Practica judiciara insolventa. Decizia 143/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 9/F/-)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 143
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 2: Sanda Lungu
JUDECĂTOR 3: Carmen Mladen
GREFIER - -
Pe rol judecarea recursurilor declarat de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, împotriva sentinței nr.534 din 05 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu debitoarea SC SRL C J- CF - prin lichidator SC
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA:
Asupra recursurilor de față:
Prin sentința nr.534 pronunțată la data de 05 noiembrie 2007 în dosarul nr- Tribunalul Olta admis cererea formulată de lichidatorul judiciar SC S, în temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr.85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL C, radierea acesteia din registrul comerțului de pe lângă Tribunalul O l t, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul sindic a reținut că în cauză a fost întocmit raportul final de lichidare și bilanțul general, care a fost notificat creditorilor.
A reținut și că la data de 15 octombrie 2007 creditoarea AVAS Baf ormulat obiecțiuni, iar prin încheierea din 22 octombrie 2007 s-au admis obiecțiunile și s-a dispus ca lichidatorul să completeze raportul final în sensul de a preciza persoanele răspunzătoare de starea de incapacitate de plată și cauzele insolvabilității, raport care a fost întocmit și depus la dosarul cauzei la data de 5 noiembrie 2007.
A reținut de asemenea că toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate și toate sumele distribuite conform raportului asupra fondurilor obținute din vânzarea bunurilor și recuperarea creanțelor și a tabelului de distribuție final, care a fost aprobat, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosar.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE Oai nvocat în motivele de recurs că raportul lichidatorului nu este suficient pentru închiderea procedurii, având în vedere că acesta nu s-a bazat pe documente care să provină de la autoritățile care dețin evidența bunurilor mobile și imobile. De asemenea, a criticat faptul că lichidatorul nu a întocmit un raport amănunțit asupra cauzelor și a împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență, nu au fost menționate împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență și nu au fost menționate persoanele cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență.
Recurenta creditoare a criticat sentința și sub aspectul lipsei rolului activ al judecătorului sindic care nu a dispus administrarea de probatorii pentru identificarea tuturor bunurilor debitoarei și a persoanelor cărora le-ar fi imputabilă starea de insolvență.
Recurenta creditoare AVAS Baa rătat în motivele de recurs că în mod greșit cu încălcarea dispozițiilor art. 132 alin 2 din Legea 85/2006, judecătorul sindic a aprobat raportul final și concomitent a dispus închiderea procedurii.
A arătat și că cererea de închidere a procedurii și hotărârea prin care s-a aprobat raportul final nu au fost publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvență.
A arătat, de asemenea, că nu au fost respectate dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006 privind afișarea raportului final și convocarea adunării creditorilor.
Recurenta creditoare AVAS Bac riticat sentința recurată și sub aspectul neexercitării rolului activ de către judecătorul sindic care și-a însușit punctul de vedere exprimat de lichidatorul judiciar, deși avea posibilitatea administrării probatoriilor în vederea atragerii răspunderii persoanelor care au cauzat starea de insolvență, putând solicita asistența Comitetului Creditorilor.
Recursurile sunt fondate.
Încheierea din 22 octombrie 2007 consemnează depunerea de către AVAS a obiecțiunilor la raportul final, comunicarea acestora lichidatorului judiciar, solicitarea lichidatorului de acordare a unui termen în vederea formulării unui răspuns la obiecțiuni și acordarea termenului la data de 5 noiembrie 2007 pentru ca lichidatorului judiciar să răspundă la obiecțiunile la raportul final formulate de creditoarea AVAS.
La termenul din 5 noiembrie 2007 s-a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar SC S pentru închiderea procedurii și în temeiul art. 132 alin.2 din Legea nr.85/2006 s-a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL C, radierea acesteia din registrul comerțului de pe lângă Tribunalul O l t, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități, notificarea sentinței debitoarei, creditorilor, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.
Din observarea încheierii din 22 octombrie 2007 și a sentinței de închidere a procedurii nr.534 pronunțată la data de 05 noiembrie 2007 în dosarul nr- Curtea constată că judecătorul sindic nu a soluționat obiecțiunile la raportul final formulate de AVAS, deși în considerentele sentinței precizează că le-a admis, ci doar s-a limitat la acordarea unui termen pentru ca lichidatorul să răspundă la obiecțiuni.
În plus, în dispozitivul sentinței nr. 534/05 noiembrie 2007 nu se menționează aprobarea raportului final și în această situație există neconcordanță între dispozitivul hotărârii și minută, unde s-a specificat și aprobarea raportului final.
Față de cele arătate mai sus având în vedere dispozițiile art. 304 pct.5 și art. 312 alin. 3 și 5 pr. civ. Curtea consideră că se impune casarea cu trimitere în vederea soluționării pe fond a obiecțiunilor formulate de AVAS și pronunțării exprese în dispozitivul hotărârii cu privire la aprobarea raportului final.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că și critica privind nerespectarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței este întemeiată.
Potrivit textului menționat, copii ale raportului final se comunică creditorilor, debitorului și se afișează la ușa tribunalului.
În speță, din înscrisurile aflate la dosar nu reiese îndeplinirea condiției privind afișarea raportului final. Deși pe acesta se menționează olograf "afișat azi 25.09.2007", la dosar nu există dovada afișării, respectiv procesul verbal de afișare.
Cum aspectele vizând nepronunțarea asupra obiecțiunilor AVAS și neconcordanța între minută și dispozitivul hotărârii atrag casarea cu trimitere,- celelalte motive de recurs invocate de recurentele creditoare nu vor mai fi analizate, urmând însă a fi avute în vedere de judecătorul sindic la soluționarea cererii de închidere a procedurii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarat de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, cu sediul ales în B,--11, sector 1 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE O, cu sediul în S,-, județul O, împotriva sentinței nr.534 din 05 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu debitoarea SC SRL C J- CF - prin lichidator SC S, cu sediul în S, strada -,. 1C,.1, județul
Casează sentința nr.534 din 05 noiembrie 2007 a Tribunalului Olt și trimite cauza spre rejudecare judecătorului sindic.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2008
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. jud. 4 ex./28.02.2008
Jud.fond.
26 Februarie 2008
Președinte:Lotus GherghinăJudecători:Lotus Gherghină, Sanda Lungu, Carmen Mladen
← Practica judiciara insolventa. Decizia 67/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 468/2008. Curtea de Apel... → |
---|