Practica judiciara insolventa. Decizia 749/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR.749

Ședința publică din data de 13 mai 2009

PREȘEDINTE: Preda Popescu Florentina

JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Nițu Teodor Chirica

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâții domiciliat în com., sat., județ B, cod poștal -, domiciliat în comuna, județ B, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 285 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL, cu sediul în B, str. -, -.16, județ B, cod poștal -, prin lichidator judiciar cu sediul în B, str. -,.16.K,.2, județ B, cod poștal -, intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, județ B, cod poștal -, intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU, cu sediul în B, str. -,.2. județ B, cod poștal -.

Cererea de recurs este timbrată cu 19,50 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr.- din 29.04.2009, timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost atașate și anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile: recurenții pârâți, A, intimata debitoare SC SRL B prin lichidator judiciar, intimata creditoare Administrația Finanțelor Publice B, intimatul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că prin intermediul serviciului registraturii s-a depus la dosar de intimata creditoare Administrația Finanțelor Publice a municipiului Boî ntâmpinare.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată, rămânând în deliberare pronunță următoarea decizie.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința nr. 285/24 februarie 2009 Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a admis cererea de atragere a răspunderii foștilor administratori și A, a obligat pârâții să suporte pasivul debitoarei în sumă de 3.324 lei reprezentat de creanța

Prin aceeași sentință a dispus în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței, închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL în contradictoriu cu creditoarea Administrația Finanțelor Publice și pârâții și A și radierea debitoarei din registrul comerțului.

De asemenea în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței,

descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, conform art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus plata către lichidatorul judiciar a sumei de 2.375 lei, cu titlu de cheltuieli de procedură din fondul de lichidare, în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, a dispus notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, Direcției Generale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că solicitările formulate de lichidatorul judiciar sunt întemeiate și în consecință le-a admis, dispunându-se obligarea în solidar a foștilor administratori și la plata pasivului în cuantum de 3.324 lei reprezentând creanța bugetară a B, închiderea procedurii insolvenței conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, modificată și complicată, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, notificarea prezentei sentințe conform art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, având în vedere următoarele considerente:

S-a constatat că prin notificarea din 20.10.2008, lichidatorul judiciar a solicitat foștilor administratori predarea actelor prevăzute de art. 28 din Legea privind procedura insolvenței, însă fără rezultat.

Conform art. 1 coroborat cu art. 5 și art. 10 din Legea contabilității nr. 82 din 24 decembrie 1991, instanța reține că debitoarea avea obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie și să întocmească situații financiare anuale, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revenind administratorului.

Ori, nepredarea către lichidatorul judiciar bilanțului, balanței de verificare, listei complete a bunurilor debitoarei, precum și a celorlalte acte prevăzute de disp. art. 28 din Legea nr. 85/2006, modificată și completată, demonstrează că foștii administratori au săvârșit fapta prevăzută de art. 138 lit. d din Legea privind procedura insolvenței, respectiv nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea.

În consecință, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, modificată și completată, starea de insolvență a debitoarei a fost cauzată de foștii administratori care răspund în solidar pentru pasivul debitoarei de 3.324 lei reprezentat de creanța

S-a reținut că, întrucât debitoarea nu deține bunuri, în temeiul disp. art. 131 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispune închiderea procedurii de insolvență, în temeiul disp. art. 136 din lege descărcat lichidatorul de orice îndatoriri și responsabilități, urmând ca în baza art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006, modificată și completată a dispus plata către acesta a sumei de 2.375 lei cu titlu de cheltuieli de procedură din fondul de lichidare, iar potrivit art. 135 din Legea privind procedura insolvenței, prezenta sentință notificat debitoarea, creditoarei DGFP B, de pe lângă Tribunalul Buzău, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții și A, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin aceea că instanța de fond în mod greșit a admis cererea de atragere a răspunderii acestora, întrucât nu au săvârșit nicio faptă care să contravină legislației comerciale și care să fie prevăzută de dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Au mai susținut recurenți faptul că instanța de fond în mod greșit a reținut că au folosit bunurile societății, deoarece acestea erau bunuri perisabile care s-au degradat în mod nefiind însușite de ei.

Au mai arătat recurenții că în mod greșit s-a reținut de instanța de fond faptul că nu au răspuns solicitării lichidatorului judiciar de predare a actelor contabile, întrucât documentele necesare au fost predate imediat.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate și pe fond respingerea cererii de atragere a răspunderii foștilor administratori și A.

Curtea, examinând sentința prin prisma criticilor din recurs, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată următoarele;

Motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, instanța de fond a apreciat în mod corect cauza dedusă judecății, recurenții fiind vinovați în sensul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind insolvența.

Se poate observa că recurenții în mod culpabil nu au depus lichidatorului judiciar actele și înscrisurile prevăzute de art. 28 din Legea privind procedura insolvenței, existând în sarcina acestora o prezumție că nu au ținut contabilitatea și evidența financiar contabilă a activității comerciale conform art. 1, 5, 10 din Legea nr. 82/1991, privind contabilitatea, instanța de fond reținând în mod just acest aspect în sarcina recurenților.

In mod corect s-a învederat că nepredarea către lichidatorul judiciar a bilanțului, balanței de verificare și a listei complete a bunurilor societății debitoare cât și înscrisurile prevăzute în aliniatul precedent, a demonstrat că recurenții în calitate de foști administratori nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, prejudiciind creditorii, în sensul art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, privind insolvența.

Instanța de fond în mod legal și temeinic a constatat că starea de insolvență a societății debitoare a fost cauzată de foștii administratori, respectiv recurenții în cauză, care vor răspunde pentru pasivul de 3324 lei în baza art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea recurenții se fac vinovați și de încălcarea prevederilor art. 1]38 lit. a din aceeași lege, în sensul că au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane ținând seama de faptul că debitoarea nu deținea bunuri și că în conturile acesteia erau înregistrate stocuri de mărfuri în valoare de 4.260 lei, ce nu au putut fi justificate de administratorii societății debitoare.

Faptul că bunurile respective s-au degradat în mod, fiind perisabile nu exonerează de răspundere juridică atât timp cât nu au luat măsurile necesare de prevenire și înlăturare a efectelor acestora, în special prin procese verbale de perisabilitate, documente de scădere din evidența contabilă,stornări legale.

Întrucât sentința este legală și temeinică și față de care nu există nici un motiv de casarea sau modificare în sensul art. 304 pct. 1-9 cu aplicare art. 3041pr.civilă, urmează a se respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. 1 pr.civilă.

Văzând că recursul a fost legal timbrat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții domiciliat în com., sat., județ B, cod poștal -, domiciliat în comuna, județ B, cod poștal -, împotriva sentinței nr. 285 din 24 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimata debitoare SC SRL, cu sediul în B, str. -, -.16, județ B, cod poștal -, prin lichidator judiciar cu sediul în B, str. -,.16.K,.2, județ B, cod poștal -, intimata creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, județ B, cod poștal -, intimatul OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU, cu sediul în B, str. -,.2. județ B, cod poștal -.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 13 mai 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Preda Popescu Florentina, Nițu Teodor Chirica

Grefier,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. NT

Tehnored. CMF

3.ex/29.05.2009

dos. fond - - - Tribunal

jud.fond -

Președinte:Preda Popescu Florentina
Judecători:Preda Popescu Florentina, Nițu Teodor Chirica

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Practica judiciara insolventa. Decizia 749/2009. Curtea de Apel Ploiesti