedura insolvenței - închidere procedură.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul a fost declarat și motivat în termen și că recurenta creditoare a solicitat judecarea în lipsă, în temeiul art. 242.civ.

Cod Penal

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față constată următoarele:

Prin sentința nr.212 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar.

În temeiulart. 132 alin.2din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitorului SC S SRL cu sediul social în D T S, nr.60, județul;

S-a ispus radierea debitorului din registrul comerțului și a fost descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a constatat că, la data de 02.04.2008, lichidatorul judiciar, desemnat să administreze procedura falimentului debitorului SC S SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a aprobării raportului final de lichidare și a distribuirii tuturor sumelor obținute

S-a mai reținut că a fost întocmit raportul final de lichidare și bilanțul general, care au fost aprobate prin încheierea in 02.04.2008, conformart. 129din Legea privind procedura insolvenței, că toate bunurile din averea debitorului au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform Raportului asupra fondurilor obținute din vânzare bunurilor și recuperarea de creanțe și a Tabelului de distribuire final aprobat, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea AVAS B criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Un prim motiv de recurs a vizat faptul că, prin sentința criticată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod pr. civilă.

În acest sens, a învederat că nu au fost respectate dispozițiile art.132 alin.2 teza I, coroborat cu art.129 alin.2 din Legea nr.85/2006, întrucât nu a fost convocată adunarea creditorilor în termen de 30 de zile de la afișarea raportului final și a comunicării raportului către creditori.

O altă critică vizează nepublicarea încheierii din 02.04.2008 în Buletinul Procedurilor de Insolvență și necomunicarea către AVAS în vederea formulării apărărilor ce se impun, în condițiile în care în cuprinsul sentinței nr.212/F/30.04.2008 se face mențiunea că prin încheierea respectivă a fost aprobat raportul final.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs s-a criticat închiderea procedurii anterior identificării persoanelor vinovate de apariția stării de insolvență și achitării tuturor creanțelor înscrise la masa credală.

O ultimă critică a vizat lipsa de rol activ a judecătorului sindic, constând în aceea că nu a solicitat asistența comitetului creditorilor și nu a autorizat comitetul să introducă acțiune conform art.138 din Legea nr.85/2006.

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs formulate și dispozițiile legale invocate, Curtea reține că recursul este nefondat.

Raportul final întocmit în conformitate cu dispozițiile art.129 alin.1 din Legea nr.85/2006 a fost afișat la ușa tribunalului la data de 25.02.2008, astfel cum rezultă din procesul-verbal existent la fila 339 din dosar.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 20.02.2008(fila 340 dosar fond), s-a dispus citarea părților, inclusiv recurentei creditoare, cu mențiunea de observa raportul final și s-a stabilit termen la data de 19.03.2008, dată la care a fost convocată adunarea creditorilor.

Totodată, s-a dispus comunicarea către creditori a unor copii ale raportului final, dovada comunicării acestui raport către recurenta creditoare existând la fila 352 dosarului de fond.

Prin urmare, criticile recurentei ce vizează aceste aspecte sunt neîntemeiate.

Cât privește cea de-a doua critică, se reține că este, de asemenea, neîntemeiată, recurenta creditoare având posibilitatea ca, anterior încheierii procedurii, să exercite separat recurs împotriva încheierii prin care i-au fost respinse obiecțiunile și s-a aprobat raportul final.

Ultimele critici formulate de către recurentă nu pot fi primite, în raport de următoarele considerente:

Potrivit art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, pentru luarea măsurii de antrenare a răspunderii materiale a persoanelor din conducerea debitoarei, judecătorul sindic trebuie sesizat de către administratorul/lichidatorul judiciar, iar, potrivit alin.3 al aceluiași articol, comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin.1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin.1 și răspunderea persoanelor din conducerea debitoarei amenință să se prescrie

Din moment ce nu există o cerere administratorului/lichidatorul judiciar și nici o solicitare comitetului creditorilor pentru a fi autorizat să introducă acțiunea prevăzută de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, judecătorului sindic nu i se poate imputa lipsa de rol activ.

Față de considerentele expuse mai sus, urmează ca, potrivit dispozițiilor art.312 alin.1 Cod pr. civilă, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B, cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr. 212/F din data de 30 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți -Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata debitoare SC S SRL TR S J/- CF -, prin lichidator, cu sediul profesional în Dr.Tr.S,-, -.5, județul

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25 August 2008.

PREȘEDINTE,

- -

JUDECĂTOR,

- -

JUDECĂTOR,

- -

GREFIER,

- -

Red.DL/4 ex.

Jud.fond

Tehnored.MP/3.09.2008

27 August 2008

Președinte:Lotus Gherghină
Judecători:Lotus Gherghină, Doina Lupea, Carmen Mladen

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 662/2008. Curtea de Apel Craiova