Practica judiciara insolventa. Decizia 878/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIE Nr. 878
Ședința publică de la 03 2008
PREȘEDINTE: Valentina Vrabie
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr. - -
JUDECĂTOR 3: Rodica Dorin
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în Focșani,-, jud. V împotriva sentinței comerciale nr. 752/ 11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta V, intimata debitoare Lider Homocea- prin lichid. jud. și de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului,rezultă:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- creditoarea PVp rin reprezentant legal a solicitat deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată față de debitoarea C Lider L Homocea.
În motivarea cererii s-a arătat că aceasta datorează bugetului de stat suma de 65.478 lei conform titlurilor executorii depuse la dosar.
A încercat recuperarea sumei prin poprire și nu a reușit din lipsă de disponibil bănesc. Sechestrul nu s-a putut aplica motivat de faptul că nu există bunuri în patrimoniul societății și a depus la dosar adresa nr.827/04.06.2007, emisă de Primăria Homocea, iar ultima plată către bugetul general consolidat al statului datează de la 10.2007.
Prin sentința comercială nr.752/2008 Tribunalul Vranceaa admis cererea formulată de contestatorul PVp entru deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitorului Lider L Homocea.
În temeiul art.1 alin.2 litera c punctul 1 raportat la art.33 alineat 6 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în formă simplificată împotriva debitorului C Lider L, cu sediul în comuna Homocea, sat Homocea, jud.V J -, CUI -.
În temeiul art.34 din Legea 85/2006 a fost numit lichidator judiciar, cu sediul în Focsani,-,.3, atestat 1 B 1953, care va îndeplini atribuțiile prev. de art.25 din lege cu o retribuție de 1000 lei net lunar și un onorariu de succes de 7% din sumele aduse la masa credală.
În temeiul art.61 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.61 din Legea 85/2006.
În temeiul art.107 alin 2 din Legea 85/2006 a fost dizolvată societatea debitoare și i s-a ridicat dreptul de administrare.
A fost stabilit termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator în decursul a 10 zile de la comunicare.
S-a dispus ca lichidatorul să emită notificările prev. de art.108 alineatul 2 din Lege pentru a stabili și termenele, va notifica băncile și instanțele judecătorești cu privire la deschiderea procedurii.
S-a dispus și sigilarea bunurilor din averea debitorului și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.
S-a reținut că debitoarea nu a contestat starea de insolvență.
Creanța fiind certă, lichidă și exigibilă în sensul prevederilor Legii 85/2006 în conformitate cu disp.art.1 alin.2 litera c punct 1 raportat la art.33 alineat 6 din Legea 85/2006 a fost admisă cererea creditoarei și s-a admis procedura insolvenței în formă simplificată față de debitoare.
În temeiul art.34 din Legea 85/2006 a fost numit lichidatorul, din cadrul practicienilor interesați, care au depus oferta de preluare a poziției lichidatorului, în sensul prevederilor art.19 din Legea 85/2006 pentru care au fost stabilite și atribuțiile.
În dosarul cauzei au depus oferte practicienii I, la 16.04.2008, I la 22.04.2008 și la 13.05.2008.
În condițiile unor oferte similare a fost desemnat lichidator în cauză practicianul în insolvență care a depus primul oferta.
Ca urmare, s-a dispus ca lichidatorul desemnat să emită notificările prev. de art.108 al.2 din Legea 85/2006 pentru termenul ce s-a stabilit.
Împotriva menționatei sentințe a declarat recurs PVc riticând soluția ca netemeinică și nelegală din următoarele considerente:
- Au fost nesocotite disp.art.11 alin.1 lit.c din egea 85/2006 coroborat cu art.17 alin.1 lit.b din Legea 85/2006.
- Nu s-a făcut mențiunea că desemnarea lichidatorului judiciar este provizorie până la confirmarea sau înlocuirea acestuia de către Adunarea Creditorilor și fără a pune în vedere lichidatorului desemnat obligația convocării Adunării creditorilor în vederea confirmării sau înlocuirii sale.
Judecătorul sindic nu a respectat disp.art.19 al.2 din Legea 85/2006 în sensul că a stabilit onorariul lichidatorului judiciar la 1000 lei net lunar plus onorariul de succes de 7% din sumele aduse la masa credală, fără a menționa că acesta se suportă din fondul de lichidare.
se stabilește în brut și nu în net, astfel că suma de 1000 lei nu putea fi calculată decât la brut, urmând a se stabili reținerile prevăzute de lege, rămânând ca lichidatorul să încaseze un rest de plată net.
Se impune ca atare modificarea onorariului lichidatorului în recurs.
Recursul de față este nefondat.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a disp.art.11(1) lit.c din Legea 85/2006 pronunțând o soluție legală.
Art.11 din Legea 85/2006 stabilește principalele atribuții ale judecătorului sindic menționând la litera c că desemnează unul dintre practicienii în insolvență care au depus oferta de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau după caz, a lichidatorului care va administra procedura creditorilor, stabilirea remunerației în conformitate cu indicele stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician în insolvență, cât și a atribuțiilor acestuia pentru acea perioadă.
În vederea desemnării provizorii a administratorului judiciar, judecătorul sindic va ține cont de toate aspectele de servicii depuse de practicieni, de cererile creditorilor, și de debitor.
Respectând menționatele dispoziții și conținutul art.34 din Legea 85/2006 judecătorul sindic a numit selectiv un lichidator din practicienii interesați care au depus ofertele, alegându-l pe acela care a depus prima ofertă și cea mai bună din cele existente; ca urmare a menționat și remunerația cuvenită acestuia, care este rezonabilă respectându-se disp.art.17 alin. 1 lit b din Legea 85/2006, nefiind creditori prejudiciați sau debitoarea în cauză prin îndeplinirea corectă și completă a atribuțiilor acestuia; soluția criticată este temeinică și legală.
Motivele de recurs formulate în cauză sunt infirmate prin conținutul probelor administrate rezultând că în conformitate cu disp.art.312 Cod pr.civ. recursul este nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice V, cu sediul în Focșani,-, jud. V împotriva sentinței comerciale nr. 752/ 11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-, ca fiind nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.
Președinte, - - | Judecător, dr. - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehno./ 2 ex.
Fond:
Președinte:Valentina VrabieJudecători:Valentina Vrabie, Sarmisegetuza Tulbure, Rodica Dorin
← Practica judiciara insolventa. Decizia 257/2008. Curtea de Apel... | Alte cereri. Decizia 584/2009. Curtea de Apel Bacau → |
---|