Practica judiciara insolventa. Decizia 689/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, DE
CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE NR. 689
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Maria Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 2: Loredana Albescu
JUDECĂTOR 3: Claudia
GREFIER
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de recurenta-debitoare împotriva sentinței civile nr. 422 din 12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 6.08.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință ce s-a întocmit la acea dată.
CURTEA
DELIBERÂND:
Asupra recursului declarat de "" B, împotriva sentinței civile nr. 422/2009, pronunțată de Tribunalul Bacău se rețin următoarele:
Prin sentința civilă nr. 422 din 12 martie 2009, Tribunalul Bacăua respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins, ca nefondată, contestația debitoarei. Totodată, a fost admisă cererea AVAS
In temeiul art. 33 al.4 din Legea nr. 85/2006, s-a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei."SRL, cu sediul în B,-, jud.B, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr.J- și a fost ridicat dreptul de administrare al debitoarei.
A fost desemnat administrator judiciar al debitoarei pe cu sediul în B, str.-. cel, nr.11 A, care va avea atribuțiile prevăzute de art. 20 din legea nr.85/2006 și o retribuție lunară de 2.ooo lei sau 15% din valoarea creanțelor recuperate și a bunurilor valorificate, ce va fi achitată din averea debitoarei, iar în lipsa fondurilor, din fondul de lichidare.
S-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitoarei, administratorului statutar al debitoarei, creditoarei,administratorului judiciar desemnat, DGFP B și ORC de pe lângă Tribunalul Bacău, pentru efectuarea mențiunilor și publicarea în.
În cazul în care debitoarea este tranzacționată la o bursă de valori, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri și la în vederea suspendării de la tranzacționare.
acțiunile sau părțile sociale sau de interes ale debitoarei în registrele speciale de evidență sau în conturile înregistrate electronic și interzice administratorilor statutari înstrăinarea acestora fără acordul judecătorului sindic, sub sancțiunea nulității.
Au fost stabilite următoarele termene limită, conf. art.62 al.1 din Legea nr.85/2006:
- 08.05.2009 - pentru depunerea declarațiilor de creanță.
- 05.06.2009 - pentru verificarea, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor.
- 22.06.2009 - pentru formularea contestațiilor la tabelul preliminar.
- 03.07.2009, pentru întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului definitiv al creanțelor.
S-a stabilit data I ședințe Adunării Creditorilor la data de 07.06.2009, ora 12,00 la sediul administratorului judiciar desemnat și convoacă toți creditorii debitoarei.
A fost desemnat provizoriu în Comitetul Creditorilor pe AVAS
S-a dispus desemnat să notifice toți creditorii debitoarei cu privire la deschiderea procedurii de insolvență prin prezenta hotărâre și să publice prezenta hotărâre în și într-un ziar de largă circulație.
A fost obligat administratorul statutar al debitoarei să predea către desemnat în 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri toate bunurile debitoarei și întreaga documentație financiar - contabilă a acesteia.
S- dat dispoziție oficiilor poștale din raza unde se află sediul debitoarei să comunice întreaga corespondență a debitoarei către administratorul judiciar desemnat.
S-a dispus deschiderea, de către debitoare, a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire a obligației, contul va fi deschis de administratorul judiciar.
S-a dat dispoziție băncilor la care debitoarea are cont deschis să nu efectueze operațiuni, fără un ordin scris al
A fost stabilit termen pentru continuarea procedurii la data de 05.06.2009, ora 9, F3, când au fost citate părțile.
Debitoarea a formulat contestație invocând prescripția dreptului la acțiune întrucât convenția cu creditoarea a fost încheiată la 04.dec.1995 și a rambursat rate de credit până în 1998, iar cererea reclamantei este formulată în 2008.
Deși ultima plată a fost la 09.06.1999, a încercat să pună în executare un BO din 26.09.1996, pentru suma de 453.806 USD însă s- opus la executare, având pe rolul Curții de Apel București secția a V- comercial dosarul nr-.
Arată că nu sunt de acord cu cuantumul creanței, aceasta fiind acoperită aproape în integralitate prin executarea silită.
Pe fondul cauzei, arată că nu se încadrează în dispoz.art.31 din Lg.85/2006, cuantumul creanței nefiind cert, motiv pentru care contestă starea de insolvență și solicită respingerea cererii, ca prescrisă sau ca nefondată.
În apărare, a depus acte.
AVAS a depus o situație a plăților și a executărilor silite asupra debitoarei de la data preluării datoriei arătând că, potrivit dispozițiilor art. 13(5) din OUG nr.51/1998 republicată termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de AVAS este de 7 ani și că prescripția a fost întreruptă prin acte de executare, sechestrarea bunurilor debitoarei la 12.09.2001, blocarea conturilor, prin poprire, conform Ordin nr- și valorificarea bunurilor debitoarei la licitație.
În ceea ce privește contestațiile la executare formulate de debitoare, acestea au fost respinse ca tardive (sentința civilă nr.39/22.02.2007 - dosar nr- a Curții de Apel București secția a VI-a Comercial) rămasă irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat (decizia civilă nr.3224/18.07.2007).
Din actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic a reținut următoarele:
Creditoarea AVAS B, a preluat de la bancă o creanță în val. de 504.184,69 USD(7.918.724.726,53 ROL), conform contractului de cesiune de creanță nr.-/24.06.1999.
Debitoarea a achitat benevol o parte din creanță, ultima plată făcută de aceasta fiind la data de 09.06.1999, după care nu a mai plătit.
Ca atare, creditoarea AVAS a început executarea silită împotriva debitoarei prin poprirea conturilor, sechestrarea bunurilor debitoarei și valorificarea acestora.
Din această activitate, în perioada 02.11.2000-25.03.2002, creditoarea a recuperat suma de 108.837,35 USD, rămânând un debit de 395.347,34 USD.
În timpul executării silite, debitoarea a formulat contestație la executare, care a fost soluționată prin sentința civilă nr.39/22.02.2007 pronunțată în dosarul nr- a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă, prin respingerea recursului - decizia civilă nr.3224 din 18.07.2007 - a
De asemenea contestația la executare ce a făcut obiectul dosarului nr- a Curții de Apel București secția a V- Comercial s- perimat.
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, judecătorul sindic a constatat ca fiind neîntemeiată această excepție, față de faptul că art. 13 al.5 din OUG 51/1998. republicată prevede un termen de prescripție de 7 ani pentru creanțele preluate de AVAS prin acte ce constituie titluri executorii, sau care au fost investite cu formula executorie, precum și de faptul că prin actele de executare silită din perioada 2001-2002, s-a întrerupt cursul prescripției ce curgea în favoarea debitoarei.
Pe de altă parte, debitoarea nu a făcut dovada că nu se află în stare de insolvență și că dispune de lichidități pentru acoperirea acestei creanță sau că a făcut plăți în ultimele 30 zile, anterior introducerii cererii de către AVAS.
Situația plăților depusă de debitoare nu dovedește decât o interpretare eronată a acesteia privind dispozițiile art. 1111 Cod Civil, privind imputația plății.
Creditoarea AVAS, în mod corect, imputat plățile efectuate asupra dobânzii și nu asupra creditului.
Constatând că AVAS are o creanță certă, lichidă și exigibilă față de debitoare, în valoare mai mare de 10.000 RON, creanță constatată prin titlu executoriu, și garantată cu contractele de ipotecă și gaj arătate în anexa B la contract (fila 9 dosar) și că sunt îndeplinite cerințele art. 31 din Lg.85/2006 debitoarea fiind în stare de insolvență, în temeiul art. 33 al.4 din Lg.85/2006, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și contestația debitoarei ca nefondată și a admis cererea creditoarei deschizând procedura de insolvență.
Întrucât debitoarea nu și-a manifestat intenția de reorganizare în temeiul art. 47 al.1 din legea insolvenței, a ridicat dreptul de administrare al debitoarei și a desemnat un administrator judiciar conform art. 34, căruia i-a stabilit atribuțiile și renumerația.
Totodată, a stabilit termenele prevăzute de art. 62, al.1 din LG.85/2006 și a dispus notificările prevăzute de art. 61 din lege.
Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Bacăua declarat recurs societatea comercială debitoare - "" considerând-o nelegală motivat de faptul că în mod greșit s-a deschis procedura insolvenței, atâta timp cât creanța nu este certă, fiind și prescrisă, avându-se în vedere data încheierii convenției de cesiune, respectiv 24.06.1999; a solicitat suma de 395.347,34 ea fiind achitată integral prin executarea biletelor la ordin; faptul că nu au recunoscut debitul nu constituie o situație ce duce la starea de insolvență.
Analizând motivele de recurs, actele și lucrările dosarului precum și sentința recurată, instanța - Curtea de APEL BACĂU - a reținut următoarele:
Așa cum a reținut instanța de fond și rezultă din actele dosarului, creanța intimatei nu este prescrisă, avându-se în vedere prevederile OUG51/1998. Astfel, convenția cu creditoarea s-a încheiat la4 decembrie 2005, recurenta-debitoare achitând ratele până îniunie 1999, cererea de deschidere a procedurii insolvenței fiind formulată la19 mai 2008.
Anterior preluării creanței de către - 24.06.1999, a început executarea silită asupra recurentei a unui bilet la ordin în 26.09.1996, fiind suspendată până la soluționarea cauzei aflată pe rolul Curții de Apel București - Secția V comercială - dosar nr-.
De asemenea, creditoarea a indisponibilizat bunurile urmăribile proprietatea debitorului, prin procesul-verbal de aplicare sechestru nr. 1412/12.09.2001; toate aceste măsuri au îndeplinit cerințeleart. 16 lit. "c" din Decretul nr. 167/1958, privind suspendarea cursului prescripției.
A mai susținut recurenta că intimata nu are o creanță certă, solicitând 395.347,34 USD, dar în tabelul preliminar (fila 70 recurs) este trecută de administratorul judiciar, cu 676.078,88 lei, deci cu o sumă mai mică, ce nu a fost contestată.
Din contractul de cesiune de creanță nr. - din 24.06.1999 (fila 4 fond) rezultă că intimata a preluat de la, o creanță în valoare totală de 7.918.724.726,53 lei, consolidată în 504.184,69 USD; s-a recuperat de la debitoare suma de 108.837,35 lei, rămânând o diferență de 395.347,34 USD, sumă pentru care intimata a solicitat deschiderea procedurii insolvenței.
Recurenta a formulat contestație la executarea în curs a, contestația fiind respinsă, hotărârea rămânând irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3224/18.10.2007;titlurile executorii în baza cărora s-a început executarea silită nu au fost contestate de recurenta-debitoare, nu au fost desființate totalsau parțial, astfel că nu se mai poate susține întemeiat în prezenta cauză faptul că nu este certă, lichidă și exigibilă creanța.
De altfel, prin contestația formulată - fila 15 dosar fond - recurenta arată că nu ar fi certă creanța deoarece nu s-au scăzut ratele plătite, deși din actele dosarului rezultă că această sumă în valoarea de 108.837,35 lei - rate, s-a scăzut din suma datorată, iar administratorul judiciar prin tabelul preliminar - fila 70 recurs - nu a confirmat susținerile recurentei - trecând o sumă mai mică decât cea cerută de intimată - ci a făcut doar conversia în lei.
Obiectul cauzei îl constituie însă starea de insolvență a recurentei, aceasta rezultând din faptul că sumele datorate către cei trei creditori nu au fost achitate integral de recurentă, aceste sume datorate pentru fiecare creditor, încadrându-se în minimul prevăzut de Legea 85/2006 pentru a se declara starea de insolvență.
Față de cele mai sus menționate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-debitoare SC SRL cu sediul în municipiul B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.422/12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-lichidator SC cu sediul în B,- jud.B și intimata-creditor AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B, sector 1,--11.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi12.08.2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
red. sent.
red.
tehnored. /5 ex.
13.08.2009
Președinte:Maria Violeta ChiriacJudecători:Maria Violeta Chiriac, Loredana Albescu, Claudia
← Practica judiciara insolventa. Decizia 1036/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 744/2009. Curtea de Apel... → |
---|