Practica judiciara insolventa. Decizia 1476/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1476/
Ședința publică din 23.11.2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 1003/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarei SC SRL prin lichidator A, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1003/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale a pârâților, și, s-a închis procedura insolvenței față de debitoarea SC SRL HG, T, s-a dispus radierea debitoarei din evidentele T, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, dispunându-se totodată și notificarea sentinței tuturor părților interesate precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin raportul depus la data de 07.05.2009 lichidatorul judiciar desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL HG a solicitat să se dispună închiderea procedurii, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege, că procedura concursuală a fost deschisă prin Sentința civilă nr. 937 din data de 05.04.2004, pronunțată în dosarul 64/S/2004 (devenit ulterior -) al Tribunalului Timiș, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile prevăzute de lege, că s-a întocmit raportul final de activitate care a fost notificat creditorilor, că sumele obținute în urma administrării procedurii au fost distribuite, dovada plății fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosar.
Comitetul Creditorilor a formulat cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale a pârâților și, apreciind că aceștia aveau obligația de a solicita ca societatea pe care o administrează să fie supusă dispozițiilor Lg.85/2006, în condițiile în care se află în insolvență, iar neîndeplinirea acestei obligații reprezintă tocmai fapta descrisă de lit. a) a art. 138 din Lg.85/2006, interesul personal al administratorului social fiind prezumat deoarece mandatul este prezumata fi cu titlu oneros.
Mai arată reclamantul că societatea înregistra datorii la constituite în parte din contribuția personală a angajaților societății, pe care trebuia să o vireze lunar, iar prin neplata la termen a contribuției la aceste fonduri, pentru susținerea activității curente a societății, administratorii sociali se fac vinovați de folosirea de mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri în scopul întârzierii încetării plăților - faptă prev. de art. 138 lit. f) din Legea insolvenței.
Creditorii apreciază că simplul fapt al constatării uneia din faptele enumerate de lege este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale, fără a mai fi nevoie de a proba elementele ce compun răspunderea civilă obișnuită și că intenția legiuitorului este evidentă în a oferi creditorilor în că un mijloc procedural prin care să-și poată recupera creanțele, prin sancționarea membrilor organelor de conducere.
Pârâții au formulat întâmpinare, invocând excepția de inadmisibilitate a cererii, având în vedere cu nu au avut calitatea de administratori ai debitoarei, ci pe cea de asociați.
Constatând că textul de lege ce reglementează acțiunea creditorilor vizează nu doar membrii organelor de supraveghere sau de conducere din cadrul societății, ci și orice alte persoane care au cauzat starea de insolvență a debitoarei, instanța apreciază că pentru soluționarea excepției invocate este necesară administrarea unor probe din care să rezulte în ce măsură și în ce mod au participat pârâții la administrarea societății supuse procedurii, astfel că o unește cu fondul cererii.
Analizând cererea Comitetului Creditorilor de aplicare a prevederilor art. 138 din legea insolvenței față de pârâți, judecătorul sindic a constatat că lichidatorul judiciar desemnat a întocmit raportul cu cauzele care au condus la ajungerea societății comerciale în stare de insolvență, în care a arătat că nu a putut determina motive care să atragă răspunderea membrilor organelor de conducere în condițiile prevederilor legale.
Comitetul creditorilor a formulat cererea sa, întemeiată pe disp. art. 138 din lege, în baza unor prezumții, neprobate, și a unor aprecieri generice, care nu pot conduce, în lipsa dovezilor, la aplicarea, față de pârâți, sancțiunii prevăzută de acest text.
Petenții nu au dovedit că faptele enumerate au fost săvârșite de pârâți, în condițiile în care aceștia nu au fost administratorii societății, ci asociații ei. Ei nu fac trimitere la nici un fel de probă din care să rezulte aspectele pe care le reproșează pârâților, nu detaliază și nu dovedesc întrunirea condițiilor răspunderii delictuale speciale reglementată de art. 138 din legea insolvenței, apreciind, de altfel, în mod neîntemeiat, că nici nu se impune un asemenea probatoriu întrucât din textul de lege rezultă că simplul fapt al constatării uneia din faptele enumerate este suficient pentru a opera atragerea răspunderii patrimoniale.
Constatând așadar că nu se face nici una din probele care să conducă la concluzia că în speță sunt întrunite condițiile răspunderii reglementată de legea insolvenței, judecătorul sindic a respins, ca neîntemeiată, cererea Comitetului creditorilor
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea DGFP T, solicitând admiterea acestuia și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de antrenare a răspunderii materiale a persoanelor vinovate de ajungerea debitoarei în iinsolvență.
În motivare se arată că prin sentința atacată instanța de judecată a dispus închiderea procedurii insolvenței față de debitoarea SC SRL HG T și respingerea cererii de antrenare a răspunderii formulată de către Comitetul creditorilor.
Astfel, la solicitarea Comitetului creditorilor, instanța de judecată a autorizat Comitetul a formula o cerere de antrenare a răspunderii. Comitetul creditorilor a formulat cerere de antrenare a răspunderii față de numiții și în temeiul art. 138.
Se arată că instanța de judecată a pronunțat o hotărâre cu interpretarea greșită dispozițiilor legale.
Prin cerere, recurenta a arătat faptul că persoanele vinovate au continuat o activitate vădit neprofitabilă, au obținut fonduri prin neplata către bugetul general consolidat a sumelor reținute la sursă din contribuțiile sociale ale angajaților. Se arată că apărarea pârâților a fost doar aceea căî nu au calitatea de administratori ai societății și nu pot fi trași la răspundere. Față de acest aspect, creditoarea recurentă consideră că în mod corect instanța a respins aceste apărări având în vedre că legea insolvenței nu limitează antrenarea răspunderii patrimoniale doar la foștii administratori ci tuturor persoanelor vinovate.
Față de acest aspect, se arată că asociații societății deși au putut constata că activitatea societății este vădit neprofitabilă, au continuat în interes personal o astfel de activitate, prin aceasta mărind și pasivul societății deoarece pe lângă obligațiile restante s-au acumulat accesorii, constând în dobânzi și penalități, care au reprezentat o mare parte a masei credale. De asemenea asociații patronau o activitate vădit neprofitabilă, au obținut fonduri prin nevirarea la buget a contribuțiilor reținute de la angajați, această neplată fiind considerată ca infracțiune de către Legea 19/2000 republicată și completată.
Instanța respinge cererea formulată de creditoarea recurentă pe motivul că la dosar nu există un probatoriu suficient pentru dovedirea celor arătate în cerere și că o mare parte din cerere se bazează pe prezumții.
Se arată faptul că, Comitetul creditorilor a solicitat lichidatorului judiciar numit în cauză să efectueze o expertiză financiar contabilă care să aibă ca obiectiv verificarea cauzelor ajungerii în insolvență, însă din lipsă de fonduri această expertiză nu a mai fost efectuată, astfel creditorii fiind lipsiți de un mijloc important de probă.
Analizând recursul declarat, din prisma motivelor formulate și din oficiu, Curtea constată că acesta este nefondat.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi, eventual, angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Cum, în speță, s-a promovat o cerere în atragerea răspunderii organelor de conducere, de către comitetul creditorilor, prin AVAS, recurenta nu are calitatea procesuală activă de a formula recurs împotriva sentinței criticate, nefiind împuternicită în acest sens de către organul colegial menționat, dovada nefiind depusă la dosarul cauzei.
Cum cadrul procesual se formează încă de la judecata pe fond a pricini, iar intervenția altor persoane în proces este strict reglementată de lege, în cauză singura parte care ar fi putut formula recursul, personal sau prin mandatar, era AVAS. Cum aceasta nu și-a exercitat dreptul legal, nicio altă parte, fără un mandat acordat expres în acest sens nu o poate face.
Ca urmare, cum dispozițiile legale menționate sunt de strictă interpretare, Curtea raportat la disp. art. 312 Cpc va respinge recursul declarat de creditoarea DGFP T împotriva sentinței civile nr. 1003/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea DGFP T împotriva sentinței civile nr. 1003/18.06.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED./AB/15.12.2009
TEHNORED. /16.12.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Florin Moțiu, Petruța Micu
| ← Practica judiciara insolventa. Decizia 269/2010. Curtea de Apel... | Practica judiciara insolventa. Decizia 84/2010. Curtea de Apel... → |
|---|
