Practica judiciara insolventa. Decizia 566/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA COMERCIAL

DECIZIA Nr. 566

Ședința public de la 09 Iunie 2008

PREȘEDINTE: Carmen Mladen

Judector: - Lotus Gherghin

Judector: -

Grefier: - Gabriela

Pe rol, judecarea recursului declarat de creditoarea DGFP O împotriva sentinței nr. 196 din 31 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Olt - Secția Comercial și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și G, precum și cu intimata debitoare SC SA prin lichidator S, având ca obiect autorizare pentru introducerea cererii de antrenare rspundere și angajarea rspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal fcut în ședința public a rspuns intimatul pârât reprezentat de avocat, lipsind celelalte prți.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care a învederat c recurenta creditoare a depus concluzii scrise, în dublu exemplar, dintre care unul s-a comunicat în ședinț aprtorului intimatului pârât.

Constatându-se cauza în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra excepției lipsei calitții procesuale active a creditoarei DGFP O, precum și asupra fondului cauzei:

Avocat, având cuvântul pentru intimatul pârât, a solicitat în principal admiterea excepției și respingerea recursului ca fiind promovat de o persoan fr calitate procesual activ, susținând c cererea de antrenare a rspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei nu a fost formulat cu respectarea condițiilor prevzute de lege, respectiv nu a fost formulat de comitetul creditorilor, avizul acordat de AVAS B în cursul judecrii cererii neechivalând cu o hotrâre a comitetului creditorilor care, de altfel, presupune și acceptul creditorului chirografar. În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legal și temeinic întrucât din raportul lichidatorului rezult c nu exist cauze de antrenare a rspunderii.

CURTEA

Asupra recursului de faț, constat urmtoarele:

Prin decizia nr.196 din 31 martie 2008 pronunțat de Tribunalul Olt - Secția Comercial în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiat acțiunea formulat de creditoarele DGFP O în numele și pentru Administrația Finanțelor Publice S și AVAS B în contradictoriu cu pârâții, G și debitoarea SC SA prin care s-a solicitat autorizarea comitetului creditorilor s introduc acțiunea privind atragerea rspunderii membrilor organelor de conducere și obligarea acestora la plata pasivului SC SA în cuantum de 187.192 lei.

Pentru a hotrî astfel judectorul sindic a reținut c în ceea ce privește excepția inadmisibilitții promovrii de ctre DGFP se aplic dispozițiile art. 138 alin 3 din Legea nr. 85/2006 potrivit crora comitetul creditorilor poate solicita judectorului sindic s fie autorizat s introduc acțiunea prevzut la alin 1.

În ceea ce privește fondul cauzei, judectorul sindic a reținut c din documentele financiare, actul constitutiv al debitoarei și actul adițional la statutul acesteia, bilanțul la 31.12.2004, bilanțul la 30.06.2005, balanțe de verificare iunie, septembrie, octombrie, noiembrie 2005, lista cu plțile și transferurile patrimoniale efectuate în ultimele 3 luni a reieșit c marea parte a bunurilor debitoarei au fost vândute prin licitații de ctre DGFP O, respectiv sechestrate de creditorii D și Primria.

Astfel, cauzele determinante ce au dus la apariția strii de insolvenț - avându-se în vedere profilul debitoarei - servicii conexe agriculturii - subzist în condițiile climatice ce au afectat producția agricol în perioada 2001-2003, uzura fizic și moral avansat a parcului de mașini și utilaje ce a necesitat cheltuieli mari cu reparațiile, creșterea prețurilor combustibililor, a îngrșmintelor agricole ce au condus la un excedent al cheltuielilor de exploatare, fr echivalent în capitalul de venituri.

Totodat a reținut c pentru a fi reținut rspunderea persoanelor cu funcție de conducere, rspundere de natur civil delictual, se impunea dovedirea faptei ilicite, prejudiciului, legturii de cauzalitate și culpei prev. de art. 998-999 cod civil - elemente ce nu s-au regsit în cauz.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea DGFP O, criticând -o ca netemeinic și nelegal.

În motivele de recurs, recurenta creditoare DGFP Oac riticat hotrârea atacat sub aspectul greșitei soluționri a cererii de antrenare a rspunderii de ctre prima instanț care a considerat c nu sunt îndeplinite condițiile prevzute de art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr. 85/2006.

În susținerea acestei critici recurenta a artat c societatea nu a respectat întru totul prevederile art. 27 din Legea nr. 85/2006 și nu a depus toate actele contabile, omițând s depun registru jurnal, registrul inventar, registru carte mare, balanța de verificare pe luna precedent datei înregistrrii cererii și contul de profit și pierderi.

A mai artat c fapta se încadreaz în prevederile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, deoarece fapta nu trebuie s constea neaprat într-o acțiune, ea putând fi reprezentat și de omisiune, neîndeplinirea unei activitți, situație în care neluarea unei msuri atunci când aceasta trebuia luat constituie fapt pentru atragerea rspunderii potrivit art. 138.

Recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, considerente care le vor substitui pe cele ale instanței de fond.

Cererea de autorizare a comitetului creditorilor a fost formulat doar de creditoarea DGFP O în nume propriu și pentru S la data de 06.07.2007 și însușit ulterior, în cursul judecții, prin adresa de la fila nr.31 și de creditoarea AVAS

Astfel, nu exist o decizie a comitetului creditorilor desemnat de judectorul sindic sau de adunarea creditorilor în cazul debitoarei SC SA, adoptat în condițiile art. 17 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, prin care acesta s hotrasc necesitatea adresrii unei cereri judectorului sindic pentru autorizarea introducerii acțiunii de antrenare a rspunderii membrilor organelor de conducere ale societții.

În plus, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru solicitarea autorizrii.

Potrivit art. 138 alin. 3 din lege, comitetul creditorilor poate cere judectorului sindic s fie autorizat s introduc acțiunea prevzut la alinatul 1, privind atragerea rspunderii, dac administratorul judiciar sau lichidatorul a omis s indice în raportul su asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvenț, ori dac acesta a omis s formuleze acțiunea și rspunderea persoanelor la care se refer aliniatul 1 ameninț s se prescrie.

Textul prevede condițiile pentru autorizarea comitetului creditorilor s introduc acțiunea privind atragerea rspunderii membrilor organelor de conducere ale societții aflat în stare de insolvenț, stabilind în acest sens c autorizarea se poate cere doar în situațiile în care administratorul sau lichidatorul, fie a omis s indice în raportul su asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile, fie a omis s formuleze acțiunea pentru atragerea rspunderii și aceasta este în pericol s se prescrie.

Or, în cauz lichidatorul judiciar nu a omis indicarea, în raportul su, a persoanelor culpabile de starea de insolvenț și nici nu a omis s formuleze acțiunea în pericol s se prescrie, ci a menționat în cuprinsul raportului c starea de insolvenț a debitorului SC SA nu a fost determinat de vreuna din faptele prevzute la art. 138, astfel încât nu s-a impus introducerea unei cereri de antrenare a rspunderii membrilor organelor de conducere.

La fila 37 din dosarul nr. 75/F/- lichidatorul judiciar al SC SA - Sad epus raport în care a precizat c starea de insolvenț s-a datorat condițiilor de clim care au afectat producția agricol în perioada 2001-2003, situației parcului de mașini și utilaje agricole care fiind foarte vechi au necesitat reparații majore, declinului economic al principalilor clienți ai societții, creșterii prețurilor de exploatare - combustibil, piese de schimb, îngrșminte agricole, menționând c nu a identificat fapte care s conduc la atragerea rspunderii persoanelor din organele de conducere ale societții.

Ca urmare, în speț nu sunt îndeplinite condițiile prevzute de art. 138 alin 3 pentru autorizarea comitetului creditorilor s introduc acțiunea prevzut de art. 138 alineatul 1 Legea nr. 85/2006.

În condițiile în care comitetul creditorilor nu poate fi autorizat s introduc acțiunea pentru atragerea rspunderii membrilor organelor de conducerea ale SC SA, nu se impune analizarea pe fond a îndeplinirii condițiilor prevzute de art. 138 alin 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 care prevd atragerea rspunderii pentru svârșirea faptei constând în ținerea unei contabilitți fictive, acționarea pentru dispariția unor documente contabile sau neținerea contabilitții în conformitate cu legea.

Pentru aceste considerente, soluția de respingere a cererii de autorizare a comitetului creditorilor s introduc acțiunea privind atragerea rspunderii membrilor organelor de conducere și antrenare a rspunderii acestora pentru plata pasivului SC SA în cuantum de 187.192 lei este corect, și, având în vedere dispozițiile art. 312 Cod procedur civil, Curtea urmeaz a respinge recursul declarat de creditoarea DGFP O ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DGFP O cu sediul în S,-, jud. O împotriva sentinței nr.196 din 31 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Olt - Secția Comercial și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți domiciliat în comuna, sat, jud.O, domiciliat în comuna, sat, jud.O și G domiciliat în comuna -, sat, jud.O, precum și cu intimata debitoare SC SA prin lichidator S cu sediul în S, str. -,.1C,.A,.1, jud.

Decizie irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 09 iunie 2008.

PREȘEDINTE: Carmen Mladen

Judector,

Lotus Gherghin

Judector,

Grefier,

Gabriela

Red - LG/3/ex/10.06.2008

Jud sindic -

Tehnored - MB/10.06.2008

GC-09.06.2008

Președinte:Carmen Mladen
Judecători:Carmen Mladen, Lotus Gherghină, Doina Lupea

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 566/2008. Curtea de Apel Craiova