Practica judiciara insolventa. Decizia 756/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 756/
Ședința publică din 25 Iunie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul, cu sediul în Tg.-M,-/15, jud.M, împotriva sentinței nr.816 din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termen legal, iar intimata-debitoare SC SRL prin lichidator judiciar Mad epus întâmpinare(28-29 dosar).
Față de actele și lucrările dosarului, văzând și invocarea disp.art.242 pr.civ. instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința nr. 816 pronunțată la data de 25.03.2009 de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată și precizată de lichidatorul judiciar în contradictoriu cu pârâții, B și au fost obligați pârâții în solidar să acopere pasivul societății debitoare prin plata sumei de 1.128.481,41 lei în contul colector.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că prin raportul întocmit de lichidator la data de 20.12.2007 s-a precizat că nu i-au fost puse la dispoziție de către administratorul statutar documentele contabile ale debitoarei, astfel încât, analiza cauzelor care a dus la insolvență s-a efectuat pe baza bilanțului contabil întocmit la data de 30 iunie 2007.
Din analiza acestui document contabil s-a observat faptul că debitoarea avea în patrimoniu active imobilizate, active circulante, stocuri și disponibilități bănești, precum și creanțe de recuperat însă nu a fost posibilă efectuarea acestora datorită lipsei evidenței contabile.
În rapoartele din 14.02.2008 și 13.03.2008, s-a precizat că administratorul a fost revocat din funcție prin Hotărârea Adunării Generale a asociațiilor din 27 septembrie 2007, fără însă a fi desemnat un alt administrator din același act de dispoziție. Cei doi asociați și au trimis prin executorul judecătoresc fostului administrator o notificare, cerându-i acestuia să predea documentele contabile, ștampilă, mijloacele fixe și alte acte.
Un nou administrator a fost desemnat la 11.10.2007, în persoana pârâtului B, care nu și-a îndeplinit obligațiile manageriale de bază, neorganizând nici măcar preluarea corespondenței.
Evidențele ORC relevă aceeași situație în sensul că pârâtul a fost administratorul debitoarei din data de 25.11.2004 și până la data revocării sale din funcție respectiv 26 septembrie 2007, iar asociații au omis să numească un alt administrator.
Pârâtul a avut drept de semnătură care-i permitea să încheie acte de dispoziție și administrarea societății, având puteri depline în acest sens, care determină însă și o serie de obligații inclusiv de a ține evidența contabilă în conformitate cu prevederile legale și de a nu continua o activitate care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți, situații care au generat în cele din urmă starea de insolvență în condițiile prevăzute de art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006.
Obligația de a răspunde pentru aceleași fapte cade și în sarcina administratorului desemnat la data de 11.10.2007, B, care nu a făcut dovada că și-ar fi îndeplinit atribuțiile manageriale mai sus menționate și nu a predat actele și documentele contabile ale societății falite.
În ceea ce-i privește pe foștii asociați și care s-au implicat într-o activitate comercială, aveau la rândul lor obligația să verifice modul în care era condusă această activitate de către persoana desemnată în calitate de administrator.
Astfel, datorită calităților de asociați ei puteau convoca adunarea generală a asociațiilor pentru a pune în discuție orice probleme ivite și pentru a sancționa totala lipsă de diligență a administratorului în conducerea firmei, ori deși aceștia au decis revocarea din funcție a fostului administrator, au omis să desemneze în această calitate o altă persoană care să-și asume obligațiile specifice pentru a fi asigurată desfășurarea activității societății în limitele prevăzute de lege cu ținerea unei evidențe contabile care să permită în orice etapă controlul activității desfășurată de societate.
Mai mult, în urma imposibilității de a intra în posesia actelor contabile, în condițiile în care au notificat fostul administrator pentru predarea acestora, ei aveau posibilitatea și chiar obligația să obțină pe cale judiciară dizolvarea societății în baza art. 227 alin. 1 lit. e din Legea nr. 31/1990 înainte ca aceasta să acumuleze debitele care au adus-o în stare de insolvență.
Pentru aceste considerente, judecătorul sindic a apreciat că faptele imputabile administratorului societății ( între care nu s-a dovedit vreo predare primire de gestiune) sunt într-adevăr imputabile și asociațiilor acestora datorită omisiunii de a asigura conducerea unității și datorită posibilității în care au stat și a lipsei de diligență față de consecințele pe care proasta activitate a societății înființate le-a avut în planul circuitului comercial.
În aceste condiții în care pârâții nu și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 28 din Legea nr. 85/2006 pentru depunerea actelor contabile se apreciază că a operat prezumția judecătorească potrivit căreia aceștia nu au respectat dispozițiile legale referitoare la ținerea evidențelor contabile, situație care antrenează răspunderea delictuală conform dispozițiilor art. 138 din lege.
În condițiile în care nu au fost predate documentele contabile nu a fost posibil să se determine în mod concret care a fost contribuția personală a fiecărui pârât la intrarea societății în stare de insolvență, astfel că, în condițiile în care răspunderea delictuală este în esență răspundere solidară conform art. 1003 cod civil și având în vedere și reglementarea socială prevăzută de art. 138 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, pârâții au fost obligați în solidar la plata pasivului societar.
Împotriva sentinței a formulat recurs pârâtul, solicitând în principal casarea hotărârii și trimiterea acesteia spre rejudecare întrucât se impune realizarea unei defalcări a prejudiciului debitoarei în sensul stabilirii pe etape a actelor și faptelor judiciare ale fiecărui administrator și asociat având în vedere pe de o parte perioada anterioară datei la care a devenit asociat și administrator al debitoarei și perioada cuprinsă la care a devenit administrator și asociat a debitoarei și până la data deschiderii procedurii insolvenței.
În acest context recurentul apreciază că se impune administrarea unei expertize contabile prin care să se stabilească în concret faptele săvârșite de fiecare administrator iar pe de altă parte să se stabilească prejudiciul cauzat de fiecare, administrat prin faptele săvârșite.
În subsidiar, recurentul a solicitat modificarea integrală a hotărârii atacate și respingerea cererii de angajare a răspunderii personale promovate de lichidator.
În considerente se arată că nu sunt îndeplinite condițiile de angajare a răspunderii statuate de Legea nr. 85/2006.
Astfel, apreciază că nu a săvârșit nici una dintre actele sau faptele de natură a angaja răspunderea personală a sa, nefiind responsabil de gestionarea și administrarea defectuoasă a societății, neefectuând acte de comerț personal sub acoperirea persoanei juridice, nici deținerea unei contabilități fictive și nici de deturnarea sau ascunderea din pasivul societății.
Mai arată că lichidatorul s-a mărginit să enumere patru dintre cazurile dintre care poate fi angajată răspunderea fără a face vreo probă în acest sens, și că administratorul statutar nu răspunde de capacitatea managerială ci pentru săvârșirea unor fapte cu caracter ilicit.
În condițiile în care nu a fost identificat acest ilicit în care să se încadreze faptele imputabile nu se poate angaja nici răspunderea personală.
În ceea ce privește fapta imputată subsemnatului potrivit căreia a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți, recurentul arată că toate aspectele invocate de către lichidator conduc cel mult la o încadrare într-o greșită modalitate de a asigura managementul unei societăți comerciale, și nu la fapta prevăzută de art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006.
Modul în care se asigură managementul unei societăți și în care se stabilește strategia economică financiară nu pot fi încadrate în nici una din ipotezele de angajare a răspunderii personale.
Cu privire la fapta imputată prevăzută la art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, respectiv neținerea contabilității în conformitate cu legea, recurentul arată că săvârșirea faptei în oricare din cele 3 modalități presupune săvârșirea acestora cu intenție. De asemenea, nu se arată în ce au constat erorile în evidența contabilă sau care documente nu au fost predate și nici nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între fapte și intrarea debitoarei în insolvență, în speță incapacitatea de plată a debitoarei nedatorându-se acestor fapte.
Recurentul critică hotărârea atacată și sub aspectul faptului că prejudiciul cauzat prin faptele ce-i sunt imputate nu are un caracter cert, neexistând probe suficiente pentru cuantificarea lui iar în rejudecare se impune defalcarea lui pe etape.
Se consideră că nu sunt întrunite nici celelalte condiții ale răspunderii civile delictuale, respectiv, raportul de cauzalitate între faptele imputate și prejudiciul cauzat precum și latura subiectivă, obligația asumată prin contractul de mandat fiind una de mijloace și nu de rezultat.
Lichidatorul judiciar Maf ormulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, toată argumentația prezentată în cerere fiind pur teoretică. În fața primei instanțe nu s-a formulat nici o apărare și, mai mult, recurentul nu a răspuns la interogatoriu cu consecințele ce decurg din aici în temeiul art. 225. pr. civ. Vinovăția acestuia rezultă cu evidență și din faptul că toate cele trei cereri introductive au fost introduse cu referire la perioada în care acesta a fost administrator.
Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în raport de dispozițiile art. 3041. pr. civ. instanța apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Vinovăția, ca o condiție obligatorie pentru angajarea răspunderii, constă în atitudinea psihică a făptuitorului - sub raportul conștiinței și voinței sale - față de materialitatea faptei săvârșite (acțiune sau inacțiune, prejudiciu, raport de cauzalitate). În concret, stabilirea atitudinii psihice a făptuitorului față de rezultat este foarte importantă pentru angajarea răspunderii. Coroborând dispozițiile art. 998-999. civil cu cele ale alin. 3 din art. 138 care vorbește de "persoane culpabile", este evident că formele de vinovăție în cadrul acestei forme de răspundere civilă delictuală pot îmbrăca atât forma intenției cât și a culpei, contrar susținerilor recurentului.
În speță, recurentul a fost citat în fața judecătorului sindic cu mențiunea "personal la interogator" sub sancțiunea prevăzută de art. 225. pr. civ. În condițiile în care acesta nu s-a prezentat și nici nu a invocat motive temeinice ale lipsei sale, în mod corect s-a aplicat sancțiunea legală de mai sus, respectiv, socotind aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părții potrivnice. De altfel, Curtea constată că nici măcar în acest stadiu procesual recurentul nu a făcut vreo dovadă contrarie a faptelor reținute de judecătorul sindic în sarcina sa, mărginindu-se la a face afirmații și a aduce argumente doar de ordin teoretic fără vreo relevanță practică și care să-l absolve de răspundere.
În ceea privesc faptele reținute în sarcina recurentului, judecătorul sindic a făcut o corectă apreciere a stării de fapt doar parțial. Astfel, recurentul a deținut funcția de administrator în perioada 25.11.2005 - 26.09.2007, însă din materialul probator administrat nu rezultă fără vreun dubiu că acesta s-ar face vinovat de săvârșirea faptei prevăzută la art.138 lit.c din Legea nr. 85/2006, ultimul bilanț contabil din iunie 2007 fiind insuficient pentru a se ajunge la o astfel de concluzie. Din datele pe care le conține acest document contabil, conjugate cu lipsa unui proces verbal de inventariere, de predare primire la numirea noului administrator, ar fi putut duce la reținerea în sarcina recurentului a faptei prevăzută la lit. a art. 138 din Legea nr. 85/2006, respectiv, folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane. Așadar, Curtea constă că în mod greșit s-a reținut de către judecătorul sindic că recurentul s-ar face vinovat de săvârșirea faptei dedispunere, în interes personal, a continuării unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Cu privire însă la fapta prevăzută la lit. d din art. 138 din Legea nr. 85/2006, judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a prezumției judecătorești potrivit căreia, nedepunerea documentelor contabile conform obligației impusă de art. 28 din Legea nr. 85/2006 echivalează cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoarea la ținerea evidențelor contabile în conformitate cu legea sau că a făcut să dispară aceste documente. Această prezumție relativă permitea recurentului să facă dovada contrarie însă, așa cum s-a precizat mai sus, nici măcar în această fază procesuală acesta nu și-a îndeplinit obligația de predare a documentelor financiar contabile ceea ce a făcut imposibilă identificare activelor, bunurilor și creanțelor înscrise în bilanțul contabil din iunie 2007. În aceste condiții, cu atât mai mult cu cât recurentul a fost notificat și prin executorul judecătoresc să predea asociaților documentele contabile, este evident că fapta a fost săvârșită cu intenție. Pe de altă parte, susținerile recurentului cum că nu s-a precizat în ce a constat erorile în ținerea contabilității sau care documente contabile nu au fost predate, sunt hilare în situația în care acesta nu a predate nici un document financiar contabil, așa cum rezultă din rapoartele lichidatorului, datele din bilanțul contabil din iunie 2007 fiind obținute de la DGFP Așa fiind, aplicarea acestei prezumții simple conjugate cu sancțiunea preăzută de art. 225. pr. civ. duc pe deplin la concluzia că recurentul este vinovat de săvârșirea faptei prevăzută de lit. daa rt. 138 din Legea 85/2006.
În ceea ce privește prejudiciul, în mod legal și temeinic s-a reținut la limita pasivului debitoarei întrucât lipsa documentelor contabile a privat procedura de unicul instrument care permitea o imagine a gestiunii și activității debitoarei, imposibilitatea valorificării unor eventuale bunuri ale acesteia sau recuperarea unor eventuale creanțe. Pe de altă parte, tot din materialitatea faptei rezultă și imposibilitatea determinării contribuției recurentului la intrarea debitoarei în stare de insolvență și, mai mult, deși acesta solicită trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea efectuării unei expertize contabile în cadrul căreia să se determine contribuția fiecăruia dintre pârâții, este evident că o expertiză contabilă nu se poate efectua în lipsa documentelor contabile, solicitarea fiind superfluă și de rea credință.
Și condiția existenței unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu este dovedită în această situație în care recurentul nu a făcut nici o dovadă a unei administrări corespunzătoare a intereselor societății inclusiv prin ținerea documentelor contabile în conformitate cu legea și care să fi făcut posibilă recuperarea eventualelor creanțe în vederea achitării datoriilor care au condus ulterior la incapacitatea de plată a debitoarei.
Așadar, față de aceste considerente, Curtea consideră recursul ca nefondat urmând a-l respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul, domiciliat în Tg.-M,-,.15, jud.M, împotriva sentinței nr.816 din 25.03.2009 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 Iunie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat fiind în Co semnează Președintele instanței | Judecător, fiind în Co semnează Președintele instanței | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
2 exemplare
24.07.2007
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1747/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1087/2009. Curtea de... → |
|---|
