Practica judiciara insolventa. Decizia 707/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 707
Ședința publică de la 09 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicolae Durbacă
JUDECĂTOR 2: Marius Irimie
JUDECĂTOR 3: Mircea Noșlăcan
Grefier - -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice a municipiului AIî mpotriva Sentinței comerciale nr. 94/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr- al Tribunalului Alba.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin Sentința comercială nr. 94/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr. 6/107/200 al Tribunalului Albaa fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar, s-a dispus, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii falimentului debitorului - SRL, radierea societății debitoare din registrul comerțului, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură și a fost respinsă ca nefondată cererea de atragere a răspunderii pârâtului G formulată de reclamanții - Romania SA (fostă - Bank SA) și Administrația Finanțelor Publice AIp entru pasivul debitoarei rămas neacoperit în cadrul procedurii falimentului.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorul sindic a reținut următoarele:
În temeiul art. 137 alin 1 lit. a și din Legea nr. 64/1995, membrii organelor de conducere - administratori, directori, cenzori și orice altă persoană - care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență prin faptul că au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane ori prin faptul că au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea pot fi obligați să suporte o parte din pasivul debitorului.
În cauză, prin cererea formulată împotriva pârâtului G, în calitate de fost administrator al debitoarei, creditorul - Bank SA a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.237.762.502 lei, cu care este înscrisă în creditorilor.
În motivarea acestei cereri s-a susținut că susține că ajungerea societății în insolvență, cu consecința de a nu-și mai putea plăti datoriile față de creditori, este rezultatul modului necorespunzător în care pârâtul a înțeles să administreze societatea. În acest sens, s-a susținut că, deși începând cu anul 1998 societatea nu a mai avut activitate și nici contabil, pârâtul a permis ca o persoană neautorizată să preia datele din bilanțul aferent anului 2007 în bilanțul din anul 2008, astfel că acesta este vinovat de faptul de a fi condus o evidență contabilă fictivă, neconformă cu legea.
De asemenea, prin cererea formulată împotriva pârâtului G, în calitate de fost administrator al debitoarei, creditorul Administrația Finanțelor Publice A a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 824.660.925 lei.
În motivarea acestei cereri s-a susținut că ajungerea societății în insolvență a fost determinată de către pârât care permis ca o persoană neautorizată să preia datele din bilanțul aferent anului 2007 în bilanțul din anul 2008; care nu a recuperat creanțele societății în sumă de 116.556.000 lei, lăsând ca acestea să se prescrie înainte de deschiderea procedurii; care a continuat să desfășoare o activitate nerentabilă și nu a solicitat deschiderea procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de incapacitate de plată; care nu a achitat obligațiile față de bugetul statului și a folosit sumele destinate achitării acestor obligații în interes personal și în cel al altor persoane.
Cererile formulate de către creditorii Bank SA și Administrația Finanțelor Publice A s-au constatat a fi neîntemeiate pentru considerentele expuse mai jos.
Răspunderea prevăzută de art. 137 din Legea nr. 64/1995 republicată are natura juridică a unei răspunderi civile delictuale, astfel că pentru a se dispune obligarea pârâtului la repararea prejudiciului suferit de către creditori prin imposibilitatea realizării creanțelor în cadrul procedurii falimentului din cauza lipsei sau insuficienței de bunuri din averea societății comerciale este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și existența vinovăției. Sarcina probei incumbă, conform art. 1169 din Codul civil, celor care formulează pretenția, în speță, aceștia fiind creditorii.
Așadar, reclamanta are obligația de a propune probe și de a stărui în administrarea lor, inclusiv de a avansa cheltuielile necesare, pentru a demonstra că pârâtul prin săvârșirea uneia sau mai multor fapte din cele expres și limitativ prevăzute de lege este culpabil de prejudiciul încercat.
În acest sens, verificând dosarul cu declarații de creanțe, judecătorul sindic a constatat faptul că Bank SA nu a depus declarație de creanță, ci a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor cu o creanță garantată în sumă de 652.770.401 lei, pe care a declarat-o în cererea introductivă.
Deoarece temeiul creanței invocate s-a precizat a fi Sentința civilă nr. 20/1997 pronunțată de către Tribunalul Alba în dosarul nr.2305/1996, prin care debitoarea - SRL a fost obligată, în solidar cu G, și, să plătească către Banca SA AI( actuala Bank SA - Sucursala A I) suma de 526.435.402 lei, pe baza contactelor de credit nr. 1839 și 2451/193 și a Actelor adiționale nr. 1 și 2/1993 și nr. 3 și 4 /1995, precum și a Contractului de credit nr. 1/1995, iar prin chiar cuprinsul cererii introductive creditorul a recunoscut încasarea unor sume de bani în urma valorificării unor garanții mobiliare și imobiliare, fără a arăta însă suma executată, judecătorul sindic a solicitat creditorului să indice sumele încasate în urma valorificării garanțiilor și să comunice procesele-verbale de vânzare la licitație a acestor bunuri și totodată a apreciat necesar a se efectua o expertiză contabilă pentru a se stabili cuantumul creanței la data deschiderii procedurii.
În urma examinării documentelor puse la dispoziție de către creditorul Bank SA - Sucursala A I, lichidatorul judiciar a întocmit raport, în care se precizează că au fost valorificate mai multe bunuri aparținând atât societății debitoare cât și terților, însă, întrucât din documentele societății nu rezultă cu exactitate într-o logică a operațiunilor care era valoarea totală a creanței societății, cât anume s-a încasat din valorificarea bunurilor și cât anume a mai rămas din creanțele neacoperite, lichidatorul judiciar a solicitat efectuarea unei expertize contabile pentru a se stabili: creditele acordate, dobânzile calculate, creditele rambursate, dobânzile plătite, penalizări și majorări calculate, sume rezultate din fiecare vânzare, modul cum s-a operat fiecare sumă din execuțiile silite și soldul final din care cât reprezintă creditul nerambursat cât și dobânzile, majorările și penalitățile.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize fiind desemnat pentru întocmirea acesteia expertul tehnic, însă, cu toate că efectuarea unei expertize contabile a fost solicitată inclusiv de Bank SA, care a și formulat obiective pentru acesta, ulterior acesta nu a mai fost de acord să achite costurile efectuării acesteia
Întrucât în averea debitoarei nu există sume de bani și nici bunuri care să justifice avansarea unor sume de bani de la fondul de lichidare și creditorii sau pârâtul nu au dorit să avanseze sumele de bani necesare facerii expertizei, iar expertul a comunicat că nu este de acord să întocmească lucrarea, iar ulterior să recupereze onorariul său de la Bank SA, în conformitate cu prevederile art. 170.pr.civ. s-a dispus decăderea creditoarei din dreptul de administrare a acestei probe.
Astfel fiind, judecătorul sindic a constatat că întinderea prejudiciului pe care creditorul Bank SA pretinde că l-a suferit prin faptul că pârâtul nu a ținut contabilitatea societății în conformitate cu legea nu poate fi determinată, creditorul nefiind de acord să suporte costul expertizei contabile dispuse în cauză, iar faptul că este înscris în tabelul de creanțe nu constituie un motiv întemeiat pentru a considera întemeiate susținerile creditorului, date fiind cele precizate mai sus. Mai mult, între prejudiciul pretins a fi suferit de către creditor și faptul că pârâtul a permis ca o persoană neautorizată să preia datele din bilanțul aferent anului 2007 în bilanțul din anul 2008, nu există o legătură de cauzalitate, astfel că nu se poate considera îndeplinite condițiile prevăzute de art. 137 lit. din Legea nr. 64/1995 republicată.
În ceea ce privește cererea formulată de către creditorul Administrația Finanțelor Publice A s-a constatat, de asemenea, că între prejudiciul pretins a fi suferit de către creditor și faptul că, pe de-o parte, pârâtul a permis ca o persoană neautorizată să preia datele din bilanțul aferent anului 2007 în bilanțul din anul 2008, iar, pe de altă parte, acesta a continuat să desfășoare o activitate nerentabilă și nu a solicitat deschiderea procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de incapacitate de plată nu există o legătură de cauzalitate. Susținerile referitoare la împrejurarea că pârâtul ar fi folosit sumele destinate achitării acestor obligații către bugetul statului în interes personal și în cel al altor persoane, acestea nu sunt probate, din actele dosarului nerezultând că pârâtul a folosit bunurile societății în interes personal. Cât privește faptul că pârâtul avea obligația de a asigura recuperarea creanțelor societății și de a nu le lăsa să se prescrie se observă că prin raportul depus la dosar, lichidatorul judiciar a precizat că la data deschiderii procedurii creanțele societății nu mai puteau fi recuperate, fie pentru că erau prescrise, fie pentru cele care nu erau prescrise debitorii erau insolvabili. Dacă insolvabilitatea debitorilor nu poate fi imputată pârâtului, ci este suportată de către societate, nu mai puțin adevărat este că lăsarea unor creanțe să se prescrie poate fi circumscrisă faptei de a lăsa ca bunurile societății să fie folosite în beneficiul altei peroane, însă, în acest caz, creditorul, în temeiul art. 1169 din Codul civil, are obligația de a proba întinderea prejudiciului suferit ca urmare a lăsării unor creanțe să se prescrie. prescrierii unor creanțe. Or, deși prin Încheierea de ședință din data de 20.02.2007, s-a stabilit ca obiectiv de expertiză inclusiv identificarea faptului dacă bunurile sau creditele societății au fost folosite în interesul altei persoane, iar Administrația Finanțelor Publice AIa fost solicitată cu privire la a-și efectuarea expertizei contabile, nici aceasta nu a înțeles să avanseze sumele necesare administrării acestei probe, astfel că întinderea prejudiciului nu a putut fi stabilită nici cu privire la cererea sa.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs creditoarea Administrația Finanțelor Publice A I, solicitând casarea hotărârii și admiterea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale a fostului administrator al debitoarei.
Administrația Finanțelor Publice AIs usține în dezvoltarea motivelor de recurs că debitoarea nu a făcut niciun demers pentru a-și recupera creanțele, iar intimatul a consimțit în mod tacit continuarea activității care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenți raportat la probele dosarului și dispozițiile legale aplicabile în cauză, curtea de apel constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Nu poate fi primită critica recurentei privitoare la faptul că simplul fapt al neținerii contabilității atrage automat angajarea răspunderii administratorului falitei, o atare soluție făcând abstracție de dispozițiile din capitolul IV al Legii nr.85/2006 (art.138 - 142) care instituie o răspundere subiectivă limitată la fapte și persoane anume determinate, în condiții expres prevăzute în textul legii.
Curtea nu își poate însuși nici susținerea recurentei că faptele imputate pârâtului pot fi săvârșite cu intenție sau din culpă, cu privire la fiecare dintre aceste fapte necesitatea formei de vinovăție a intenției respectiv a unei intenții de fraudare a legii, fiind evidentă.
Astfel, cu privire la fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea imputată pârâtului în contextul articolului 138 lit.d din Legea nr.85/2006, în legătură cu neregulile contabile semnalate, se impune constatarea că acestea trebuiau să fi fost provocate deci săvârșite cu intenția de a eluda obligațiile fiscale prin înscrisuri necorespunzătoare în evidența contabilă, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.
Judecătorul sindic a apreciat temeinic că nu s-a făcut dovada comiterii faptelor prevăzute de art. 138 lit. a-g din Legea nr. 85/2006, raționamentul recurentei, în sensul că faptele săvârșite de intimat au favorizat apariția prejudiciului, chiar dacă nu l-au produs în mod nemijlocit, neputând fi însușit de instanța de recurs.
Recurenta Administrația Finanțelor Publice A I nu a făcut dovada omisiunii administratorului de a efectua demersurile pentru a-și recupera creanțele, așa cum susține.
Raportat la aceste considerente, curtea de apel constată că sentința atacată este legală și temeinică, la adăpost de criticile formulate de recurente, urmând ca, în baza art.312 Cod. pr.civilă, să fie respinse recursurile declarate de acestea.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarele Administrația Finanțelor Publice a municipiului AIî mpotriva Sentinței nr. 94/F/2009 pronunțată de judecătorul sindic în dosar nr- al Tribunalului Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 9.10.2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.
Th.
Ex. 5/30.11.2009
Jud. fond:
Președinte:Nicolae DurbacăJudecători:Nicolae Durbacă, Marius Irimie, Mircea Noșlăcan
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 3146/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1320/2009. Curtea de... → |
|---|
