Practica judiciara insolventa. Decizia 722/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIAL
DECIZIA NR. 722
ȘEDINȚA PUBLIC DE LA 8 2008
PREȘEDINTE: Lotus Gherghină
JUDECTOR - -
JUDECTOR - -
GREFIER - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor asupra acțiunii formulat de C în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL împotriva pârâților și, reținut spre rejudecare ca urmare a casrii sentinței nr.546, pronunțat la data de 5 noiembrie 2007 de Tribunalul O l t, conform deciziei nr.96/11.02.2008 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția Comercial.
Dezbaterile au avut loc în ședința public din 25 august 2008, fiind consemnate în încheierea redactat la acea dat - parte integrant din prezenta decizie - când instanța a amânat pronunțarea la data de 1 2008 și, ulterior, la data de 8 2008.
CURTEA
Asupra acțiunii de faț constat urmtoarele:
Prin sentința nr.546 /5 noiembrie 2007 pronunțat în dosarul nr.61/F/-, Tribunalul Dolj - Secția Comercial a respins ca neîntemeiat excepția lipsei de interes a administratorului judiciar invocat de pârâtul, a admis acțiunea formulat de administratorul judiciar C, a anulat factura seria - nr.- din 30 octombrie 2005 vizând pe pârâta și factura seria - nr.- din 30 octombrie 2005 vizând pe pârâtul și a dispus ca pârâtul s restituie debitoarei SC SRL autoturismul marca SKODA, iar pârâta s restituie aceleiași debitoare automobilul mixt furgon 1307.
Pentru a se pronunța astfel, judectorul sindic a avut în vedere c excepția invocat de ctre pârâtul este neîntemeiat, întrucât, potrivit art. 78 din Legea nr.85/2006, msurile privind anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor se aplic atât în cazurile de reorganizare judiciar, cât și în cele de faliment prevzute atât de procedura general, cât și de cea simplificat.
Pe fondul cauzei, s-a avut în vedere c la cele dou vânzri a existat intenția tuturor prților implicate de a sustrage bunurile de la urmrirea de ctre creditori sau de a le leza drepturile, întrucât s-a fcut dovada legturii de rudenie dintre cumprtor și vânztor, ceea ce constituie circumstanțe de natur s dovedeasc intenția prților de a frauda interesele creditorilor.
De asemenea, s-a mai avut în vedere și faptul c pârâta nu a achitat prețul autovehiculului în valoare de 12.500 lei, scadența fiind în decembrie 2006, iar pârâtul a achitat numai suma de 25.000 lei, din prețul de 53.350 lei, data scadent fiind martie 2007.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin motivele de recurs, recurentul pârât a invocat, în esenț, faptul c în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei de interes și a motivat soluția pe dispozițiile art.78 din Legea nr.85/2006.
În condițiile în care în cauz exist aprobat și este în curs de derulare un plan de reorganizare care prevede exclusiv obținerea de venituri din continuarea activitții, a considerat c se impunea ca toate creanțele creditorilor s fie acoperite integral prin executarea planului, astfel încât acțiunea privind anularea actelor pretins frauduloase trebuia respins ca fiind lipsit de interes.
De asemenea, a mai invocat c din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu rezult existența legturilor de rudenie, iar aceast dovad trebuia fcut de administratorul judiciar.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, administratorul judiciar Cas olicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, cu motivarea c probele existente la dosarul cauzei demonstreaz foarte clar c înstrinarea automobilului marca SKODA a fost fcut în defavoarea creditorilor și, implicit, al societții debitoare și s-a dovedit c prețul bunului nu a fost achitat.
De asemenea, s-a mai invocat c debitoarea se afl în reorganizare judiciar, iar acest fapt nu implic stoparea acțiunilor întreprinse de administratorul judiciar privind anularea actelor frauduloase.
Prin decizia nr.96/11 februarie 2008, pronunțat de Curtea de APEL CRAIOVA - Secția Comercial, în dosarul nr-, s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a reținut cauza în vederea rejudecrii, pentru administrarea de probe.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut c judectorul sindic nu a administrat probe din care s rezulte gradul de rudenie a prților implicate în vânzarea bunurilor a cror anulare se cere.
Procedând la rejudecarea cauzei dup casare, Curtea a luat interogatorii pârâtei și administratorului.
De asemenea, a dispus efectuarea unei adrese ctre Primria Comunei, Județul O, pentru a obține informații în legtur cu numele prinților firești ai pârâtului, relațiile solicitate fiind comunicate instanței cu adresa nr.94/17.07.2008.
Procedând la analizarea excepției lipsei de interes a administratorului judiciar în promovarea acțiunii, invocat de pârâtul,Curtea o va respinge ca neîntemeiat, date fiind dispozițiile art. 79 din Legea nr.85/2006, conform crora administratorul judiciar poate introduce acțiune pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, precum și dispozițiile art.78 din același act normativ, conform crora msurile prevzute în Secțiunea a 4-a din lege, referitoare la situația unor acte juridice ale debitorului, se aplic atât în cazurile de reorganizare judiciar cât și de faliment.
Pe fondul cauzei, examinând actele și lucrrile dosarului, Curtea reține, în esenț, c cele dou contracte de vânzare-cumprare perfectate prin facturi fiscale au fost încheiate cu scopul de a diminua activul debitoarei și de frauda interesele creditorilor, fiind astfel evident cauza ilicit a actelor juridice.
Reaua-credinț contractanților este evident faț de circumstanțele încheierii actelor frauduloase.
Astfel, în speț se contureaz existența unei legturi strânse între prțile tranzacției, în sensul c pârâtul, cumprtorul autoturismului marca SKODA, este fiul al fostului asociat și administrator al debitoarei, (actualmente ), care s-a retras din societate la data de 24.08.2006.
Totodat, pârâta, cumprtoare a autoturismului mixt furgon 1307, este fiica administratorului societții debitoare,.
de rudenie între prțile contractante rezult atât din rspunsurile la interogatoriu ale administratorului debitoarei și pârâtei, cât și din adresa nr.94/17.07.2008, emis de Primria Comunei.
Pe de alt parte, se constat c, pârâta nu a achitat pân în prezent prețul de 12.500 lei RON al autovehicolului marca 1307, fabricat în anul 2002, iar pârâtul a achitat numai suma de 25.000 lei din prețul de 53.350 lei stabilit prin contractul încheiat la data de 30octombrie 2005 pentru autoturismul marca SKODA, fabricat în anul 2006.
Faț de considerentele expuse, Curtea reține c sunt îndeplinite condițiile prevzute de art.79 și art.81 alin.1 lit.c din Legea 85/2006 și, apreciind c cele dou contracte de vânzare-cumprare sunt acte frauduloase, se va dispune anularea acestora și repunerea prților în situația anterioar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite acțiunea formulat de C în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL, cu sediul în C,-, -.2, județul D, împotriva pârâților, cu domiciliul în comuna, județul O și, cu domiciliul în S, str. - -,.19,.A,.1, județul O, reținut spre rejudecare ca urmare a casrii sentinței nr.546 pronunțat la data de 5 noiembrie 2007 de Tribunalul O l t, conform deciziei nr.96/11.02.2008 a Curții de APEL CRAIOVA - Secția Comercial.
Anuleaz facturile seria - nr. - din 30.10.2005 și seria - nr. - din 30.10.2005. Repune prțile în situația anterioar, în sensul c oblig pârâtul s restituie debitoarei autoturismul marca SKODA și pârâta s restituie debitoarei autoturismul mixt furgon 1307.
Decizie irevocabil.
Pronunțat în ședința public de la 25 August 2008.
PREȘEDINTE: Lotus Gherghină - - | JUDECTOR, - - | JUDECTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. Jud. /4ex.
Tehnored.MP/6.10.2008
11 2008
Președinte:Lotus GherghinăJudecători:Lotus Gherghină, Doina Lupea, Carmen Mladen
← Practica judiciara insolventa. Decizia 566/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 834/2008. Curtea de Apel... → |
---|