Practica judiciara insolventa. Decizia 675/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZI A NR. 675

Ședința publică din data de 15 mai 2008

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

: - -

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de debitoarea SC SERV SA, cu sediul în, -A,. 2, județul B, împotriva sentinței nr. 76 din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu creditoareaDirecția Generală a Finanțelor Publice B,cu sediul în B,-, județul B, lichidatorul judiciar al debitoarei-&Asociații SRL, cu sediul în B str. -. 19 F. 3 județul B și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B, -,. 10,. Parter, județul

Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru de 20 lei conform chitanței nr. 76017/14.03.2008 și timbru judiciar de 0,15 lei.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, răspuns recurenta debitoare SC SERV SA, reprezentată de avocat din cadrul Baroului B, lipsind intimata-creditoare B, lichidatorul judiciar al debitoarei & Asociații și intimatul de pe lângă Tribunalul Buzău.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se că intimata Bas olicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 proc. civ.

Apărătoarea recurentei debitoare, avocat, menționează că nu are cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului.

Curtea, luând act că recurenta- debitoare nu are cereri de formulat, iar intimata-creditoare DGFP Bas olicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat, având cuvântul pentru recurenta-debitoare, critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp.art. 3041proc. civ.

În mod greșit instanța fondului a respins contestația debitoarei la cererea de deschidere a procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006.

În cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, debitoarea neaflându-se în încetare de plăți.

Instanța a reținut că datoria bugetară a debitoarei derivă din titlul executoriu 69/14.09.2007, titlu executoriu care a avut la bază raportul de inspecție din 2004, dar nu specifică și care este cuantumul exact al creanței sale la data verificării și nici nu a precizat sumele achitate ulterior verificării.

Potrivit evidenței contabile depuse de societatea debitoare la dosarul cauzei, rezultă că aceasta are de încasat creanțe în cuantum de 170.000 lei de la diverși clienți ai săi.

Faptul că societatea debitoare nu este în insolvență, rezultă și din faptul că aceasta, în mod curent, achitat creanțe bugetare, chiar si după data pronunțării sentinței recurate.

Dacă societatea debitoare nu a făcut dovada achitării integrale a debitului nu înseamnă că se află în încetare de plăți; aceasta achitat parte din creanță către buget și nu se află în stare vădită de insolvență.

Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței și admiterea contestației.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin sentința nr. 76/2008 Tribunalul Buzău a respins ca neîntemeiată contestația debitoarei SC Serv SRL relativ la aplicarea dispozițiilor Legii 85/2006, a deschis procedura insolvenței și a aplicat toate celelalte dispoziții specifice acestei proceduri.

Judecătorul sindic a reținut că, deși debitoarea a făcut dovada unor plăți efectuate către creditoarea B, totuși ea mai are o datorie pe care nu a făcut dovada că ar putea-o plăti, nefiind elemente care să conducă la ideea că debitoarea nu se află în stare de încetare de plăți.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea, care a susținut că cerințele Legii 85/2006, respectiv disp.art. 3 pct. 1, nu sunt îndeplinite în ceea ce o privește întrucât patrimoniul ei nu se caracterizează prin insuficiența fondurilor disponibile pentru plata datoriilor, ba, dimpotrivă, s-au administrat probe conform cărora rezultă că ea și-a plătit o parte din datorie și că situatia ei economico-financiară nu este caracteristică unui falit.

Verificând actele și lucrările dosarului, văzând motivul de recurs, precum si disp.art. 304 proc. civ. Curtea reține următoarele:

Creditoarea B solicitat, în baza Legii 85/2006, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC Serv, susținând că aceasta datorează bugetului de stat suma de 208.779 lei reprezentând TVA, diverse impozite și amenzi.

Împotriva acestei cereri debitoarea a formulat contestație, susținând că, pe de o parte, achitat parțial suma datorată și că,pe de altă parte, obiectul ei de activitate și situația economico-financiară nu impun intrarea în faliment.

Conform probelor administrate în cauză, din datoria de 208.779 lei debitoarea a achitat circa 100.000 lei, iar conform evidenței contabile recurenta are de încasat de la diverși clienți creanțe în cuantum de circa 170.000 lei, cu mult mai mult decât datoria către creditoare.

De asemenea, conform balanței contabile aferentă lunii februarie 2008, rezultă că debitoarea are o situație financiară bună, care îi permite să-și plătească în continuare datoriile către bugetul de stat.

Față de cele arătate mai sus, constatând că recurenta nu se află în stare de încetare de plăți, Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința, va admite contestația debitoarei și va respinge cererea creditoarei formulată în baza Legii 85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de debitoarea SC SERV SA, cu sediul în, -A,. 2, județul B, împotriva sentinței nr. 76 din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu creditoareaDirecția Generală a Finanțelor Publice B,cu sediul în B,-, județul B, lichidatorul judiciar al debitoarei- &Asociații SRL,cu sediul în B str. -. 19 F. 3 județul B și intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B, -,. 10,. Parter, județul

Modifică în tot sentința nr. 76 din 12 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău.

Admite contestația formulată de debitoare și respinge cererea creditoarei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 mai 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. VN

Dact. MC

5 ex/17.06.2008

f- Trib.

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Maria Pohoață Valentin Niță

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 675/2008. Curtea de Apel Ploiesti