Practica judiciara insolventa. Decizia 619/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.619/COM
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Pintea
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Eufrosina Chirica
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul comercial d eclarat de creditorul AVAS, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței civile nr.1308/26.05.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC EXPORT SRL, prin lichidator judiciar & Co, cu sediul în C,-, județ C, intimatul creditor DGFP, cu sediul în C, str.-.- nr.18, județ C și intimatul Oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în C,- A, județ C, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă, pentru lichidator judiciar & CO pentru intimatul debitor SC EXPORT SRL, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
Intimatul debitor SC EXPORT SRL, prin lichidator judiciar & CO, prin, precizează că nu are alte probe de formulat în cauză.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Intimatul debitor SC EXPORT SRL, prin lichidator judiciar & CO, prin, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA:
Asupra recursului comercial d e față;
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată;
Prin sentința civilă nr.5572/COM/29.10.2007 Tribunalul Constanța - judecătorul sindic a deschis procedura simplificată a insolvenței asupra debitoarei SC Export SRL, fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar & Co.
La data de 31.03.2008, lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul întocmit conform art.24 alin.1 coroborat cu art.21 din legea insolvenței, prin care a relevat lipsa/insuficiența bunurilor din averea debitoarei și neavansarea de către creditori a sumelor necesare acoperirii cheltuielilor de procedură, solicitând închiderea procedurii, conform art.131 din 85/2006.
Prin sentința civilă nr.1308/26.05.2008, Tribunalul Constanța - judecător sindic în temeiul art.131 din 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC Export SRL, a dispus radierea debitorului din registrul comerțului și în temeiul art.135 din 85/2006 a dispus modificarea sentinței părților interesate, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că având în vedere situația de fapt rezultată din raportul lichidatorului, întrucât continuarea procedurii în absența bunurilor din averea debitoarei care să acopere cel puțin cheltuielile de procedură, nu se justifică, deci sunt aplicabile dispozițiile art.131 din 85/2006.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs creditoarea AVAS B, criticând- ca fiind nelegală, în sensul că instanța de fond a dispus închiderea procedurii falimentului, aplicând în mod greșit dispozițiile art.131 din 85/2006.
Astfel, lichidatorul judiciar a solicitat închiderea procedurii fără identifica cauzele apariției stării de insolvență și nu a verificat în ceea ce privește creanța bugetară preluată de AVAS,m cauzele concrete care au determinat nevirarea de către debitoare a sumelor reprezentând contribuții la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.
Se mai arată că, raportul final al lichidării trebuia să cuprinsă inclusiv măsura în care au fost identificate persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de incapacitate de plată și cauzele insolvabilității în raport și de dispozițiile art.59 al.1 din 85/2006 și pentru analiza oportunității promovării acțiunilor avute în vedere de art.138 din lege.
În acest sens, precum și în considerarea art.129 Cod pr.civilă, greșit judecătorul sindic nu numai că nu a solicitat asistența comitetului creditorilor într-o problemă ce-i viza direct pe aceștia, dar nu și-a exercitat nici rolul activ, rezumându-se la a dispune închiderea procedurii de insolvență.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.131 din 85/2006 " În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea să dea o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Lichidatorul judiciar al debitoarei SC Export SRL a întocmit un raport prin care a descris modul de îndeplinire a atribuțiilor sale și prin care a propus închiderea procedurii determinată de lipsa bunurilor în averea debitoarei la 31.03.2008, instanța acordând termen la 26.05.2008 cu citarea creditorilor pentru a-și exprima punctul de vedere asupra propunerii.
La termenul fixat în acest sens s-a constatat că nici unul dintre creditori nu s-a oferit să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative și nici unul dintre creditori nu și-a exprimat punctul de vedere, deși, potrivit legii insolvenței aveau posibilitatea de a contesta raportul lichidatorului.
În condițiile în care, deși a avut posibilitatea să conteste concluziile lichidatorului judiciar referitoare la neaplicarea dispozițiilor art.138 din 85/2006, creditorul nu poate invoca în recurs acest aspect, recursul neputând viza decât îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art.131 din 85/2006.
Pentru aceste considerente, se constată că toate criticile aduse hotărârii recurate sunt nefondate, urmând ca în aplicarea art.312 al.1 cod pr.civilă, recursul va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul comercial d eclarat de creditorul AVAS, cu sediul în B, sector 1,--11, împotriva sentinței civile nr.1308/26.05.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul debitor SC EXPORT SRL, prin lichidator judiciar & Co, cu sediul în C,-, județ C, intimatul creditor DGFP, cu sediul în C, str.-.- nr.18, județ C și intimatul Oficiul Registrului Comerțului, cu sediul în C,- A, județ C, având ca obiect procedura insolvenței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
30 2008
Jud.fond-
Jud.red.--/29.10.2008
Tehnored.gref.CV/30.10.2008
Președinte:Adriana PinteaJudecători:Adriana Pintea, Ecaterina Grigore, Eufrosina Chirica
← Practica judiciara insolventa. Decizia 662/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 678/2008. Curtea de Apel... → |
---|