Practica judiciara insolventa. Decizia 67/2010. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 67/
Ședința publică de la 03 Februarie 2010
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -
JUDECĂTOR 2: Gina Ignat
JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de debitoarea Societatea de Industrie Navală G, cu sediul în G,-, -lomba,. 6 împotriva sentinței comerciale nr. 1365/ 02.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la cele două strigări, a răspuns reprezentantul recurentei, avocat, lipsă fiind intimata creditoare B, administratorul judiciar Expert Am G și de pe lângă Tribunalul Galați.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată lipsa de la dosar a împuternicirii avocațiale a reprezentantului recurentei și lasă cauza la a doua strigare.
Reprezentantul recurentei depune la dosar împuternicirea avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 60 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei susține oral motivele de recurs și precizează că a fost încălcat dreptul la apărare al debitoarei prin faptul că instanța de fond a respins cererea de amânare a cauzei, deși aceasta a fost prima cerere formulată iar apărătorul ales se afla în concediu de odihnă, fapt dovedit cu adeverința depusă la dosar; în acest context nu a fost posibilă depunerea la dosar a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru aferentă cererii de reorganizare.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr. 1365/02.11.2009 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea formulată de creditoarea Cas olicitat deschiderea procedurii insolvenței debitorului Societatea de Industrie Navală
În fapt, a arătat că debitoarea îi datorează 31.329,17 de lei reprezentând contravaloare marfă livrată acesteia și neachitată.
În susținerea cererii, creditoarea s-a folosit de proba cu înscrisuri(filele 4-18).
Legal citat, debitorul s-a prezentat în instanță, nu a formulat contestație în termenul de 10 zile prevăzut de art. 33 alin. 2 din Legea 85/2006, însă a solicitat să se dispună reorganizarea societății.
Prin sentința comercială nr. 1365/02.11.2009 pronunțată în cauză de Tribunalul Galațis -a admis cererea formulată de creditoarea B și s-a dispus, pe cale de consecință, deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului Societatea de Industrie Navală G, fiind luate totodată măsurile legale derivând din deschiderea procedurii (nominalizare administrator judiciar, stabilirea datei adunării creditorilor etc.).
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Creditoarea C deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului Societatea de Industrie Navală G, care este prezumat în insolvență întrucât a încetat plățile către creditoare cu peste 30 de zile.
Creanța deținută de creditoare este în cuantum superior echivalentului în lei a sumei de 30.000 de lei, la data formulării cererii introductive, respectiv de 31.329,17 de lei, stabilită în baza titlurilor executorii depuse la dosar.
Se reține astfel a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 31 coroborat cu art. 3 alin. 1 pct. 12 din Legea nr. 85/2006.
Întrucât debitorul nu a contestat în termenul legal că ar fi în stare de insolvență, devin aplicabile în cauză disp. art. 33 alin. 6 din lege referitoare la deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului.
Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs debitoarea prin administratorul său social, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
Debitoarea a formulat la termenul din 05.10.2009 cerere de reorganizare judiciară în conformitate cu disp. art. 27 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Instanța, admițând cererea, a solicitat ca debitoarea să timbreze și să depună un plan de reorganizare până la următorul termen, fără a preciza dacă va interveni, sau nu o sancțiune în caz contrar.
La termenul din 02.11.2009, apărătorul debitoarei a formulat cerere de amânare pe motiv că se află în concediu de odihnă, depunând și o dovadă în acest sens. Instanța, deși era la prima cerere de amânare formulată în dosar, a respins cererea și a procedat la judecarea cauzei, încălcând dispozițiile procedurale privitoare la apărare.
Pentru motivele redate mai sus, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței comerciale nr. 1365/02.11.2009 și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimatele din prezenta cauză, respectiv creditoarea B și debitoarea - prin administrator judiciar, deși legal citate nu s-au prezentat în instanță și nu au formulat întâmpinare față de motivele de recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Procedura prevăzută de Legea 85/2006 este un instrument care se dorește echidistant între debitorul insolvent și creditorii săi, menit să dea cea mai bună soluție stării de insolvență a debitorului. Din perspectiva debitorului, scopul legii este atins dacă se reușește reabilitarea acestuia și reîntoarcerea lui la activitatea normală.
raporturilor comerciale a impus urgența soluționării litigiilor de drept comun, dar și a procedurii privind insolvența, judecătorul sindic fiind ținut de obligația soluționării cauzelor de insolvență într-un termen care să permită fie redresarea activității debitoarei, fie valorificarea de către creditorii prejudiciați a patrimoniului acesteia.
În speță, întrucât debitoarea a învederat instanței de fond că intenționează să propună un plan de reorganizare, i s-a acordat un termen în acest sens, termen care nu a fost valorificat însă, în scopul indicat, debitoarea solicitând o nouă amânare pentru lipsă de apărare. (avocatul fiind în concediu de odihnă).
Potrivit disp. art. 156 alin. 1 proc. civ. instanța are posibilitatea de a amâna judecarea cauzei în temeiul lipsei de apărare a unei părți doar o singură dată. Cererea de acordare a unui termen pentru lipsă de apărare trebuie să fie temeinic motivată.
Norma cuprinsă în art. 156 alin. 1 proc. civ. este una dispozitivă, instanța neavând o obligație în acest sens.
Față de obiectul pricinii de față, Curtea apreciază că s-a procedat în mod corect la respingerea cererii de apărare, judecătorul fondului reținând că avocatul debitoarei își putea asigura substituirea.
Concluzionând, în sensul că nu s-a nesocotit în speță dreptul de apărare al debitoarei, Curtea urmează a menține ca legală și temeinică sentința criticată, cu consecința imediată a respingerii recursului de față, dând astfel eficiență disp. art. 312 alin. 1 proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de debitoarea Societatea de Industrie Navală G, cu sediul în G,-, -lomba,. 6 împotriva sentinței comerciale nr. 1365/ 02.11.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Februarie 2010.
Președinte, dr. - - | Judecător, - - | Judecător, dr. - - |
Grefier, - - |
IG/ MC/ 6 ex./ 01.03.2010
Fond:
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Sarmisegetuza Tulbure
← Practica judiciara insolventa. Decizia 694/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 143/2008. Curtea de Apel... → |
---|