Practica judiciara insolventa. Decizia 685/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 685
Ședința publică de la 14 - 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Veronica Pacurariu
JUDECĂTOR 2: Valentina Vrabie
JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin
Grefier: - -
.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea VB LEASING ROMÂNIA SA ). LEASING ROMÂNIA prin cab.av., cu sediul în B, sect.5, str.-.-. nr.3 și creditoarea V- DE asigurare SRL (fosta BROKER DE ASIGURARE prin cab.av., cu sediul în B, sect.5, str.-.-. nr.3, împotriva sentinței nr.908/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SRL G, cu sediul în G,-, -.1 și intimatul de pe lângă TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,-, având ca obiect procedura insolvenței /2006.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezentul recurs se află la primul termen de judecată, este motivat, timbrat și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, constată recursul în stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.908/25.06.2009 pronunțată de judecătorul-sindic în dosarul nr- al Tribunalului Galațis -au respins cererile conexe formulate de creditoarele Leasing România și Broker de Asigurare în contradictoriu cu debitoarea G, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței, ca fiind nefondate.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a motivat că sumele pretinse cu titlu de creanță de cele două creditoare nu îndeplinesc dispozițiile legale prev. de art.3 alin.6 din Legea nr.85/2006 deoarece nu s-a făcut dovada raporturilor contractuale cu societatea debitoare. S-a reținut că actele depuse sunt doar facturi neînsușite de debitoare, nefiind semnate de reprezentanții legali ai acesteia în condițiile art.46 Cod comercial.
A mai motivat și faptul că creanța creditoarei Broker de Asigurare este sub pragul legal, respectiv în cuantum de 1.299,57 lei, în timp ce legea impune un cuantum minim de 10.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat recurs creditoarele Leasing România și Broker de Asigurare, înregistrat sub nr. unic - pe rolul Curții de APEL GALAȚI.
A criticat hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie motivând următoarele:
Instanța de fond în mod eronat constatat că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de Legea nr.85/2005. Debitoarea nu a achitat ratele de leasing și ratele de prime de asigurare casco de mai bine de 270 zile fapt care a dus la rezilierea de drept a contractului de leasing. Astfel, creanța pretinsă izvorăște dintr-un contract de leasing, este certă, lichidă și exigibilă.
Societatea debitoare a cunoscut și acceptat încă de la încheierea contractului de leasing cuantumul fiecărei rate de leasing precum și termenul scadent al acesteia, având posibilitatea să le achite chiar în eventualitatea în care nu ar fi primit facturile emise de societatea creditoare, în baza scadentarului emis încă de la încheierea contractului de leasing.
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii întrucât instanța de fond, în mod eronat a constatat faptul că, în cauză, facturile nu au fost acceptate de debitor câtă vreme facturile au fost primite, recunoscute și acceptate la plată de către societatea debitoare, condiția certitudinii creanței,"fiind constatată printr-un înscris sub semnătură privată recunoscut de către debitor", în sensul art.379 alin.3 pr.civ.
A motivat că susținerea instanței de fond în sensul că nu a făcut dovada raporturilor contractuale pe care le-a avut cu societatea debitoare sunt neverosimile, fapt relevant de documentele justificative depuse la dosarul cauzei.
Societatea debitoare nu a respectat termenele scadente pentru plata ratelor de leasing și a ratelor pentru asigurarea casco restante la contractul de leasing nr.31658 iar cererea a fost formulată în vederea recuperării debitului atât pentru Leasing România cât și pentru Broker de Asigurare
Cele două obligații rezultate din contractul de leasing, obligația de a plăti ratele de leasing și ratele prime de asigurare au efecte juridice strâns legate între ele, cea din urmă constituind o obligație accesorie față de cea dintâi potrivit Codului civil.
Față de motivele arătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței asupra debitoarei.
În dovedirea recursului s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei contractul de leasing financiar, condiții generale de leasing, parte integrantă a contractului de leasing nr.31658/13.12.2006.
S-au citat legal părțile.
Intimata-debitoare nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate reține următoarele:
Recurenta-creditoare Leasing România a încheiat cu intimata-debitoare contractul de leasing financiar nr.31658/13.12.2006 având ca obiect utilizarea de către debitoare a autoturismului " " în condițiile de leasing convenite prin contract și care conform art.969 civ. reprezintă "legea părților".
Potrivit art.4 pct.4.1. din contractul de leasing "utilizatorul are obligația să achite ratele de leasing, primele de asigurare la termenul și la valoarea stabilită conform planului de eșalonare a ratelor".
Potrivit situației facturilor emise de creditoare și a încasărilor acestora prin contractul de leasing nr.31658/13.12.2006, debitoarea datorează creditoarei suma de 10.915,47 lei reprezentând rate leasing restante, taxe de somație și alte cheltuieli la care se adaugă suma de 1.299,57 reprezentând rate prime de asigurare casco restante conform contractului de leasing.
La dosarul cauzei în fața instanței de fond recurenta-creditoare a depus facturile fiscale emise în temeiul contractului precum și un centralizator cuprinzând situația facturilor și a încasărilor.
Instanța de fond a considerat, în absența contractului încheiat între părți, că facturile emise nu sunt acceptate la plată, deși din cuprinsul acestora se putea observa faptul că la baza acestora există contractul de leasing nr.31658/2006. Astfel, instanța de fond nu și-a exercitat rolul activ conferit de art.129 alin.5 pr.civ. în virtutea căruia putea solicita creditoarei să prezinte contractul de leasing încheiat cu debitoarea pentru a verifica dacă suma pretinsă cu titlu de creanță fost stabilită curespectarea condițiilor contractuale convenite de părți.
Soluționând cauza fără analiza și verificarea sumei pretinsă cu titlu de creanță prin prisma contractului de leasing care a stat la baza emiterii facturilor, instanța de fond soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului. Pentru aceste motive recursul este întemeiat, urmând a fi admis în temeiul art.312 alin.1 și 5.pr.civ. cu consecința casării sentinței recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În rejudecare, instanța de fond va verifica, dacă sunt întrunite condițiile pentru declanșarea procedurii insolvenței asupra debitoarei ținând seama și de contractul de leasing financiar încheiat de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentele-creditoare Leasing România prin cab.av., cu sediul în B, sect.5, str.-.-. nr.3 și Broker de Asigurare - prin.av., cu sediul în B, sect.5, str.-.-. nr.3 împotriva sentinței comerciale nr.908/25.06.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Casează sentința recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 - 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Fond:
Red.
Tehnored.
15.01.2010/6 ex.
Președinte:Veronica PacurariuJudecători:Veronica Pacurariu, Valentina Vrabie, Rodica Dorin
← Practica judiciara insolventa. Decizia 350/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 57/2010. Curtea de Apel... → |
---|