Practica judiciara insolventa. Decizia 758/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 758
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă
JUDECĂTOR 3: Tudora Drăcea
GREFIER - -
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea SC DE EXECUȚIE M SA împotriva deciziei nr.408 din 12 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul lichidator CABINET INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ, pentru debitoarea SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL M și cu intimații DGFP G, SC SRL TG M și SA TG
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatoarea SC DE EXECUȚIE M SA, prin consilier juridic, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Consilier juridic, pentru contestatoarea SC DE EXECUȚIE M SA, solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată. Învederează că instanța de recurs, prin hotărârea pronunțată, a dat o dezlegare greșită acțiunii urmare unei greșeli materiale.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Prin sentința nr.1907/08.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a dispus admiterea cererii formulate de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ, dispunându-se închiderea procedurii insolvenței debitorului SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL M și radierea acestuia din Registrul Comerțului din cadrul ORC de pe lângă Tribunalul Gorj.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea SC DE EXECUȚIE M SA la 28.01.2009, așa cum rezultă din ștampila de pe plicul poștal de expediere.
Curtea de Apel Craiova - Secția Comercială a pronunțat la 12.03.2009 decizia nr.408, prin care a respins ca tardiv recursul, în condițiile în care termenul de recurs curge de la comunicarea hotărârii de închidere prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, care în speță este data de 13.01.2009, așa cum rezultă din dovada privind îndeplinirea procedurii de publicare (pag.61 dosar fond nr-).
Nemulțumit de această soluție a instanței de recurs, creditoarea SC DE EXECUȚIE M SA a înțeles să promoveze împotriva acestei decizii, calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
S-a învederat de către contestatoare că, instanța de recurs a dat o dezlegare greșită recursului urmare a unor greșeli materiale.
Astfel, potrivit art.8 din Legea 85/2006, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu prevede altfel, iar contestatoarea a susținut că, hotărârea i-a fost comunicată la data de 22.01.2009, urmare comunicării făcute de lichidatorul judiciar.
Ca acte justificative s-au depus: sentința nr.1907/08.12.2008 a Tribunalului Gorj - Secția Comercială, decizia nr.408/12.03.2009 a Curții de Apel Craiova - Secția Comercială.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea apreciază contestația în anulare ca fiind nefondată.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată să o desființeze și să procedeze la o nouă judecată.
Art.318 Cod pr. civilă, este aplicabil atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs.
Primul motiv la care se referă art.318 Cod pr. civilă, are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite.
În ceea ce privește problema comunicării actelor de procedură, trebuie precizat că în materie de insolvență, dispozițiile art.7 alin.1, 3 și 4 din Legea 85/2006, privesc modalitatea de efectuare a citării sau comunicării actelor de procedură, stabilind regula pentru efectuarea lor și excepțiile de la aceasta.
Astfel, prevederile art.7 alin.1 teza I-a prevăd expres că citarea și comunicarea actelor de procedură se efectuează prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, instituind regula sub acest aspect.
Potrivit dispozițiilor art.7 alin.(9), publicarea actelor de procedură în buletin, inclusiv a hotărârilor judecătorești, înlocuiește de la data publicării acestora, citarea, convocarea, notificarea și comunicarea actelor de procedură efectuate individual, conform Codului d e procedură civilă, față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.
de față nu vizează situațiile exceptate când procedura se efectuează conform Codului d e procedură civilă, astfel încât data comunicării este cea a publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvență, cum corect apreciat instanța de recurs.
Față de aceste considerente, Curtea în raport de prevederile art.318 - 321 Cod pr. civilă, va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC DE EXECUȚIE M SA cu sediul în M,-, jud. G, împotriva deciziei nr.408 din 12 martie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul lichidator CABINET INDIVIDUAL DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ pentru debitoarea SC GENERAL IMPORT EXPORT SRL M cu sediul în Tg J,-, jud. G și cu intimații DGFP G cu sediul în Tg J,-, jud. G, SC SRL TG cu sediul în Tg. M-, jud. M și SA TG J cu sediul în Tg J,-, jud.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Mai 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red.jud.
tehnored. /3ex/15.05.2009
14 Mai 2009
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Radu Mateucă, Tudora Drăcea
← Practica judiciara insolventa. Decizia 893/2009. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 1426/2009. Curtea de... → |
---|