Practica judiciara insolventa. Decizia 736/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.736/
Ședința publică de la 03 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie președintele secției
JUDECĂTOR 2: Rodica Dorin
JUDECĂTOR 3: Sarmisegetuza Tulbure dr.- -
Grefier - - -
-.-.-.-
Pe rol fiind judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul G domiciliat in G,-, -.4,.38, jud.G, împotriva deciziei civile nr.178/R/7.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, în contradictoriu intimata- creditoare, intimata debitoare SC SRL G -prin lichidator judiciar G, intimata- petentă și intimata C de pe lângă Tribunalul Galați.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: contestatorul G, personal și pentru intimata răspunde av., cu delegați la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar la data de 01.10.2008 de către contestatorul G răspuns la întâmpinarea formulată de intimata în câte 5 exemplare; a fost atașat dosarul nr--6 al Curții de APEL GALAȚI.
Apărătorul intimatei depune la dosar copie un ordin de deplasare cu care face dovada imposibilității de a se prezenta la termenul de judecată din 10 septembrie 2008.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Contestatorul G sustine că a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.178/R/7.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI,în temeiul art.318(1) indice 3 pr.civ. întrucât i s-a respins recursul fără a fi cercetate motivele de casare invocate la pag.2 din recursul depus la data de 3.12.2007 punctele 3,4,5 și 6 și că dezlegarea pricinii este rezultatul unor greșeli materiale prev. de disp.art.318(1)indice 3 pr.civ.
Primul motiv al contestației în anulare vizează faptul că instanța de recurs a apreciat că în mod corect instanța de fond a dispus inscrierea la masa credală a sumei de 11572 ron, reprezentând taxe și impozite locale. Un al doilea motiv se referă la faptul că instanța de recurs a constatat că temeinicia creanței rezultă din rapoartele lichidatorului judiciar, în realitate nu rezultă legitimitatea și valoarea exactă a nici unei plăți efectuate de petentă in perioada 2001 - 2006 pentru debitoarea SC, ci numai impozite și taxe plătite de aceasta. Al treilea motiv il constituie faptul că in mod greșit s-a reținut că plățile efectuate de intimată privesc plata unor chirii și impozite pentru clădirea aparținând debitoarei SC, întrucât din actele depuse la dosar rezultă că acestea au fost făcute pentru clădirea din str.-, imobil care nu face parte din patrimoniul debitoarei SC.
Un alt motiv îl constituie faptul că instanța de recurs a omis să constate existența autorității de lucru judecat față de susținerile sale cuprinse în incheierea din camera de consiliu din 20.11.2006 -dosar nr.57/2004. Un ultim motiv il constituie faptul că instanța de recurs a omis să constate că prin decizia nr.498/R/22.06.2006 a Curții de APEL GALAȚI, s-a dispus ca in rejudecare lichidatorul judiciar să verifice valoarea exactă a sumelor plătite de către intimată pentru debitorul SC. Pentru aceste motive solicită admiterea contestației în anulare, casarea deciziei civile nr.178/R/7.03.2008 a Curții de APEL GALAȚI și admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe fond respingerea declarației de creanță.
Apărătorul intimatei solicită respingerea contestației în anulare ca nefondată întrucât motivele invocate vizează fondul cauzei. Din dosarul de recurs nr- al Curții de APEL GALAȚI, rezultă că motivele invocate de către contestator se regăsesc în motivele de recurs, apreciind că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală ce urmează a fi menținută. În cauză nu sunt indeplinite disp.art.318 pr.civ. Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului, rezultă:
G din G,-,4,.4,.38, prin contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr.178/R din 7.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-, a susținut că instanța a respins recursul din greșeală, fără a cerceta și motivele de casare invocate de acesta la punctele 3,4 și 5 menționate la pag.2 a recursului declarat împotriva sentinței nr.859/11.09.2007, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul comercial nr-.
Consideră că dezlegarea dată de instanță este rezultatul unor greșeli materiale în sensul prevederilor art.318(1) pr.civ.
Arată în continuare că motivele de recurs invocate și necercetate de către instanță sunt:
- instanța nu a ținut seama de faptul că art.36 din Legea 64/1995 admite la masa credală numai creanțele certe, lichide și exigibile, condiții neîndeplinite în speță;
- instanța de fond nu a avut în vedere faptul că ar.49 din Legea 64/1997 prevede că toate operațiunile și plățile efectuate ulterior deschiderii procedurii fără autorizația judecătorului sindic sunt nule și că presupusa creanță de 11.572 ron reprezintă impozite și taxe plătite în perioada 2001 - 2006, fără respectarea dispozițiilor legale;
- instanța de fond nu a ținut seama de faptul că art.41 din legea 85/2006 interzice adăugarea de accesorii la creanțele născute după deschiderea procedurii, situație în care se află și creanța de 11.572 ron, pentru care decizia nr.498/R/22.06.2007a Curții de APEL GALAȚIa dispus înlăturarea lor de către lichidator judiciar, dar neefectuate până la data recursului.
- Instanța a omis să se pronunțe asupra susținerilor făcute în conținutul întâmpinării depuse și susținute oral la dezbaterea pe fond din 4.09.2007, în sensul că procedura falimentului a început la 6.04.2000 în dosarul comercial nr.4976/2000.
Lichidatorul judiciar C 2000 la data de 21.04.2001 a notificat-o pe despre deschiderea procedurii iar acesta în calitate de fost asociat și administrator a predat arhiva și a participat la toate adunările creditorilor, convocate de lichidator și consemnate în Raportul final 750/2002.
Rezultă că petenta a cunoscut că operațiunile și plățile după deschiderea procedurii fără aprobarea judecătorului sindic sunt nule.
Plățile începute la 3.2001, au fost incluse în declarațiile de creanță din 15.03.2006.
Motivele de recurs sus precizate se subliniază că nu au fost analizate de către instanță.
În continuare la punctul II se arată de către contestator care sunt greșelile de judecată care au determinat instanța de recurs să mențină sentința nr.859/2007 prin care s-a considerat că înscrierea creanței de 11.572 ron este temeinică și legală.
Astfel consideră că greșit instanța de recurs la poz.3 al.4 a constatat că în mod corect instanța de fond a dispus înscrierea la masa credală a sumei de 11.572 ron, reprezentând taxe și impozite legale.
- greșit la pag.3 al.6 instanța de recurs a constatat că temeinicia creanței rezultă din raportul lichidatorului judiciar și din dosarul nr.6215/20.06.2006 a Primăriei G, ceea ce nu corespunde adevărului.
- greșit s-a reținut că plățile efectuate de intimată privesc plata de impozite și chirii pentru clădirea aparținând debitoarei C efectuate în perioada 2001- 2006; din acte rezultă că plățile au fost făcute pentru clădirea din str.- și care nu figurează în patrimoniul debitoarei C.
- Instanța de recurs a omis să constate existența autorității de lucru judecat pentru susținerile creditorului G și pentru considerentele instanței cuprinse în încheierea din Camera de consiliu din 20.2006- dosar nr.57/2004 și anume:
- Creditorul Gaa rătat că actele depuse la dosar de nu fac dovada existenței vreunui debit pentru a fi considerată ca și creditor față de debitorul C.
- Pe baza susținerii creditorului G instanța a considerat că înscrisurile depuse în dosarul cauzei nu dovedesc că plățile efectuate de petenta ar privi vreun imobil aflat în patrimoniul C
Plățile au fost făcute de acesta în calitate de persoană fizică și nu persoană juridică.
În fine a susținut că instanța de recurs a omis să constate că în decizia nr.498/R/22.06.2006 a Curții de APEL GALAȚI, s-a dispus ca în rejudecare lichidatorul judiciar să verifice legitimitatea și valoarea exactă a sumelor plătite de intimată pentru debitorul C
În drept au fost invocate disp.art.318 (1) pr.civ.
Curtea reține că, contestația în anulare de față, este nefondată.
În conformitate cu disp.art.3178 Cod pr.civ. hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unor greșeli materiale care vizează greșelile săvârșite de către instanță în legătură cu dezlegarea dată recursului.
Greșelile la care se referă art.318 pr.civ. trebuie să fie evidente și săvârșite de către instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei.
Contestația nu poate să vizeze remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, sau de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.
Ori în cauza de față motivele invocate au conținut motive de recurs analizate prin decizia civilă nr.178/R/2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI prin care a fost respins recursul declarat de creditorii G și împotriva sentinței comerciale nr.859/2007 pronunțată de Tribunalul Galați.
O altă analiză în cadrul contestației de față nu este formulată legal fiind de strictă interpretare disp.art.318 Cod pr.civ. se va ajunge de la un recurs la alt recurs rezolvat.
Al doilea motiv de contestație în anulare la care se referă art.318 cod pr.civ. este acela în care instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
În cauza de față în totalitate condițiile art.318 Cod pr.civ. nu sunt îndeplinite, instanța de recurs rezolvând prin decizia civilă nr.178/R/20.08.2008 toate motivele de recurs invocate în cauza la care a răspuns complet și convingător.
Ori o reanalizare a acelorași motive de recurs cum dorește contestatorul nu este promovată legal conform disp.art.318 Cod pr.civ. așa cum am s-a arătat, ceea ce impune respingerea contestației în anulare de față, ca nefondată.
În conformitate cu art.274 pr.civ. contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată de 1000 lei reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul G domiciliat in G,-, -.4,.38, jud.G, împotriva deciziei civile nr.178/R/7.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Obligă pe contestatorul G la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-creditoare -.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. -
Tehno.O/3.10.2008/2 ex.
Recurs- //
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Rodica Dorin, Sarmisegetuza Tulbure
← Practica judiciara insolventa. Decizia 920/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 99/2009. Curtea de Apel... → |
---|