Practica judiciara insolventa. Decizia 751/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 751
Ședința publică de la 02 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Radu Cremenițchi
JUDECĂTOR 2: Liliana Palihovici
JUDECĂTOR 3: Traian Șfabu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Faliment privind pe recurent AVAS B și pe lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INOLVENȚĂ BÎRLAD - ÎN CALITATE DE LICHIDATOR PENTRU SOCIETATEA DEBITOARESC "" SRL V, intimat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE V, intimat SC "" SRL V, intimat, având ca obiect procedura insolvenței - cerere aprobare la plată cheltuieli de procedură, recurs declarat împotriva sentinței civile nr.421/F din 11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - Judecător Sindic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă cons. jur. pentru recurenta-creditoare și intimatul personal, lipsă fiind reprezentanții legali ai intimatei-debitoare SC SRL, ai lichidatorului CABINET INDIVIDUAL DE INOLVENȚĂ BÎRLAD și ai intimatei-creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recursul se află la al doilea termen de judecată și procedura de citare este legal îndeplinită.
de instanță, atât cons. jur. cât și intimatul precizează că nu au alte cereri de formulat și probe de propus.
Instanța acordă cuvântul cu privire la recurs.
Cons. jur. pentru recurenta-creditoare solicită admiterea recursului și respingerea cererii de închidere a procedurii insolvenței. Precizează că în fața instanței de fond a fost probată existența prejudiciului dar nu există nici o dovadă că a existat un incendiu.
Intimatul depune întâmpinare și prezintă instanței și cons. jur. l procesul verbal întocmit de pompieri cu ocazia constatării incendiului.
Cons. jur. învederează instanței că renunță la susținerea potrivit căreia existența incendiului nu a fost probată.
Intimatul învederează instanței că este de acord cu hotărârea pronunțată de Tribunalul Vaslui - Judecător Sindic.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față.
Prin sentința civilă nr. 421/F/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui - judecătorul sindic s-au respins obiecțiunile raportul final al creditorului AVAS B, s-a respins cererea de autorizare pentru introducerea cererii prevăzută la art. 138 din Legea nr. 85/2006 formulată de AVAS B; s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC SRL V precum și radierea acesteia din registrul comerțului; s-a autorizat plata sumei de 10.000 lei reprezentând onorariu de lichidator pentru lichidatorul judiciar Bârlad; s-a descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități și s-a dispus notificarea hotărârii debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice și Oficiului Registrului Comerțului pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele.
Lichidatorul judiciar Bârlad a procedat în îndeplinirea atribuțiilor sale conferite de dispozițiile art. 25 din legea insolvenței, la examinarea activității debitorului în raport cu situația de fapt și a întocmit raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, menționând că starea de insolvență s-a produs din cauze obiective, și nu s-au constatat fapte care să se încadreze în cele prevăzute la art. 138 din Legea 56/2006, pentru analiza situației debitorului lichidatorul judiciar folosit actele și informațiile din evidența contabilă preluată de la fostul administrator și declarațiile acestuia, Prin Raportul cauzal, aprobat cu 88,52% din valoarea totală a creanțelor de adunarea creditorilor la data de 12 mai 2008, acesta arătând că în analiza situației debitorului s-au folosit actele și informațiile din evidența contabilă preluată de la fostul administrator și declarațiile acestuia, constatându-se că debitoarea și-a încetat activitatea la data de 31.12.2002, bilanțul contabil simplificat fiind la acea dată de 215.925 lei, compus în principal din pierderi înregistrate și imobilizări de fonduri, pierderile producându-se din activitatea curentă prin înregistrarea de cheltuieli mai mari de cât veniturile, cheltuielile și veniturile înregistrate în contabilitate sunt reale, starea de insolvență producându-se din cauze obiective.
Creditorul AVAS a lipsit de la ședința creditorilor din data de 12 mai 2008 și nu a contestat în cadrul procedurii raportul în discuție.
La 24 iunie 2008 lichidatorul judiciar a întocmit Raport final privind debitoarea în insolvență prin care a solicitat închiderea procedurii falimentului debitoarei SC SRL V în temeiul art. 131 pentru faptul că în patrimoniul debitoarei aflată în procedura insolvenței nu se află nici un fel de bunuri sau alte valori, iar procedura insolvenței a fost realizată.
Împotriva Raportului final a promovat creditorul AVAS B obiecțiuni considerând că nu sunt îndeplinite în totalitate condițiile impuse de legiuitor prin prisma dispozițiilor art. 129 din Legea nr.85/2006, în îndeplinirea atribuțiilor sale fiind obligat lichidatorul judiciar să analizeze cauzele insolvenței și persoanele care se fac vinovate de aceasta.
Avându-se în vedere că raportul cauzal a fost aprobat de adunarea creditorilor 88,52% din valoarea totală a creanțelor de adunarea creditorilor la data de 12 mai 2008 și care nu a fost contestat în cadrul procedurii, au fost respinse obiecțiunile creditorului AVAS la Raportul final în discuție.
Cererea creditorului AVAS de autorizare în vederea introducerii cererii prevăzută la art. 138 nu a fost primită, întrucât nu sunt îndeplinite prevederile art. 138 pct. 3 din legea insolvenței prin care Comitetul Creditorilor poate cere judecătorul sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1 dacă lichidatorul a omis să indice în raportul cauzal, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică.
Nefiind constituit un comitet al creditorilor care să solicite o astfel de autorizare, și lichidatorul judiciar făcând dovada prin Raportul cauzal că nu a omis să formuleze acțiunea prevăzută la art. 1, ci doar a uzat de disponibilitatea sa de a promova pentru motive temeinice o astfel de cerere, s-a respins și cererea de autorizare a introducerii acțiunii prevăzute la art. 138 din legea insolvenței formulată de creditoarea AVAS
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr- din data de 15 octombrie 2008,. Bârlad, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC SRL Vas olicitat în temeiul art. 131 din legea insolvenței, închiderea procedurii de faliment și radierea debitoarei de la registrul comerțului, precizând că debitoarea nu are bunuri în patrimoniu,
procedura insolvenței a fost realizată, raportul final a fost aprobat de creditori și de judecătorul sindic, nu au fost înregistrate obiecțiuni din partea creditorilor sau a debitoarei.
Odată cu închiderea procedurii falimentului, lichidatorul judiciar a solicitat descărcarea de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titularii de garanții, acționari sau asociați.
Constatând că la data de 15 octombrie 2008, lichidatorul judiciar Bîrlad, desemnat să administreze procedura falimentului debitorului SC SRL Vas olicitat în temeiul art.131 din legea insolvenței, să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a aprobării raportului final de lichidare prin hotărârea adunării creditorilor din data de 01 iulie 2008, lipsei de bunuri în patrimoniu și inexistenței creanțelor pe numele debitoarei de recuperat;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin Sentința civilă nr.81/F din 19 februarie pronunțată de Tribunalul Vaslui Judecătorul sindic prin care s-a dispus intrarea în procedura simplificată de faliment, dizolvarea debitoarei și ridicarea dreptului de administrare;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din lege;
In temeiul art.131 din legea privind procedura insolvenței, s-a dispus încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Deoarece debitorul nu are bunuri urmează a se dispune închiderea procedurii și radierea debitorului din Registrul comerțului.
Potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea insolvenței urmează a se dispune descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În baza art. 4 alin. (4) din legea insolvenței urmează a se autoriza plata administratorului judiciar a sumei de 10.000 lei onorariu de lichidator, din fondul de lichidare.
Sentința urmează a fi notificată conform art. 135 din legea privind procedura insolvenței.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului prin reprezentantul său legal criticând soluția de respingere a autorizării AVAS de a formula cererea prevăzută de disp. art. 138 Legea nr. 85/2006.
A precizat recurenta că Legea nr. 85/2006 dă posibilitatea comitetului creditorilor să formuleze cererea de autorizare, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 138 alin. 3 teza finală întrucât răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie.
Recurenta a mai arătat că s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile procesuale ale CAS V, preluând creanța față de SC, în valoare de 2.220,67 RON, care nu a fost recuperată în cursul procedurii de insolvență.
Obiecțiunile formulate de recurentă la raportul fin al priveau neîndeplinirea în totalitate a condițiilor impuse de legiuitor prin art. 129 din Legea nr. 185/2006. Deși raportul final trebuie să fie în opinia recurentei, o sinteză a întregii proceduri și să cuprindă inclusiv măsura în care au fost identificate persoanele răspunzătoare pentru generarea stării de incapacitate de plată, la dosar nu există documente referitoare la aceste aspecte.
Recurenta a susținut și faptul că îndeplinirea actelor procedurale cu nerespectarea formelor legale atrage nulitatea acelor acte în temeiul art. 105 din Codul d e procedură civilă.
Totodată, a precizat că AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă este stabilită prin constatarea de către tribunal a faptului că debitoarea a ajuns în încetare de plăți, și care constă în creanța cedată de CAS V și nerecuperată.
Întrucât răspunderea persoanelor amenință să se prescrie ca urmare a închiderii procedurii falimentului, recurenta a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Prin întâmpinare lichidatorul judiciar al debitoarei SC SRL V - Cabinetul Individual de Insolvență a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, menționând că în cuprinsul raportului au fost incluse cauzele generatoare de insolvență. Între acestea, cauzele principale - pierderile înregistrate în cei trei ani anteriori și incendiul produs la sediul societății - sunt cauze obiective și nu sunt de natură să atragă răspunderea personală a fostului administrator.
În această situație, în opinia intimatului, nu era necesară indicarea în raport a persoanelor vinovate de producerea stării de insolvabilitate.
Intimatul a formulat de asemenea întâmpinare, invocând cauze obiective care au atras starea de insolvență, între care și producerea incendiului, sens în care a prezentat instanței originalul procesului -verbal încheiat de pompieri cu ocazia constatării incendiului.
Reprezentantul recurentei, care a luat la cunoștință de procesul -verbal, a precizat că nu mai susține motivul referitor la nedovedirea incendiului.
Examinând motivele de recurs susținute, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale aplicabile în materie, instanța constată recursul nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prin hotărârea recurată instanța de fond a respins obiecțiunile la raportul final precum și cererea de autorizare de introducere a cererii prevăzute de art. 138 din Legea nr. 85/2006, formulate de AVAS
Curtea reține că, deși creditoarea a invocat neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 129 din Legea nr. 85/2006, respectiv neanalizarea cauzelor insolvenței și a persoanelor care se fac vinovate de aceasta, nu a făcut dovada existenței situațiilor prevăzute de art. 138 alin. 1 din lege care atrag răspunderea membrilor organelor de conducere, cum corect a reținut instanța de fond.
Având în vedere și faptul că raportul final nu a fost contestat de către creditoare pe parcursul procedurii, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. 1 Cod procedură civilă, dar și împrejurarea că acest raport a fost aprobat de adunarea creditorilor la data de 12 mai 2008, instanța va respinge ca nefondată și critica referitoare la nelegalitatea raportului.
În ceea ce privește cererea creditoarei de autorizare în vederea introducerii cererii prevăzută la art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 curtea constată că în mod legal a fost respinsă de instanța de fond, nefiind constituit un comitet al creditorilor care să solicite o astfel de autorizare, așa cum im pun prevederile legale invocate.
Mai mult, în cauză nu s-a făcut nici dovada omiterii formulării acțiunii prevăzute la alin. 1 și a amenințării de a fi prescrisă răspunderea personală, condiții cerute expres de prevederile art. 138 din Legea 85/2006 în condițiile în care, în recurs, s-a renunțat la susținerea legală de nedovedirea cauzei obiective generatoare de insolvență, aceea a survenirii incendiului.
Pentru aceste considerente, constatând recursul nefondat, instanța îl va respinge urmând ca, în temeiul disp. art. 312 Cod procedură civilă să mențină hotărârea recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de AVAS B prin reprezentant legal împotriva sentinței nr. 412/F din 11.11.2008 a Tribunalului Vaslui -judecător sindic pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 2.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
23,03.2009
Tribunalul Vaslui:
-
Președinte:Radu CremenițchiJudecători:Radu Cremenițchi, Liliana Palihovici, Traian Șfabu
← Practica judiciara insolventa. Decizia 703/2008. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1040/2009. Curtea de... → |
---|