Practica judiciara insolventa. Decizia 84/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 84/
Ședința publică din 21 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de --DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Târgu M,--3 jud. M, și lichidatorul judiciar CONSULT, cu sediul în Târgu M, nr. 13,.31, jud. M împotriva sentinței nr. 1768/5 octombrie 2009 Tribunalului Comercial Mureș.
În lipsa părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
dezbaterilor și susținerile asupra recursurilor declarate sunt cuprinse în încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2010, dată la care s-a amânat pronunțarea pentru azi, 21 ianuarie 2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL,
Prin sentința comercială nr. 1768 din 5 octombrie 2009, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureș nr- a admis în parte contestația formulată și precizată de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva Planului de distribuire nr. 8 din 28 iulie 2009 întocmit de lichidatorul judiciar pe seama debitoarei SA Târnăveni și în consecință a modificat parțial pct. 19 din categoria plăților propuse în baza art. 121 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, republicată în sensul că suma de 229.284 lei se reduce la 199.433 lei, diferența de 29.851 lei urmând a fi distribuită proporțional creditorilor propuși în plată în baza art. 123 pct. 3 din Legea nr. 85/2006. A constatat că raportul întocmit de lichidatorul judiciar în baza art. 122 din lege nu cuprinde explicații în ceea ce privește o diferență de 10.000 lei și pusă în vedere lichidatorului ca prin următorul raport să justifice cheltuielile, respectiv distribuirea acestei valori. Judecătorul sindic a respins celelalte critici din contestația precizată a creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M și a respins ca nesusținută contestația îndreptată împotriva aceluiași plan și formulată de SRL S, dispunând efectuarea plăților prevăzute în planul atacat cu adaptările rezultate din prezenta hotărâre.
Referitor la contestația creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M, judecătorul sindic a considerat că este fondată partea referitoare la calcularea remunerației procentuale de 3% convenită lichidatorului judiciar, deoarece potrivit hotărârii adunării generale a creditorilor din data de 20 aprilie 2007 s-a stabilit lichidatorului judiciar o remunerație fixă la nivelul de 2000 lei pe lună și o cotă procentuală de 3% exclusiv TVA din sumele alocate a fi distribuite creditorilor prin lichidare. a fost apoi confirmată prin încheierea judecătorului sindic din 5 iunie 2007.
Pornind de la ce înseamnă creditori în accepțiunea Legii nr. 85/2006, pentru a identifica baza de raportare la care se aplică procentul de 3%, judecătorul sindic a apreciat că lichidatorul judiciar trebuia să scadă din suma de 7.338.950 lei cheltuielile în cuantum de 691.186 lei care nu au făcut obiectul înscrierilor pe baza declarațiilor de creanță nici în tabelul suplimentar și cu atât mai puțin în tabelul definitiv.
Referitor la celelalte critici formulate de aceeași creditoare, judecătorul sindic le-a analizat și a constatat că nu sunt justificate, deoarece aspectul convocării sau neconvocării comitetului creditorilor nu poate influența legalitatea raportului ori a planului de distribuire iar în privința procentului de 2% alocat către UNPIR în aplicarea prevederilor art. 4 alin. 6 lit. "c" din Legea nr. 85/2006 republicată, se observă că textul a suferit modificări prin Legea nr. 2787/2009, astfel că prevederile referitoare la perceperea de 2% este de imediată aplicabilitate. S-a considerat că baza de raportare a acestui procent este mai largă, întrucât vizează toate sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvență, inclusiv din fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului.
De asemenea, au fost analizate pretențiile Direcției Generale a Finanțelor Publice de a i se aloca sume suplimentare din planul de distribuție, judecătorul sindic a avut în vedere că suma de 56.476 lei reprezentând TVA, are termenul de scadență 25 octombrie 2009 iar apărările lichidatorului judiciar sunt întemeiate prin prisma prevederilor art. 157 Cod fiscal, în sprijinul lor venind și adresa nr. 15296/3991/2 septembrie 2009 emanată de la creditoarea petiționară.
Hotărârea judecătorului sindic a fost atacată cu recurs de lichidator judiciar și de creditoarea contestatoare Direcția Generală a Finanțelor Publice
Recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul respingerii contestației creditoarei Direcția Generală a Finanțelor Publice M împotriva planului de distribuire nr. 8 din 28 iulie 2009 și în ce privește pct. 19 din categoria plăților propuse în sensul diminuării sumei de 229.284 lei cuvenită lichidatorului judiciar cu titlu de remunerație procentuală.
Recurentul a motivat că nu contestă realitatea și exactitatea definiției noțiunii de creditor, însă, ordinea de plată a creanțelor este stabilită de art. 121 alin. 1 pct. 1 și art. 123 pct. 3, astfel că în cazul falimentului creanțele vor fi plătite în următoarea ordine: creanța reprezentând credite, dobânzi și cheltuieli aferente acordate de instituția de credit, după deschiderea procesului precum și creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii. Recurentul a considerat că, în categoria creanțelor rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii fac parte și cheltuielile cu paza, salarii personal, comisioane ITM, telefon, etc. aceste cheltuieli fiind incluse în categoria sumelor alocate a fi distribuite creditorilor în faza de lichidare și asupra cărora se calculează procentul de 3%.
Recurenta creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice Mas olicitat la rândul său modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii contestației sale, motivând că: nu au fost respectate prevederile art. 122 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, deoarece lichidatorul judiciar avea obligația să procedeze la convocarea comitetului creditorilor pentru prezentarea raportului asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea de creanță, precum și planul de distribuire, că procentul de 2% se raportează la momentul valorificării bunurilor, fiind irelevant momentul întocmirii planului de distribuție, cu precizarea că prevederile care au modificat cota de la 1,5% la 2% au intrat în vigoare la data de 17 iulie 2009, ulterior datei la care a fost adjudecată platforma industrială, iar potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 6 lit. "c" din Legea 85/2006, procentul acordat prin lege UNPIR se raportează la sumele recuperate în cadrul procedurilor de insolvență.
În ceea ce privește suma de 62.838 lei, creditoarea recurentă a precizat că ea trebuia achitată cu prioritate deoarece constituie o creanță de procedură iar legiuitorul nu face nicio distincție cu privire la natura creanțelor născute din continuarea activității debitorului după deschiderea procesului, astfel că trebuia dispusă plata integrală a obligațiunilor fiscale născute în această fază a procedurii insolvenței.
Analizând cele două recursuri prin prisma motivelor invocate, ținând cont și de incidența prevederilor art. 3041Cod procedură civilă, instanța constată că ambele sunt nefondate.
Recurentul lichidator judiciar critică modul în care judecătorul sindic a înțeles să aplice procentul de 3% - remunerație cuvenită lichidatorului. Sub acest aspect, judecătorul sindic a făcut o corectă interpretare a textelor legale incidente pentru a putea stabili corect baza de raportare la care se aplică acest procent. În cuantumul sumelor ce urmează a fi distribuitecreditorilorprin lichidare, nu pot fi incluse decât sumele înscrise în tabelul definitiv în baza declarațiilor de creanță. Faptul că se angajează cheltuieli rezultate din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii, acestea sunt cheltuieli care grevează și practic măresc pasivul debitoarei, dar, nu pot fi incluse în categoria sumelor alocate a fi distribuite creditorilor prin lichidare, în înțelesul noțiunii de creditor dat de textul art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006 republicată. Ordinea de plată a creanțelor nu are nicio legătură cu baza de raportare a procentului de 3%.
Criticile aduse sentinței de către recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice M sunt, de asemenea, nefondate deoarece recurenta susține obligația lichidatorului judiciar de a respecta prevederile art. 122 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 republicată, fără însă a arăta în ce măsură este afectată legalitatea raporturilor sau a planului de distribuire, în condițiile în care judecătorul sindic verifică legalitatea actelor lichidatorului judiciar.
În ceea ce privește aplicarea procentului de 2% alocat către UNPIR în baza prevederilor art. 4 alin. 6 lit. "c" din Legea nr. 85/2006 republicată, în mod corect judecătorul sindic a avut în vedere data intrării în vigoare a Legii nr. 277/2009 care prevede perceperea procentului de 2%, data fiind 17 iulie 2009, în raport de data întocmirii planului: 28 iulie 2009.
Chiar dacă textul art. 4 alin. 6 lit. "c" din Legea nr. 85/2006 republicată, vorbește despre fonduri obținute din vânzarea bunurilor din averea debitoarei și sume recuperate în cadrul procedurii, norma este de imediată aplicabilitate, iar planul a fost întocmit ulterior datei intrării în vigoare.
În ceea ce privește suma de 62.838 lei considerată de judecătorul sindic a fi scadentă numai la data de 25 octombrie 2009, recurenta susținând că sumele pretinse reprezintă amenzi și TVA și sunt aferente perioadei de raportare septembrie 2007 - august 2009, iar nu octombrie 2009, instanța de recurs consideră pertinentă motivația judecătorului sindic, deoarece suma respectivă reprezintă decontul de TVA ce are perioada de raportare luna septembrie 2009, cu scadența în ziua de 25 lunii următoare, adică 25 octombrie 2009, potrivit Codului fiscal.
Prin urmare, nu i se contestă creditoarei dreptul de a i se achita suma, ba chiar judecătorul sindic reține că lichidatorul judiciar a și arătat prin raportul din 3 septembrie 2009 că acestei instituții bugetare (Direcția Generală a Finanțelor Publice M) i se mai datorează în cadrul categoriei respective de creanță și suma de 56.476 lei reprezentând TVA, însă termenul de scadență este 25 octombrie 2009. Creditoarea recurentă nu are nicio justificare legală de a cere achitarea întregii sume, cu nesocotirea datei scadente, prin includerea în planul de distribuire contestat.
Față de considerentele arătate, ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile formulate de, cu sediul în Tîrgu-M, nr. 13/31, județul M și Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Tîrgu-M, str. -. -, nr. 1-3, județul M, împotriva sentinței nr. 1768 din 5 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nemenționat
GREFIER,
red.
tehnored. BI/5ex
jud.fond:
-24.02.2010-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 1476/2009. Curtea de... | Practica judiciara insolventa. Decizia 406/2008. Curtea de Apel... → |
|---|
